Kirk: Felicitari pentru disc. V-a iesit zid. 

Prima chestie, cum ti se pare ca un disc sa ajunga pe locul 1 la sectiunea Best Romanian Alternative Album, desi nu aparuse inca (nu fusese lansat pana joi).

Catalin: Este surprinzator, incantator si e un raspuns la hotararea noastra de a face acest album. Si oamenii s-au comportat la fel sau au reactionat la acest clasament si acest vot, ne-au pus pe primul loc, desi albumul nu era gata sau nu aparuse. Ne-am trezit in acesti ultimi cinci ani purtati pe brate, din ce in ce mai puternice si mai multe, si albumul a venit ca ceva firesc pana la urma, pentru ca trebuia sa le raspundem cumva. Adica ne simteam nevoiti sa avem o reactie la acest suport al oamenilor, care nu stim pe fondul a ce a venit, pentru ca in momentul in care a aparut Un Semn, in urma cu cinci ani, noi cred ca nu mai avusesem un concert de un an si jumatate sau doi. Niciun concert! Dupa care a inceput sa creasca toata povestea asta si s-a intamplat sa ne uimeasca in fiecare zi, asa cum ne-a uimit acum cu acest clasament. 

 

Kirk: Creste tot mai mult comunitatea asta care va asculta. Ce i-ati facut in ultimii ani? Intr-o perioada de “lene” compozitionala, sa zicem, apare tot mai multa lume la voi. Ma uitam la lansarea celor doua clipuri, de la Carturesti Verona, printre fani erau si cei care v-au prins inca de la inceputul formatiei, dar si foarte multi pusti.

Catalin: Nu stiu, nu le-am facut nimic. Am fost noi! La chestia cu “lenea” compozitionala nu stiu daca e chiar asa. Cred ca de la un anumit moment incolo, am intrat mai puternic in viata, mai activ in ceea ce priveste viata personala si devenirea noastra de oameni maturi. Muncile au devenit altele, problemele au devenit altele. Daca ne referim la Somn sau Nerostitele eram oameni care de abia intram sau terminam facultatea. Discutam de alte prioritati si aveam alte disponibilitati. Dar dupa perioada aia, de un an si ceva, in care nu s-a intamplat nimic, au avut loc si niste schimbari in formatie. Ne-am separat de Calin, in ideea de a se linisti ambele parti. In momentul acela el reprezenta o parte, destul de tulbure, iar noi reprezentam o alta parte, la fel de tulbure, dar care nu mai facea echipa cu partea lui tulbure. Si asa a aparut Sheriff in formatie, care ne-a ajutat foarte mult atunci. Si-am zis hai sa o luam incetul cu incetul. Facem cat putem. O piesa! Ne mai gandim, mai facem o piesa. Si tot asa! Sa vedem cum reusim sa ne miscam. 

 

Kirk: V-ati miscat bine!

Catalin: Da! In momentul ala a fost o loterie… Era greu sa nu avem concerte. Si a fost greu sa ne vedem la sala, sa facem ceva care sa nu aiba o finalitate. A fost greu sa vrei sa canti si sa n-o faci. Ne-am dat seama ca nu putem sa renuntam asa usor. Si am zis: ‘Hai sa mai incercam o data, cu pasi mici’. Si apoi s-a intamplat aceasta evolutie care a inceput in momentul acela si probabil facand cate o piesa am tratat totul cu mai multa atentie si probabil d’asta au iesit piese mai bune sau… Nu stiu exact. Dar umane si sincere sunt 100%! Cu greseli, nu sunt perfecte. Din punct de vedere tehnic cred ca puteau iesi mai bine, dar din punct de vedere uman, din punct de vedere al sentimentului, nu cred ca puteau sa iasa mai bine. Si poate asta a fost un factor care a determinat toata “coalitia” asta in jurul nostru. 

 

Kirk: Ne intoarcem la Orizont. Ai pomenit de momentul din urma cu cinci ani. Aveati atunci un disc gata. Ati sters cu buretele totul sau ati si folosit ceva de atunci pentru noul album?

