STIRILE RADIO TRIB

03-03-2017

Luna Amara a lansat DVD-ul Live la Conti


Primul DVD al trupei Luna Amara, Live la Conti, a fost lansat printr-un concert la Bucuresti joi, 2 martie, in Club Control din Bucuresti, avand pe scena invitați muzicieni precum Adrian Despot (Vita De Vie), Catalin Chelemen (Coma), Dan Georgescu (byron) sau Oigan (Kumm, Robin And The Backstabbers).
 Filmat la sfarsitul anului 2013 in cladirea fostului Hotel Continental din Cluj, cladire-simbol a orasului, concertul reuneste piese din toata cariera trupei si este o marturie a energiei si a sentimentelor pe care Luna Amara reusesc sa le dezlantuie pe scena, in fața publicului. In plus, pe langa concertul integral (peste doua ore de material), DVD-ul mai contine si un documentar despre istoria de 17 ani a formatiei, vazuta atat prin ochii membrilor sai cat si prin cei ai altor oameni importanti pentru Luna Amara, inclusiv colegi muzicieni din alte formatii.
 DVD-ul Luna Amara – Live la Conti este realizat de Resize Media, si lansat sub egida casei de discuri Universal Music Romania. Regie, DOP, imagine - Dorin Marcu, asistent regie - Andrei Aron, operatori - Alex Schiau, Andrei Ungureanu, Arthur Birnbaum, Cristian Grecu, Dorin Marcu, Gabor Fetyko
 Noul material video va fi promovat printr-un turneu în mai multe orase, dupa cum urmează:
- 11 martie, Timisoara, Club DAOS
- 31 martie, Iasi, Underground Pub
- 1 aprilie, Chisinau, Albion
- 8 aprilie, Brasov, Rockstadt
- 9 aprilie, Cluj, /Form Space
 Luna Amara inseamna: Mihnea Blidariu – voce, chitara, trompeta, Nick Fagadar – voce, chitara, Serban Ontanu-Craciun – chitara, Sorin Moraru – bas, Razvan Ristea – tobe 
 Luna Amara si Doar Noi Doi, primul extras pe single din albumul Aproape, aparut toamna trecuta, a ocupat anul acesta de cinci ori locul 1 in ROMTOP, clasamentul muzicilor romanesti de la radio Trib