STIRILE RADIO TRIB

16-05-2019

Urmărește La Mijloc, noul clip Melting Dice


 Trupa Melting Dice a lansat videoclipul melodiei La Mijloc.

 Cântecul este al doilea single prezentat  de Melting Dice anul acesta și va fi inclus pe cel de-al doilea material al trupei, un EP de 6 piese care va avea lansarea în toamnă.

 Despre noua melodie, Bogdan Cotârță, solistul Melting Dice, a declarat: „Cântecul vorbește despre alegerile pe care trebuie să le facem în fiecare zi, despre situațiile în care alegem să intrăm și din care mai apoi încercăm să ieșim, despre momentele banale în care tânjim după agitație și despre clipele liniștite în care ne dorim adrenalină. La mijloc este locul din care putem pleca în orice direcție.”

 Melting Dice înseamnă: Bogdan Cotîrță (voce, chitară). Flavius Vutan (chitară), Daniel Șimon (chitară bas) și Sorin Ghiniță (tobe).

 Săptămâna aceasta, Melting Dice cu melodia O Să Fie Bine se găsește pe locul 17 în ROMTOP, clasamentul muzicilor românești de la radio Trib. O nouă ediție puteți asculta sâmbătă, de la ora 11:00.