Catalin: Orizont a fost creat in doua etape. Etapa de cinci ani cu cinci piese si etapa de doua luni cu inca cinci piese. Pentru ultimele cinci piese am privit inapoi catre niste teme care erau adunate intr-un loc, dar nu erau atat de vechi. Sau poate una. Una cred ca este de dinainte de Un Semn. Albumul de care tu povesteai era un album concept, facut la initiativa lui Calin, dupa ideile lui Calin si a ramas la Calin. 

 

Kirk: Tu cum ai aterizat in muzica? Cum si de ce te-ai apucat sa canti?

Catalin: In fata blocului era un baiat pe care eu nu-l agream foarte tare care la un moment dat a aparut cu o chitara si a strans in jurul lui foarte multi alti copii din fata blocului. Si de ciuda, de nervi, am zis ca o sa imi iau si eu o chitara si o sa invat sa cant si eu la chitara, asa ca mi-am cumparat o chitara si am inceput sa invat. Am avut profesor, dar nu imi placea, pentru ca nu ma invata ce imi doream eu. Si atunci am invatat singur. Si de aici, au aparut tot felul de alte lucruri… De exemplu, am descoperit formatii care m-au influentat.

 

Kirk: Cam care?

Catalin: Cure spre exemplu. E formatia mea de suflet, care m-a scos din multe gropi si din multe santuri. M-a inaltat spre locuri in care nu credeam ca o sa ajung si m-a facut sa visez. Depeche Mode mi-au placut. Asta e perioada de la sfarsitul scolii generale, inceputul liceului. Dupa care au inceput sa apara si Rage Against The Machine si Deftones. Ma rog, nu vorbim de Metallica si altele ca ei. Dar au fost formatii care m-au ajutat foarte mult, iar sentimentul pe care eu l-am avut in momentul in care ele imi transmiteau ceva, am vrut sa-l transmit si eu mai departe. 

 

Kirk: Daca tot am ajuns la amintiri, hai sa-ti zic ca pe la inceputul anului faceam ordine printre CD-uri si am gasit unul negru pe care scria cu alb: Daft Allison Demo, o chestie de prin 97-98. Pefi, bateristul, mi-a dat materialul. Mai erai tu si Gabi de la E.M.I.L. si inca cineva. Sunt niste filmari cu voi in care erati toti trei blonzi. V-ati gandit vreodata, cand va vedeti si mai beti o bere, sa reinregistrati piesele alea, pentru ca era un material foarte misto.

Catalin: Mai povestim, ne mai aducem aminte, mai intrebam. Am si incercat la un moment dat , ne-am si reintalnit pentru o repetitie. Nu stiu ce sa zic. Gandul ala e oricum prezent, dar Pefi e la Baia Mare, Micky e la Sibiu, eu cu Gabi suntem in Bucuresti, fiecare cu timpul calculat la secunda. 

 

Kirk: Din nou la Orizont. Este un nou punct de plecare pentru Coma? 

Catalin: Eu asa il vad. Da, eu asa il vad.

 

Kirk: “Am lasat jos armele si am invins” spui intr-o piesa. Cat de mult Dor e in acest cantec?

Catalin: Cel mai mult.

 

Kirk: Se simte tare.

Catalin: Dar e un dor pentru viitor, nu pentru trecut. 

 

Kirk: Iti place cuvantul dor?

Catalin: … L-am trait de multe ori! Si il si cunosc, cred. 

 

Kirk: Dor, Delicii si Montagne Russe sunt ultimele melodii facute pentru Orizont.

Catalin: Da.

Kirk: Este Orizont un disc de maturitate pentru Coma?

Catalin: Si pe mine m-a surprins. M-a surprins pentru ca nu stiam unde va duce, unde va ajunge. Timpul era foarte scurt, iar mie nu-mi place sa lucrez sub presiune absolut deloc. De data asta insa am lucrat sub cea mai mare presiune pe care am avut-o vreodata in viata mea. Si cred ca e un disc de maturitate. De asta il vad si ca pe un punct de plecare. Cred ca pana acum ne-am adunat, au tot fost incercari. Si ma bucur ca m-ai intrebat chestia asta pentru ca asa il vad.

