Mi-e mi-a placut, pe bune. Am venit la o cantare sa vad Morrisey. El e tipul din The Smiths cu niste puncte de vedere la care tine, cu mult activism in el si la el si face orice sa-si arunce ideile in fata. Cu unele sunt de acord, cu altele nu. Asta nu inseamna insa ca trebuie sa plec suparat de la concert si sa nu-mi mai placa muzica. Nu cred ca mi-am pus prea multe probleme despre cum suna trupa si clar omul canta cu cine vrea. Tipul e artist, d’aia el compune piesele si noi le ascultam. Daca ne plac, venim la concert si ne bucuram, cum pare ca majoritatea din sala a facut-o.

 Am ales sa ma bucur de ceea ce se intampla in Sala Palatului. Am stat cuminte in picioare si i-am urmarit pe cei 6 cum isi fac treaba. Muzica a sunat bine, gasca si-a facut treaba pe spate si s-a auzit corect.

 M-am bucurat ca l-am vazut si pe Oigan din Kumm si Moon Musem (scuze, eu il includ in continuare aici, chit ca executa program artistic si in Robin And The Backstabbers). Publicul a fost fain. Evident sunt si exceptii. Facebook macelareste in continuare oameni care vin la cantare si stau cu nasul in telefon, butoneaza impresii. Dar asta nu e treaba mea.

 Treaba e sa vad ca Morrissey are voce, se poarta fain cu spectatorii, da autografe si CANTA. Isi spune pasurile, nu-i place sistemul in care traieste si vorbeste despre lucrul asta asa cum stie el mai bine. Kiss Me A Lot, World Peace Is Not Your Business, First Of The Gang To Die, Istanbul, Everyday Is Like Sunday, The Bullfighter Dies, Meat Is Murder sau Suedehead sunt cateva din piesele care mi-au facut seara. Mi-a parut rau ca nu am vazut mai multi oameni la concert.

 Am o problema insa. Nu renunt la mititei si carne la gratar. Nu am nici o scuza!