12-01-2017
100 cele mai tari piese romanesti ale anului 2016 (71-80)
Anul acesta am ales un pic mai tarziu 100 cele mai tari piese romanesti. Dar sunt aici. Cantecele pe care le-am difuzat in 2016 in Trib. Pentru a acoperi o plaja cat mai mare, am impus restrictia de o singura piesa de trupa. Concluzia este ca avem o gramada de oameni care fac muzica de calitate, iar majoritatea pieselor sunt foarte-foarte bune. E posibil sa fiu subiectiv, stiu, insa ar trebui sa ne bucure ca avem atata muzica romaneasca. In selectia lor am respectat data aparitiei pieselor, sunt doar cateva decalaje. Atentie, nu e un clasament, e o lista a celor mai buni. Iata inca 10!
71. Mes Quins - Totul E Alb
Anul trecut, cei doi din Mes Quins au revenit cu disc. Vive La Promiscuitate este primul lor material de la Electro German, aparut in 2011. Totul E Alb a fost piesa care ne anunta in octombrie revenirea celor doi, asa ca iat-o si in selectia finala a lui 2016.
72. Between Colors - The Gamble
In aceeasi zi cu piesa de mai sus, aparea si The Gamble. Era cel de-al treilea lor single de anul trecut al cvartetului din Bucuresti, care anunta aparitia in noiembrie a albumului de debut M.A.D. Melodie, forta, rock!
73. Goodbye To Gravity - Heed The Call
Goodbye To Gravity a adunat cu aceasta piesa 5 saptamani de locul 1 in ROMTOP. Cu 10 zile inainte de a se implini 1 an de la Colectiv, aparea videoclipul piesei Heed The Call, despre care, intr-un comunicat aparut pe pagina formatiei se spunea ca este: “realizat in amintirea lui Alex, Mihai, Vlad și Bogdan, precum si a tuturor celor pe care i-am pierdut.” Sa nu uitam!
74. Runna - How About You
O piesa cu care ne-am intersectat undeva prin octombrie. Am zis ca merita amestecata printre celelalte cantece de Trib, iar inainte de Craciun urca pe locul 23 in ROMTOP. Ramane de vazut ce se intampla in 2017. Ideea e ca mi-a placut si ce am vazut pe scena, in noiembrie, la We Are Alternative.
75. Stema - Om (Cum E Sa Fii?)
In “zapaceala” lui, Silviu continua sa-si faca treaba. Si-a adunat din nou oameni langa el si in mai ne-a pus in fata Vicii, Talente Si Patimi. Om (Cum E Sa Fii?) este piesa care a beneficiat de clip la final de octombrie, iar in decembrie agatase din partea celor care voteaza in ROMTOP, un loc 3. Clipul n-a prins ca Bestial, dar muzical e bine. Mult mai bine si parca se apropie de muzicile pe care mi le punea Silviu in masina, cand imi explica, in urma cu niste ani, cam cum va fi noul proiect Stema.
76. Sun Boulevard - Mysterious Dame
Toamna lui 2016 ne-a deschis urechile la muzica celor din Sun Boulevard. Mysterious Dame a urcat pe locul 21 in ROMTOP, pe 26 noiembrie, iar acum ramane de vazut cum vor decurge “ostilitatile” in noul an.
77. Sound And Vision - Ziua Aceea
N-aveam cum sa sar peste piesa asta. Un grup de oameni misto s-a adunat in studio la un alt om misto si au pus pe versuri si muzica, fara mare tam-tam, ganduri… Bravo! Si atat!
78. Camioane In Multime - Vreau Sa Te Ating (Pentru Tine - Acustic)
Dupa o lunga pauza, Camioane In Multime revenea in 2015 cu un nou cantec. Trecusera 13 ani de la albumul Plastic. Cine era atent atunci la ce se canta, nu are cum sa fi uitat Varianta 3, Toxic sau faptul ca “in plastic e fantastic”. Anul trecut, gasca a reluat una din piesele acelui disc, a imbracat-o in haine noi si astfel Vreau Sa Te Ating (Pentru Tine - Acustic) ajunge intr-un mod cat se poate de simplu in selectia mea de sfarsit de an.
79. Stonelight – Insanity
Luna noiembrie ne aducea videoclipul piesei Insanity, lansata cu o saptamana inainte de aparitia discului de debut Into The Unknown. Cantecul a figurat de 2 ori pe locul 24 in ROMTOP si sper ca in 2017 sa isi cante piesele de pe album pe cat mai multe scene.
80. Days Of Confusion - Memories From My Future Lives
Cu 2 single-uri ne-au rasfatat in 2016 cei din Days Of Confusion, asta daca nu punem la socoteala si colaborarea cu Vita De Vie. Memories From My Future Lives a venit la sfarsit de noiembrie, iar pe 10 decembrie a fost locul 20 in ROMTOP. Hai si cu lansarea aia mai repede!