 

Kirk: Care-i cantecul pe care l-ai “rasucit” cel mai mult, la care te-ai reintors de cele mai multe ori pana l-ai dat gata?

Catalin: Orizont. Initial spuneam ca Orizont o sa fie piesa care va iesi cel mai repede si pe care eu am mizat cel mai mult. Dar m-a chinuit ingrozitor. A fost ultima piesa terminata, ultima trasa si trimise track-urile asa pe ideea ‘se inchide usa’. Iar piesa care m-a chinuit foarte tare si a iesit cel mai repede si nu am mizat absolut deloc pe ea a fost La Hotar. E surprinzator.

 

Kirk: Cat crezi ca reusesti sa redai in texele tale, in muzica pe care o cantati, din ceea ce simti tu?

Catalin: Pai de asta si intarzii, pentru ca pana nu simt ca am redat ce vreau, piesa nu e gata. Adica cand stiu ce vreau sa redau, ma duc pana la capat si pana cand nu termin, nu ma las. Nu e nimic de umplutura, nicaieri.

 

Kirk: Imi spunea Dan la inceputul anului ca are impresia, cateodata, ca scrii doua carti pana termini un text. Asa de critic esti?

Catalin: Da, mi-a spus si mie cand punea versurile pe coperta. Nu sunt critic, ei sunt mult mai practici sau privesc lucrurile un pic diferit de cum le privesc eu. Avand in vedere ca textele astea sunt ceea ce va ramane dupa mine, n-as vrea sa ramana niste chestii de umplutura, as vrea sa ramana fix ce sunt. Daca las ceva in urma, sa ramana ce sunt, adica n-as vrea sa puna altcineva degetul si eu sa zic “Mancam inghetata atunci, de asta nu l-am pus pe al meu”. Vreau sa ramana amprenta mea. Asa cum e. Buna, rea, dar sa fie a mea! Indiferent cat dureaza, o luna sau zece ani, dar e amprenta mea. 

 

Kirk: I-ai gasit, sunt ai tai colegi …

Catalin: Asta e! Ma chinuie si eu ii chinui…

 

Kirk: Bai, dar nu zicea cu rautate.

Catalin: Stiu, stiu! Asta ziceam. Si in momentul in care facea coperta mi-a dat telefon si mi-a zis: ‘Ba, nu intra refrenul cutare. E vreo problema daca il scoatem?’.  Adica problema era ca n-ar fi vrut sa desparta versurile, pentru ca au legatura. Si spunea: ‘Ba, frate, daca scot refrenul al doilea, ca nu incape, e vreo problema? Nu incape. Nici pe doua pagini.’ I-am spus ca nu e nicio problema. El ma tot intreba: ‘Sigur? Altii, frate, au doua versuri pe care le tot repeta, le intra cinci piese pe o pagina, la tine nu intra una pe pagina.’ 

 

Kirk: Sensibilitatea asta a creatorului e un avantaj sau dezavantaj? Sa ne legam de bata si pana. E si sensibilitate si duritate in muzica pe care o faceti.

Catalin: Nu le-am privit niciodata ca pe un avantaj sau dezavantaj. M-am bucurat ca exista amandoua. 

 

Kirk: Te incurca cateodata sensibilitatea? E buna? E rea?

Catalin: Nu ma incurca, daca as intampina greutati din cauza sensibilitatii, greutatile ma fac sa-mi hranesc partea cealalta, partea mai dura si atunci exista o reactie si o contrareactie. Nu e la modul “mi-au infrant partea sensibila, ma las pe spate si am pierdut partida asta”. Nu, nu o pierd deloc. 

 

Kirk: Ma uitam joi seara la tine. Cata rabdare, cata bucurie aveai cand povesteai cu cei veniti la lansarea celor doua clipuri. Cred ca e prima oara cand te vad atat de vorbaret. Chiar vorbeam cu cineva si ii spuneam: ‘Cat de bucuros e!’. E bucuria ca ai terminat?

Catalin: Ca sa intelegi, cred ca cel mai simplu ar fi sa asculti ceea ce mi se spune. Si atunci ar fi evident. Adica, nu pot sa fiu altfel. Ei ma fac sa vorbesc, ei ma fac sa ma bucur si sa fiu asa cum spuneai. 

