Kirk: Povesteste-ne pentru inceput cum ati format RDGLDGRN?

Andrei Busuioceanu: Am lucrat impreuna inca din 2005. Am tras muzica vreo 4 ani intr-un studio si apoi am iesit in lume. Intotdeauna mai intai am inregistrat si apoi ne-am gandit cum facem sa ne cantam muzica in spectacole. In 2011, unul din membrii fondatori a parasit formatia pentru a incepe un proiect muzical propriu. In perioada aceea el nu a fost de acord sa continuam activitatea sub numele pe care il aveam. Trebuia sa ne gasim un nume si nu ne venea in minte nimic special. Asa ca am hotarat sa ne intitulam grupul asa cum ne strigam unul pe celalalt. Nu ne placea cum arata scris Red Gold Green, asa ca am scos vocalele. Primul cantec pe care l-am compus a atras atentia caselor de discuri majore. Am crezut ca e o gluma, insa apoi am gasit foarte repede manager, o agentie de booking si un label. De atunci, muzica este activitatea noastra principala.

 

Kirk: Cum ati ales numele si de ce v-ati oprit la aceste culori?

Andrei Busuioceanu: Culorile au fost inaintea numelui. Red era atras de lucrurile care aveau rosu si a inceput sa ne laude de cate ori ne vedea ca purtam ceva cu rosu. Ca raspuns, Green o sa-ti spuna ca el nu e Red si iti va zice ca asta e culoarea care il reprezinta cel mai bine. Pentru mine, a fost mult mai usor pentru ca intotdeauna mi-a placut galben/auriu deoarece imi aminteste de Romania. Culoarea este magulitoare, aproape ca vocalele intr-o limba latina. Iar daca pui aceasta culoare din steagul Romaniei in mijlocul unor culori ca rosu si verde, balanseaza totul. Intr-un fel culorile se potrivesc si personalitatilor noastre.

 

Kirk: Cum ati ajuns la combinatia de sunete propusa de voi?

Andrei Busuioceanu: Sunetul propus de noi este practic ca un catalog al muzicii pe care o apreciem si care ne place. Gandeste-te la legende ca Michael Jackson, Bob Marley si Beatles, la care adaugi niste hip-hop, sa zicem A Tribe Called Quest, mixat cu DC hardcore ca Bad Brains. Mai punem sunete DC Go-Go de la Rare Essence, Backyard Band si Junkyard Band, combinat cu indie pop rock ca Arctic Monkeys si Imagine Dragons. Chiar nu sunt limite pentru sunet atunci cand esti o minte deschisa din punct de vedere a culturii muzicale. Cand am inceput acest proiect am dorit sa combinam indie rock cu stilul DC Go-Go, deoarece in capul nostru nu existau limite si era teribil de simpatic sa canti si sa asculti asa ceva. Nu ne-am gandit mult, dar a trebuit sa lucram apoi la sunet ca sa ii dam forma pe care voiam sa o impartasim cu publicul.

 

Kirk: Cat ati muncit pana ati reusit sa dati lovitura cu I Love Lamp?

Andrei Busuioceanu: De fapt, asta e primul cantec pe care l-a compus RDGLDGRN. Eram intr-un studio in Laurel Canyon, in vecinatatea celebrelor Hollywood Hills din Los Angeles, si il ajutam pe Green la niste inregistrari solo. Aveam ceva timp liber sa experimentam un nou proiect si am decis sa abordam ideea de a combina indie rock cu DC Go-Go. Am tras vreo 4 demo-uri sau asa ceva. Lamp a fost compusa foarte usor din punct de vedere muzical. Ne-am intors acasa si Green a scris imediat partea de voci si versurile.Toate s-au adunat la un loc imediat. Ne-am schimbat toate conturile din retelele sociale in RDGLDGRN fara sa spunem nimanui. Pe soundcloud, toate blogurile voiau sa afle cine eram, iar cantecul a avut parte de o primire deosebita.

foto: Alexandru Busuioceanu

Kirk: Ati inregistrat discul de debut la Sound City, acolo unde au mai tras nume ca: Nirvana, Tom Petty, Slipknot sau Rage Against The Machine. Acolo l-ati cunoscut pe Dava Grohl. Cum a ajuns sa bata la tobe pe intreg albumul si cum a fost colaborarea cu el? Cum e Dave Grohl ca om?

