STIRILE RADIO TRIB

02-03-2019

Urmărește Sub Straturi, noul clip Implant pentru Refuz


 Grupul Implant Pentru Refuz a lansat videoclipul melodiei Sub Straturi, la care participă ca invitat Nick Făgădar, de la formația Luna Amară.

 Cântecul se va găsi pe viitorul album al grupului, care cel mai probabil urmează să apară în această toamnă. Va fi un album în care Implant Pentru Refuz va colabora cu mai multe nume din muzica de la noi. Până în acest moment, din acest material, formația a mai lansat melodiile: Între-Deschis împreună cu Adrian Despot de la Vița De Vie și Cer-Pământ cu Cătălin Chelemen de la Coma.

 Despre noul cântec, Implant Pentru Refuz și Nick Făgădar au declarat: „Fragmente din lumea nevăzută a fierberii creative se  întrețes în fața ochilor tăi. Sub Straturi, o poveste despre noi și despre tine, despre lucrurile care ne aduc și ne țin împreună.”
 
 Implant Pentru Refuz și Sub Straturi (feat. Nick Făgădar) este propunere săptămâna aceasta în ROMTOP, clasamentul muzicilor românești de la radio Trib, iar Cer-Pământ a urcat pentru a 4-a oară pe locul 1. O nouă ediție puteți asculta sâmbătă de la ora 11:00.