 

Kirk: Daca tot ai spus asta, eu zic, ca ma tot urmareste in cap de vreo doi ani… Tot ei sunt si cei care au pus umar la revenirea asta a voastra, si sa fiti unde sunteti in secunda asta.

Catalin: Daa, asta am si zis. Noi am reinceput cu Un Semn pentru ca ne placea noua sa cantam si am zis ‘Poate s-o intampla ceva’. Si de atunci au aparut aceste brate care ne-au tot purtat, ne-au tot purtat, ne-au adus pana in momentul asta, inclusiv cu acel clasament Best Romanian Alternative Album. Pai, cum?! Ca din prima zi a fost pe locul 1. Ei au fost! Mereu surprinzatori si cum sa fii altfel cand ti se intampla lucrurile astea. Adica eu ma incarc si mai mult si ma gandesc si spun ‘Eu nu pot sa-i dezamagesc pe oamenii astia’. Plus, ca nu-i chiar simplu. Te bucuri, te bucuri dar…

 

Kirk: Stai calm, nu o sa fie dezamagiti, discul suna incredibil. Oricum aveti o legatura tare buna cu publicul vostru.

Catalin: Astea sunt povesti care pe mine m-au impresionat de fiecare data. Cu oameni pe care ii consideri intangibili si care pana la urma se dovedesc a fi oameni. Exista insa si acei oameni cu care ti-ai dorit sa vorbesti, dar te-au dezamagit in ultimul hal. De-a lungul timpului insa ceea ce te impresioneaza, te si influenteaza sa devii ceea ai vazut si tu. 

Kirk: Uite acum, sincer, mi se face pielea de gaina cand imi aduc aminte niste scene de la cantarile voastre, ceea ce mi se pare fantastic pentru o trupa, pentru ca in momentul ala e clar ca ti-ai facut treaba. 

Catalin: E suflet pe suflet daca vrei sa spunem asa. Cand ei raspund cu suflet, eu ce sa fac? 

 

Kirk: Te etalezi in fata lor de fiecare data?

Catalin: Pai, de ce n-as face-o? De ce sa sa fiu altceva decat ceea ce sunt? De ce sa intru prin spate cand pot intra prin fata? De ce sa cer sa mi se deschida o usa prin spate, cand pot intra pe unde intra toata lumea. Sunt lucruri pe care nu le-am inteles niciodata. De asta nici nu ma imbrac altfel.

Uneori vin de la munca direct la concert si cant cu aceleasi haine cu care am fost la munca. 

 

Kirk: Frontman, casa, munca. Cum faci slalomul?

Catalin: Din ce in ce mai cu talent  Vad ca imi iese deocamdata, desi in ultima perioada m-au cam solicitat. A fost destul de complicat. M-am trezit uitand versuri… Alta data nu aveam problema asta. Cantam cap-coada si puteau sa se intample zece mii de lucruri in jurul meu. Dar, in momentul asta, si la repetitii, daca vreunul din colegii mei, in timp ce canta, se mascareste sau stiu eu ce face, nu mai pot sa ma concentrez si zic ‘Ce naiba face ala?’, iar in secunda doi nu mai stiu unde sunt, nu mai stiu ce am facut, la ce strofa am ajuns. Probabil ca am ajuns la un nivel la care nu am mai fost pana acum, dar o sa ma educ si o sa merg mai departe. 

 

Kirk: Acasa nu ai presiune? Bai, rockere ce faci?

Catalin: Nu e presiune. Dimpotriva, este un suport extraordinar, mai ales in situatia in care Maria e insarcinata in luna a opta.

 

Kirk: Sa va traiasca!

Catalin: Multumim! Cred ca pentru o femeie in situatia ei nu este usor. Sa fie mai mereu singura. In ultima perioada, am iesit la un film, cred si de doua ori sa isi caute niste haine. O data la un mall, altadata la un alt mall. Asa ca perioadele noastre de interactiune au fost doua weekend-uri in doua luni. Dimineata cand ne trezim, o las la birou, iar seara o aduc acasa si apoi eu plec la repetitii sau la concert. Putinul timp in care ne vedem imi mai spune: ‘Dar dulapul din baie cand il facem?’. Ii zic ca il facem si ma intreaba ‘Si perdele cand punem?’. Si tot asa.

