INTERVIURILE RADIO TRIB

24-02-2015

Interviu cu Vladimir Ivanov (PINHOLES)


Kirk: Spune-mi, cum v-ati adunat voi ca trupa?
Vladimir: Inainte de Pinholes am avut o formatie care se numea I Hate Mondays. Am cantat cu ei aproximativ cinci ani si, in paralel cu piesele trupei, am inceput sa-mi adun o gramada de idei pe hartie. Cand s-a spart gasca, am inceput sa ma gandesc la o modalitate sa-mi fac o trupa proprie. Singurul om disponibil la momentul respectiv era Sergiu – actualul basist al formatiei Pinholes. 
Aveam foarte multe demo-uri trase deja. Fiind si inginer de sunet in perioada aceea, inregistram cu Fingerprint, trupa in care l-am vazut pe Vladut - chitaristul formatiei Pinholes. Lui ii placea foarte tare piesa Camera si asa l-am invitat sa cante cu noi. Apoi au aparut Paul si Adina, cu ajutorul carora am tras primul album. Iar in cele din urma a venit Alex. Iar acum, suntem in punctul in care cantam tot cu Paul. 
 
Kirk: Tu practic ai terminat primul tau experiment muzical, ti-ai gasit acesti colegi si le-ai infatisat ideile tale. Cum ati ajuns la stilul vostru muzical? 
Vladimir: Aici pleaca totul de la modul in care compunem in studio, de la munca propriu-zisa, repetitii. Fiecare dintre noi are o idee. O prezinta colegilor si construim pe parcurs. Sunt variante in care cineva vine cu structura finita si explica “Vreau toba x, chitara y, basul z si vocea sa mearga intr-un fel”. Sau exista varianta in care eu vin cu versurile, linia melodica si armonia, iar baietii construiesc in jurul piesei. 
Stilul propriu-zis nu pot sa zic exact cum ne-a venit. Poate din trecutul muzical al fiecaruia. Sau din muzica pe care fiecare din noi a ascultat-o inainte. Chimia dintre noi a existat dintotdeauna. 
Pot zice ca nu am cautat un stil. Stilul ne-a gasit pe noi. 
 
Kirk: Cat ati muncit la primul vostru album?
Vladimir: Noi dadeam concerte, le inregistram, iar cu ele reproduceam apoi partea fiecaruia. Refaceam practic concertul. 
Albumul a fost tras prin apartamente sau sali de repetitii. La un moment dat am fost la cineva acasa. Avea o vila tare faina in Iasi, in Bucium. Acolo am inregistrat una dintre piese. Vocea am tras-o afara, in aer liber, iar chitara acustica intr-un hol cu niste scari tare faine si cu o acustica misto. Pur si simplu am experimentat.
 
Kirk: Vroiam sa-mi povestesti cum se naste un cantec la voi, dar acum te intreb altfel: va vin idei mai bune in timpul concertului?
Vladimir: Varianta piesei cu care plecam de la sala de repetitii devine cu totul alta in timpul concertului. Formele finale rezulta in urma concertelor. O chestie foarte importanta este ca noi cantam si apoi inregistram. Nu am facut niciodata invers. Poate o data sau de doua ori. In mare parte compunem, apoi cantam si cea mai buna varianta care se stabileste in timp este cea pe care o inregistram. 
 
Kirk: De unde vine chestia asta? Sunteti in concert si preluati idei din concert. E o altfel de chimie intre voi in timpul concertului sau preluati ceva si de la public?
Vladimir: Pai sa iti dau un exemplu. Sunt momente in care Vlad, chitaristul formatiei, ne anunta inainte de concert: “Vedeti ca pe piesa X o sa pun o inregistrare sau o sa fac ceva. Nu ma intrebati ce, doar mergeti cu mine.” In concert noi stim cand vine momentul. Fie va scoate telefonul, fie un sintetizator din plastic si va da drumul la ceva in care ne implicam cu totii, luam parte la chestia asta a lui. 
In acelasi timp, noi nu avem o structura finita. Nu stim niciodata cum terminam piesele. Nu avem masuri fixe. De multe ori se intampla sa avem o structura, iar in concert sa devina alta. Fie mai adaugam, fie scoatem masuri din piesa. Lucrurile astea se intampla pe moment, nu sunt gandite de dinainte. Din punctul asta de vedere, fiecare concert e diferit. 
La cel de-al doilea album s-a intamplat sa avem problema asta cu numarul de masuri. Ne hotarasem cum facem in concert, dar nu si cum inregistram. Si am zis sa stabilim totusi o chestie fixa. Insa chiar si treaba aia fixa a devenit o improvizatie, mai ales pe partea de tobe. 
 
Kirk: Cat de mult a contat ca ati obtinut premiul Best Newcomer oferit de METALHEAD. V-a ajutat in cariera sau a fost doar o recunoastere pentru voi?
Vladimir: In cariera abia acum ne ajuta. In afara de concertul care a fost unul dintre cele mai bune concerte ale noastre, premiul in sine nu ne-a prea adus o oarecare notorietate. Abia turneul asta care urmeaza si e dedicat premiului o sa ne ajute.
 