Andrei Busuioceanu: In liceu aveam o poza cu Dave Grohl pe coperta unui caiet de teme si eram mare fan de Foo Fighters. Producatorul nostru pastra legatura cu el inca dinainte ca RDGLDGRN sa existe. Schimba mailuri cu Dave despre cum o sa fie folosit studioul Sound City pentru documentarul pe care Grohl voia sa il faca. Am fost foarte norocosi ca ne-am potrivit din punct de vedere temporal. Producatorul i-a trimis prin mail lui Dave piesa I Love Lamp, povestindu-i ca suntem din zona DC, ca si el. Lui Dave i-a placut cantecul si a specificat ca-i place ritmul. Si tot el a zis ca i-ar placea sa bata la tobe, dar ca este posibil sa fie foarte prins in diverse proiecte. Cand am ajuns in Sound City sa ne inregistram albumul, cei de la studio au aranjat o zi pentru el, in care sa vina la filmari. Practic au filmat intreaga zi cat el a stat si a cantat cu noi. Dave s-a prezentat imediat ce a aparut, spunand  “Hi, I’m Dave.” Imi aduc aminte ca radeam in mintea mea gandindu-ma cat de haios este ca o legenda sa iti spuna cum il cheama. Asta a fost o noua experienta pentru mine si colegii mei, sa lucrezi cu un asemenea om si sa ai posibilitatea sa stai la diverse povesti cu el, sa iei pranzul impreuna, intre inregistrari. A fost si o sa fie una din cele mai tari zile din viata mea.

 

Kirk: Raman la artisti mari cu care ati colaborat. Cum ati ajuns la Pharrell Williams si Yerba Buena? Ce poti sa ne povestesti despre aceste experiente?

Andrei Busuioceanu: Mai intai sa spun ca e super tare ca intrebi si despre Yerba Buena, pentru ca pana acum, in toate interviurile pe care le-am acordat, lumea nu ne-a intrebat decat despre Pharrell si Dave. Pharrell, ca si Dave, a aparut intr-o conjunctura datorata oamenilor care ne reprezinta. Pharrell era intr-o sesiune de ascultat muzica impreuna cu cei de la Republic Records. Aparent Pharrell nu era interesat de nimic pana in momentul in care a auzit I Love Lamp. Pharrell este mare fan al stilului Go-Go, ceea ce este absolut normal de vreme ce ii place enorm muzica funk (piesa Hot In There are inclus “carligul” luat din piesa Up In The Moment, aparuta in 1979, a bunicului muzicii Go-Go Chuck Brown). Cand a auzit stilul propus de noi, a fost entuziasmat si a spus ca vrea sa lucreze cu noi. Si iar am avut bafta sa ne putem sincroniza programul. Oamenii nostri au colaborat perfect cu echipa sa si astfel am putut lucra impreuna si produce cantecul Doing The Most. 

 

In timpul Campionatului Mondial de fotbal din 2014, poate va reamintiti de o reclama la Bacardi, care folosea piesa grupului Arctic Monkeys - Do I Wanna Know. Aceasta era parte dintr-o campanie, pe care ei au numit-o Loud And Untarneable. Bacardi ne-a abordat sa facem parte din acest proiect. Am facut cateva variante ale cantecelor noastre cu sonoritati cubaneze si am fost pe pagina principala de la Pandora timp de o saptamana. A fost fantastic sa lucram cu cei din Yerba Buena si aici trebuie sa-i mutumesc in principal lui Andres Levin, care ne-a usurat procesul de compus. A fost o adevarata placere sa lucram cu el, iar la final rezultatul a fost excelent, mai ales acele parti din cantece in care am experimentat mai mult si am dus muzica noastra spre ceea ce se canta preponderent in Cuba.

 

Kirk: Stiu ca in urma cu o luna ati ajuns si in Europa. Au trecut aproape doi ani de la aparitia albumului de debut (anul trecut ati lansat piesele Elevators si Robots). Care sunt pasii urmatori pentru RDGLDGRN si ce pregatiti? 