 

Kirk: Totul se va accelera din punctul vostru, al trupei, pentru ca lansati discul si vin si cantarile de promovare.

Catalin: Nu m-am gandit atat de departe. Avem patru stabilite momentan. Ar trebui o sustinere, dar sper sa nu mai fie la modul asta, facuta sub presiune. O sa vedem. Deocamdata nu reusesc sa ma gandesc cum o sa fie la Arene. Si apoi vreau acasa. Daca reusesc sa ajung acasa pe picioarele mele, apoi o sa ma pot gandi si mai departe.

 

Kirk: Cum se vede de la tine scena asta rock, underground de la noi in astia 16 ani de cand canti in Coma?

Catalin: O vad ca pe un element extrem de important in evolutia noastra ca tara si ca oameni. S-au schimbat multe in bine si, cred, mult mai multe in rau. Dar lucrurile care s-au schimbat in bine, cred ca contrabalanseaza si reusesc sa mentina un echilibru. Adica, intre zece formatii gen Genius, aparea un Implant pentru Refuz. Intre alte zece T-Short mai aparea o Coma. Sau intre zece ASIA aparea un Omul Cu Sobolani, Luna Amara, Firma, AB4… A fost important! Nu stiu cum sa spun, pentru ca nu vreau sa creada lumea ca ma iau de unii. Dar in acest raport zece la unu, acel unu era mult peste nivelul mediu de intelegere al lucrurilor, ca sa zic asa. Cred ca impreuna cu fiecare din formatiile astea au crescut alti zece care au contrabalansat alti o mie. Asta a fost cel mai important rol al acestui underground. Trupele astea au mentinut mintea limpede si in permanenta au cautat sa fie si mai bune, sa experimenteze si mai mult. Pe cand ceilalti nu au cautat decat sa apara cat mai mult la televizor, sa schimbe cat mai multe haine, sa castige cat mai multi bani. Totul pe doua note. Si nu mi se pare un drum castigator. Nu mi s-a parut niciodata. Noi suntem generatia aia care a dat cu capu’ imediat dupa revolutie.

 

Kirk: Sunteti de atata vreme in muzica, aveti prieteni in alte gasti care canta. De ce nu va adunati intr-o organizatie care sa va apere interesele? Sunteti niste creatori, nu doar niste tipi veniti din underground care se distreaza. Stii cum se spune: ‘Sunt aia cu rocku’, vai de ei’. Aveti mesaj si nu vreti doar, cum spuneai tu, ‘S-aparem la televizor’. 

Catalin: Probabil ca se va intampla la un moment dat. Probabil. Si eu m-am gandit de multe ori la chestia asta. 

 

Kirk: Voi nu apareti prea mult la TV, cand, din punctul meu de vedere, ati avea mult mai multe de zis. Sa spuna cineva ‘Hai sa-i aducem si pe oamenii astia, ca spun ceva prin versurile lor.’

Catalin: Lucrurile o sa se schimbe. Iar o schimbare despre care sa vorbesti, probabil ca nu are atata ecou precum o schimbare in fata careia nu mai ai cum sa reactionezi altfel. Noi am fost acolo in underground, ne-am vazut de treaba noastra si am consolidat si creat o fundatie pe care altii n-o au. Si fundatia asta a tot crescut. Cat timp multi au stat cu spatele si au zis ‘Bai, e mica, nu-i baga pe astia in seama’. Si-am mai pus o caramida. Si ei tot cu fata la alte lucruri spunand: ‘Ce ma, au ajuns la primul etaj? Lasa-i in pace!’ Si noi am tot pus, am tot pus si se vor trezi la un moment dat ca aceasta fundatie a ajuns o cladire foarte inalta, pe care cu greu o s-o mai poata darama. 

 

Kirk: Am prieteni care vin si-mi spun ‘Copilul meu si-a facut trupa’. Canta rock sau blues.

