STIRILE RADIO TRIB

05-03-2015

Beckham va aparea intr-un clip al lui Noel Gallagher


 David Beckham a acceptat sa apara intr-un videoclip al lui Noel Gallagher dupa ce muzicianul l-a intrebat daca ar fi de acord in cadrul emisiunii The Graham Norton Show.
 Gallagher a reamintit ca in continuare uraste sa faca videoclipuri la piesele sale si a dezvaluit ca e un subiect pe care l-a discutat si cu managementul sau dar nu are ce sa faca. Dupa care, in plina emisiune, l-a intrebat pe David Beckham daca i-ar placea sa apara intr-unul din clipurile sale.
 Beckham nu a stat mult pe ganduri si a raspuns ca: “mi-ar placea, mai ales ca sunt un mare fan.” Se stie ca Noel este fan al formatiei Manchester City, iar in Manchester este o mare rivalitate intre City si United, dar Beckham a spus ca in acest caz nu il intereseaza mai ales ca l-a cunoscut pe Gallagher la un meci al nationalei Angliei.
 Chasing Yesterday, noul album al lui Gallagher, a fost lansat saptamana aceasta, iar fostul Oasis a spus ca nu ii place numele discului sau. “Nu am avut nici o idee de titlu. La in moment dat una din fetele de la birou a venit la mine si mi-a spus ca in cateva ore trebuie pus pentru precomenzi pe iTunes. Asa ca m-am uitat repede pe versuri si acestea au fost cuvintele care mi-au sarit in fata.”