STIRILE RADIO TRIB

26-06-2018

Ascultă Black Vultures, noua piesă Halestorm


 Grupul Halestorm a lansat noul single Black Vultures.
 Cântecul se va găsi pe viitorul album al formației, Vicious, care urmează să apară în data de 27 iulie.
 Discul a fost înregistrat anul acesta în Nashville și a fost produs de Nick Raskulinecz care a mai lucrat cu nume ca: Foo Fighters, Alice In Chains și Rush.  
 Despre noul album, Lzzy Hale a spus: „Suntem 4 în Halestorm, nu sunt doar eu vocalista și o trupă pe spate. Cred că este primul disc în care veți auzi ce ne ține împreună în trupă. Toți facem lucruri pe care în mod obișnuit le cântăm în concerte, dar abia cum am reușit să le si înregistrăm. Cred că este discul nostru cel mai rock, mai rock decât primul sau al doilea.”
 Vicious este al patrulea album al grupului, va conține 12 piese și este primul de la Into The Wild Life, lansat în 2015.