Catalin: Foarte bine! Intotdeauna am crezut si cred in continuare in puterea exemplului. Degeaba zic ‘Teoretic e bine asa’, in loc sa pun mana si sa fac ceva. Adica daca eu ma apuc sa fac masa fara sa zic un cuvant si altul langa mine incepe sa spuna ‘Hai sa facem o masa, ca o sa fie bine, o sa stea patru oameni’. In final, el ramane cu cuvintele si eu vin cu masa. Am crezut in masa construita.

 

Kirk: Dar stii ca in societatea romaneasca a avut mare succes tipul de om de care povesteai mai devreme, cel care vorbeste mult.

Catalin: Daa, stiu, stiu. Eu nu am crezut niciodata in varianta asta si in tipul asta de om si cred in continuare ca felul acesta de a fi e un element pe cale de disparitie. 

 

Kirk: Sa dea Domnu’! Ce muzici ai ascultat in ultima vreme? Ce-ti place? Ce-ai mai descoperit?

Catalin: …

 

Kirk: Ai avut timp?

Catalin: Nu prea am avut. Am descoperit o formatie care se numeste Agent Fresco, sunt islandezi si sunt absolut senzationali.

 

Kirk: Au cantat si la noi.

Catalin: Au fost si la noi si am fost surprins sa aflu ca au fost si la noi, nu acum cand i-am vazut eu, ci in urma cu vreo patru ani la Fabrica. Oricum sunt extraordinari.

Kirk: Coma ce e? Underground sau mainstream?

Catalin: Nu stiu. Nu m-a interest niciodata.

 

Kirk: In urma cu zece ani lansarea voastra era in Green Hours. Faina lansare! In 2016 este la Arenele Romane. 

Catalin: In Green Hours a fost un listening party pentru ca lansarea a fost in Fire. Acum e la Arene. Nu stiu. Uneori ma intreb daca vom face fata. 

 

Kirk: O sa iasa bine! Daca am o nemultumire, e ca imi doresc ca show-urile voastre si ale colegilor vostri de generatie sa ajunga in sali mai mari.

Catalin: Care sali mai mari?

 

Kirk: In cele pe care ar trebuie sa le avem in 2016 in Romania, tara europeana. Ai cantat pe aceeasi scena cu o gramada de grei. La care te-ai bucurat cel mai tare?

Catalin: Sunt foarte multi care cred ca a canta in deschiderea unei mari formatii e ceva senzational. Este, dar nu este chiar asa cum se crede. E mult mai mult stres decat la un concert normal…

 

Kirk: Ai fost pe scena cu Deftones. Spuneai mai devreme ca ii ascultai cand erai mic. Si la un moment dat te trezesti pe scena cu ei. 

Catalin: Asta si urma sa-ti spun. Intr-adevar… Au fost doua momente in care experienta altor concerte de genul acesta, m-au facut sa le iau mult mai usor. Cand am cantat prima oara la Sepultura a fost un stres ingrozitor. Ma gandeam: ‘Mama, ce se intampla?! O sa ne huiduie toata lumea, o sa ne injure.’ La fel si la Soulfly. Aceeasi nenorocire. A mai fost si Ozzy, Therapy! La primul Deftones nici nu stiam ce sa cantam. Voiam doar sa terminam repede. ‘Cinci piese! Cum sa cantam cinci piese, hai sa cantam trei!’. Dupa care, cand la primele aparitii oamenii nu erau asa de primitori cu trupele de deschidere, sau cu noi cel putin, s-a observat si un fel de schimbare a publicului in a accepta mai usor ceea ce se intampla si a se bucura de actele de dinaintea capetelor de afis. Prima oara cand am simtit placere la un astfel de eveniment a fost la ultimul Deftones, la Arenele Romane, unde am simtit o bucurie maxima. Si cu oameni care ne asteptau si cu noi care ne-am dat in spectacol. Ala a fost un spectacol reusit cap-coada. Apoi la Korn, cand deja aveam experienta Deftones-ului de dinainte. Acolo, de cand am iesit la probe, erau oameni care ne asteptau si atunci am zis ca o sa fie bine. 