Kirk: Ce crezi ca ar trebui sa se intample in Romania pentru ca lumea sa se uite mai mult la rock?
Vladimir: Nu cred ca sunt in masura sa dau un sfat de genul asta, dar pot spune ca mi-as dori ca formatiile sa se ia mai in serios. Muzica pe care o fac sa o ia mai in serios. 
In orice domeniu, nu doar in cel muzical, daca vrei sa faci un lucru de calitate si sa ajungi departe, trebuie sa te sacrifici intr-o oarecare masura. Ceea ce nu se intampla. Fiind inginer de sunet, imi vin o gramada de oameni in studio. Pentru ei timpul ala de la inregistrari e timp de facut poze, filmat sau stat pe facebook. Putini vin sa ma traga de maneca si sa zica: “Bai, hai sa stam 10 ore la tonul ala de chitara.” Nu se intampla chestia asta din pacate. 
Noi facem clar sacrificii. Noi tot timpul ne-am luat in serios. Daca ne-am ciondanit, lucrul asta nu a mai contat in momentul in care am urcat pe scena. Cand ne-am urcat pe scena se sterge tot si suntem acolo 100%. 
In momentul in care suntem pe scena dispare lumea din jur, dispare orice fel de gand. Suntem cu instrumentele si pana nu da sange din degete, nu ne lasam. 
 
Kirk: Cat munceste Pinholes?
Vladimir: Procesul creativ e mai mult in concert si nu prea ne axam foarte mult pe repetitii. Noi repetitiile le facem cand avem piese noi. Au fost cazuri cand am repetat o piesa de 2-3 ori si a doua zi am mers la concert. Apoi, in alt concert, piesa capata o alta forma, un alt gust. 
 
Kirk: Cum e Era Pietrelor Neslefuite comparativ cu Zmei?
Vladimir: Aduce in plus un sunet mult mai puternic, mai masiv. Zmei e foarte cuminte, pe cand Era Pietrelor Neslefuite e foarte agresiv. Este agresiv in tonuri, in mesaj, in foarte multe lucruri. Are si partea dulce, piese mai lente, dar am dorit sa aducem pe disc ce facem in concert. Din acest motiv piesele sunt trase live, in studio.
 
Kirk: Cum ati ales Amandoi De-o Culoare ca prim single?
Vladimir: Mi s-a parut normal sa fie piesa asta. E mai light, e mai ok. Niciodata n-am stat sa anticipam ce piesa merge sau ce piesa nu merge. Fiecare din noi are copilul lui. Sunt piese compuse de mine sau de Vlad, de Sergiu, chiar si de Alex, iar fiecare isi asuma ceea ce compune. Toate vor fi lansate ca single, pe rand. O sa vedem care o sa prinda. De exemplu, de pe albumul Zmei noi ne asteptam ca piesa Place Sa sa fie de radio, pentru ca in ziua in care am compus-o, am vrut ceva mai comercial. Ah si Avem Un Loc, tot asa. Insa s-a dovedit ca piesa Poza a fost cea care ne-a ridicat foarte mult. Asa ca s-ar putea in jumatate de an oricare piesa de pe Era Pietrelor Neslefuite sa ajunga cunoscuta. Avem doua piese de opt minute si, cine stie, poate o sa prinda astea. Nu avem de unde sa stim.
 
Kirk: Care au fost primele discuri care te-au tras pe tine de urechi?
Vladimir: Delicate Sound Of Thunder – Pink Floyd. 
Apoi am descoperit Marius Popp cu Nodul Gordian. 
Am ascultat de la colegul Vladut - Russian Circles. La astia m-a atras toba si la ei am si realizat ca nu iti trebuie versuri sa canti. 
De la noi, foarte multi ani am fost fan Alexandru Andries, Kumm, Urma si Byron. 
Ascult cam ce-mi pica in mana, chiar si hip-hop. Tot ce-mi suna bine ascult. 
Probabil cea mai mare influenta am primit-o de la Alexandru Andries. Nu stiu de ce, dar acolo m-am regasit ca versuri. Sunt niste discuri pe care le-am auzit de atatea ori, incat acum nu mai suport sa le ascult.
 
Kirk: Cum ai zis ca te apuci de muzica?
Vladimir: Greu! Eu am facut patru ani de vioara. A urmat apoi o pauza de zece ani, in care nu am cantat nimic si, la un moment dat, mi-era dor sa cant la un instrument. In secunda aia mi-am luat o chitara. 
Initial am vrut sa ma apuc de chitara bas si mi-am luat o chitara bas. Am cochetat si cu ideea sa ma apuc de tobe, insa cumva am ramas la chitara. Asta m-a ajutat foarte mult sa-mi pot pune ideile pe foaie. 
Dupa pauza aia de zece ani, am incercat sa scot ceva al meu de la primele acorduri. Niciodata n-am vrut sa fac o copie.
 
Kirk: Care e ultimul disc (de afara si de la noi) care te-a dat pe spate?
Vladimir: Unul care mi-a deschis mintea a fost Russian Circles – Memorial. Ala m-a dat pe spate tare de tot. Iar de la noi Nava Mama cu discul care trebuie sa apara. Si Iordache cu Garden Beast. La albumul lui Iordache citind si titlurile cantecelor mi-am dat seama ca starea din muzica lui e fix ce trebuie.
 
Kirk: Cum se vede turenul asta al vostru inainte de lansarea lui?
Vladimir: E ceva foarte important pentru noi. Nici nu stim cum o vom duce pana la capat. Alin si tot Dark Side Booking Academy ne-au ajutat tare mult. Fiind vorba de 15 concerte, e cel mai lung turneu al nostru. Ne putem astepta la orice. Am emotii foarte mari. Sper sa fie bine, sa-l terminam cu bine. Sa avem energia necesara.
 
Kirk: Defineste Pinholes.
Vladimir: E locul in care ma pot descarca. In ultimele luni numai Pinholes am avut in cap. Uite, in ultimele trei zile, am stat si am impachetat CD-uri. Sunt facute de noi. Pinholes e lucrul care m-a facut pe mine sa ma regasesc.