BLOGUL RADIO TRIB

22-01-2018

100 cele mai tari piese românești ale anului 2017 (51-60)


Continuăm slalomul prin cele tari 100 de piese românești pe care le-am difuzat în 2017 în Trib. Pentru a acoperi o plajă cât mai mare, am impus regula de a avea o singură piesă de trupă. Iar rezultatul este cât se poate de frumos. Cu siguranță subiectivitatea și-a bagat și ea coada, dar nu am ce face. În selecția melodiilor am respectat data apariției pieselor, sunt doar câteva decalaje. Atenție, nu e un clasament, este o listă a celor mai buni. Continuăm cu urmatoarele 10!
 
 
51. Caustic – Anomalia
Toamna trecută grupul Caustic și-a lansat noul album Acustic. 12 cântece a inclus trupa din Cluj-Napoca pe acest material, din care Anomalia a prins 7 săptămâni de ROMTOP, cel mai sus ajungând pe locul 12, în data de 30 septembrie. 
 

52. Gray Matters – See The Sun
Nu aveau cum sa lipseasca din selecția pe 2017 cei din Gray Matters. În august au intrat în difuzare în Trib cu See The Sun, iar anul acesta îi asteptăm cu piese noi și mai multe cântari.
 

53. Vladimir – Seara 
Seara este al doilea single lansat anul trecut de Vladimir din albumul Lumină Pe întuneric. Ne cam place expediția solo a componentului PINHOLES. Pe scurt evolutia piesei in ROMTOP a insemnat 16 prezențe dintre care cel mai sus a ajuns pe locul 3, în data de 28 octombrie.
 

54. Vladimir Pocorschi - Not Far
Prima zi de toamnă a adus printre celelalte sunete de Trib si noua melodie a lui Vladimir Pocorschi. N-a prins decât trei săptămâni de ROMTOP. Cântă tare bine și în mod cert omul ăsta ar trebui să aiba și album și mai multe prezențe pe scenă.
 

55. The Mad Socks – Fiara
Trupa formată în urma cu 5 ani, și-a facut simțită și anul trecut prezența cu noile sunete în Trib. Fiara a fost primul single lansat de ei în 2017 (celălalt apărut este Andromeda). În ROMTOP cel mai sus a urcat pe locul 4  în data de 23 septembrie.
 

56. Florin Giuglea – Waiting For You
Waiting For You a fost piesa pe care chitaristul de blues-rock Florin Giuglea a lansat-o anul trecut și prin care acesta anunța că a început lucrul la cel de-al doilea său album. N-a intrat în ROMTOP dar este o promisiune mai mult decât bună pentru ceea ce va fi viitorul său disc, primul de la Invitation To The Blues, debutul său din 2016.
 

57. Sun Boulevard – Frica
Anul trecut, grupul bucureștean Sun Boulevard a lansat două melodii. Frica este single-ul aparut în septembrie și cu care gașca anuța că lucreaza la primul album, un material diferit ca sound și abordare comparativ cu EP-ul de debut. 3 prezențe în ROMTOP a prins Frica, cel mai sus ajungând pe locul 24 în data de 23 septembrie.
 

58. Baby Elvis – I Got You
Baby Elvis este o trupa pe care am luat-o la difuzat în 2015 aici în Trib. Sună bine de tot cei 4 orădeni, care în mai 2016 și-au lansat discul de debut White Elephant. În septembrie grupul a lansat un nou single, I Got You, care a reușit să urce până pe locul 21, în data de 30 septembrie.
 

59. Dimitri’s Bats - Cold 
Câteodata toamna se numară si găștile noi. Ascultat, placut și difuzat în Trib Cold prima piesă a celor din Dimitri’s Bats, pe care îi așteptăm anul acesta cu cântece noi. 
 

60. Between Colors – Simulacrum
Between Colors a fost una din cele mai active trupe de la noi anul trecut. Au muncit mult, iar în noiembrie ai lansat EP-ul Simulacrum. Piesa titlu a ajuns în Trib în septembrie pentru ca pe 7 și 14 octombrie să ocupe locul 20 în ROMTOP.