STIRILE RADIO TRIB

08-03-2018

Urmărește The Cove, noul clip Black Country Communion


 Grupul Black Country Communion a lansat videoclipul melodiei The Cove.
 Cântecul face parte din albumul BCC IV care a apărut în data de 22 septembrie. Acesta este primul material al trupei de la Afterglow, lansat în 2013.
 Chitaristul Joe Bonamassa a povestit cum a intrat în legatură cu foștii săi colegi Glenn Hughes, Derek Sherinian și Jason Bonham pentru a discuta despre reunire la patru ani după ce grupul se despărțise ca rezultat al neînțelegerilor.
 „Am ascultat ce am lansat cu trupa, și mi-am dat seama că eram foarte buni când nu eram idioți, persoana de fața este inclusă și ea. Așa că am scris un email către toți, explicând că multă lume petrece o viață căutând o gașcă bună și niciodată nu o găsește, iar noi am aruncat-o la gunoi. Nici măcar nu știam daca mai am adresele lor de email corecte. Și toți mi-au răspuns în mai puțin de o oră!”
 BCCIV a fost înregistrat cu producătorul Kevin Shirley, care este cofondator al trupei și poate fi vazut în videoclipul melodiei Sway.
 „Am avut patru luni să facem acest album, și cred că rezultatul vorbește de la sine,” a adăugat Glenn Hughes. „Toți patru am dorit să facem un material care să stea bine lângă precedentele. Noul disc este mai mult decât o progresie, deoarece am fost foarte atenți să nu repetăm ce am făcut anterior. Multe s-au întâmplat de când am făcut Afterglow, în 2013, așa că noul album ne înfățișează un BCC mai hard, cu riff-uri mai multe și un sound mai puternic și îndrăzneț. Dacă vă doreați un album folk, nu acesta trebuie ascultat.”
 „Toate cântecele au un subiect,” a adăugat Glenn Hughes, fostul compenent Black Sabbath și Deep Purple. „Ce fel de cântec vom compune? Ce fel de versuri voi scrie? Acest disc este despre a depăși fricile, a avea speranță, credință. Rezultatul vorbește de la sine.”
 Vorbind despre album, vocalistul și basistul Glenn Hughes a spus: „Toate cântecele au fost scrise pornind de la un subiect. Acest disc este despre cum să depăști frica, să ai încredere, speranță, despre uciderea delfinilor, cu care evident nu sunt de acord.”
 Despre The Cove, muzicianul a spus: „Joe a surprins într-un mod stralucitor starea în această melodie. Încă dau din cap de uimire. Am vrut să scriu un cântec despre dragostea mea pentru delfini. În fiecare an mii de astfel de animale minunate sunt ucise în Taiji din Japonia.”