 

Kirk: Nu Vreau Fetito Casa a fost primul vostru clip. Orizont si La Hotar sunt cele mai recente. Cum vezi toata chestia asta o povestii Coma in imagini?

Catalin: M-au surprins de fiecare data! Si de asta nici nu-mi place sa ma bag in ceea ce priveste conceptul din spatele vizualului. Eu stiu ce am scris acolo, stiu ce am facut, stiu cum suna piesa si as vrea sa vad cum o vad si altii. In momentul in care se vine si se spune ‘Uite avem trei variante’, decizia noastra este sa spunem care este varianta care ni se pare ca se muleaza cel mai bine pe mesajul cantecului. Din momentul acela, schimbarile sunt foarte mici. In rest, ii lasam pe ei sa isi faca treaba. La inceput a fost Marian Crisan, la care n-am comentat niciodata nimic, a fost si Hypno la Bruzli vs. Vandam. La piesa asta el ne-a zis: ‘Vreau sa va fac clip, dar numai la piesa asta. Si cum vreau eu’. Si noi am zis ‘Bine’. Dupa aia a aparut Vasi (Vasile Alboiu aka Black Moon) care de cinci ani se ocupa de aceste vizualuri ale noastre si este si la lansare. La fel cum mie nu-mi place sa se bage lumea peste ceea ce fac, asa nu o fac nici eu si astept cu interes sa vad cum au interpretat ceea ce am spus eu, mai ales ca la videoclipuri las loc de interpretari versurilor mele. Nu vreau sa dau o directie clara. Astazi cantam despre portocale, maine despre banana. Nu! Pot fi banane, lamai, portocale, cartofi… Fiecare ce vrea! Si astept sa vad ce interpreteaza ei. Si e placut sa vezi ca pot da alte intelesuri decat ceea ce ai vrut tu. 

 

Kirk: Emotii, sentimente, timp. Cam asta inseamna gasca! Poti sa dezvolti cum vezi tu treaba asta a ta cu Coma?

Catalin: Exact cum ai spus! Si cu emotii, si cu timp si cu nervi. Suntem niste oameni care au trecut prin multe si e surprinzator sa vezi ca inainte de concertul X exista niste certuri groaznice, pe diferite motive. Unul nu mai vrea sa vina, altul vrea altceva. Sunt momente in care se creeaza niste parti, pur si simplu. Se imparte gasca in doua. Dar nu intotdeauna suntem trei la trei. Mai este situatia de doi la patru sau unu la cinci. Si niciodata nu sunt aceleasi echipe. Eh, pe fondul asta, ajungem la concert si e surprinzator cum reusim sa ne intelegem, desi ne-am suparat mai devreme. Dar daca ma uit cu coada ochiului la un coleg si fac un semn, el a inteles ca trebuie sa se intample nu stiu ce. E spectaculos! Toate lucrurile prin care am trecut si toata experienta asta de 16 ani de cand suntem impreuna ne-a facut sa gandim dincolo de noi. Adica ne ofticam, nu cadem de acord, dar in final luam o decizie. Si Coma este peste noi! 

 

Kirk: Lumea stie ca n-are cum sa fie roz tot timpul.

Catalin: Oricum noi n-am ascuns nimic, niciodata. Daca sunt nervos, nu pot sa urc pe scena sa zambesc fals. Ca o sa se vada lucrul asta. Si decat sa se vada ca zambesc fals, prefer sa se vada ca sunt nervos, pentru ca piesele sunt de asa natura, incat ma descarca si pot sa ma linistesc in timpul concertului, iar la final sa zambesc asa cum zambesc eu.

 

Kirk: ‘Pentru cei care s-au facut punte sa nu ne inecam… Pentru cei care au cazut sa invatam… Pentru cei care ne-au carat si nu s-au plans…’ Ce-i Montagne Russe-ul asta?

Catalin: Un drum.

 

Kirk: Fain!

Catalin: Un drum, in fata unui salt, care nu stiu daca ne sperie sau nu ne sperie, dar pe care ar fi pacat sa nu-l facem.