Andrei Busuioceanu: In Europa ne-a adus tot ce s-a intamplat cu oamenii care se ocupau de noi. Suntem intr-o alta pozitie acum. Am constatat ca nu mai avem aceleasi idei cu cei din management, label si agentia de booking. Asa ca ne-am despartit. Piesele Elevators si Robots le-am lansat independent, in timp ce ne cautam un nou drum. Am auzit ca Virgin Records voia sa lanseze Doing The Most si sa-l promoveze la radio si se pare ca deja merge bine acolo. Avem muzica noua, pe care intentionam sa o lansam in curand in Statele Unite. Deocamdata insa ne organizam cat se poate de bine.

 

Kirk: Esti plecat de foarte multa vreme din Romania? Cum ai ramas in legatura cu ce se intampla aici?

Andrei Busuioceanu: Am parasit Romania in februarie ’89, cand aveam aproape 6 ani. Intotdeauna am fost foarte interesat si am iubit Romania, cultura si limba sa. Frumusetea acum este ca pot urmari ce se intampla, online. Sunt in legatura cu cei de la Okapi, sunt un mare fan al gastii de acolo si ma bucur sa vad ce construiesc. Il urmaresc si pe Skizzo Skillz, chiar de mai bine de 10 ani. Este uimitor sa vad cat si cum a crescut. Sunt un mare fan al echipei Steaua, iar nationala de fotbal a Romaniei a fost intotdeauna favorita mea. Cand combini lucruri ca fotbal si muzica, sa nu uitam de fete, este evident de ce raman atat de interesat. Si am pastrat pentru sfarsit ce este cel mai important. Familia mea! Am o familie mare si frumoasa si imi lipseste. Am vizitat Romania, anul acesta, pentru prima oara dupa 23 de ani, iar rudele mele m-au primit cu mare dragoste. Sper sa-i vad din nou cat mai curand. Si mai des decat pana acum.

foto: Alexandru Busuioceanu

Kirk: Ai studiat vioara. E lung drumul de la vioara la chitara bass?

Andrei Busuioceanu: Parintii mei m-au impins sa studiez viora si pianul de cand eram mic. Am invatat din si ca la carte si am apreciat intotdeauna melodicitatea si muzica, dar eram mult mai interesat sa ajung sa compun eu. Tranzitia de la a canta dupa note la a canta dupa ureche a fost interesanta, mai ales ca practic o iei de la inceput. Am inceput sa-mi cultiv urechea cantand la chitara si bass. Cand am ajuns sa cant cu colegii mei, nimeni nu voia sa cante la chitara bass, asa ca mi-am asumat eu aceasta responsabilitate deoarece nu era o problema pentru mine. Facand asta, am invatat cum sa completez chitara si sa ma tin dupa tobe relativ bine. In acest moment ma aflu intr-o zona de confort pe care nu vreau sa o pierd! Sa canti la chitara bass este extraordinar. Imi place sa cant si cu vocea. Asa ca facandu-le pe amandoua este perfect pentru mine.

 

Kirk: Ce muzicieni te-au marcat si care a fost motivul pentru care te-ai aruncat in frumoasa nebunie a muzicii?

Andrei Busuioceanu: Cand eram mic, Michael Jackson si Beatles erau totul pentru mine. Cand am crescut au fost trupe ca Deftones, At The Drive-In si Glassjaw care m-au influentat enorm. Apreciez cum au iesit in evidenta, abordand stilul de a compune intr-un mod diferit. Am observat ca au in formatie membrii de origine latina (ma refer aici ca provin din tari vorbitoare de limba spaniola). Nu cred ca e doar o coincidenta. Apreciez intotdeauna ce iese in evidenta din punct de vedere muzical. Ce rost are sa faci ceva ce face toata lumea? Daca ceva a fost facut deja, fa ceva diferit!

 

Kirk: Cum ti se pare scena muzicala de la noi? 

Andrei Busuioceanu: Am fost ultima oara in martie-aprilie si trebuie sa spun ca scena muzicala pop arata chiar bine. Kiss FM difuzeaza multa muzica pop buna. Nu e ceva ce ascult eu, dar apreciez. Radioul meu favorit este Dance FM. Sa fiu sincer, de cand m-am intors in Statele Unite, il ascult. Ma gandesc ca Romania a dat nume importante in muzica pop si nominalizez aici pe Alexandra Stan si Inna. As vrea sa incurajam sa creasca aceasta zona a scenei noastre muzicale, dar in acelasi timp, as vrea sa vad Subcarpati, de exemplu, sa aiba parte de o recunoastere mai mare. Chiar si Okapi se descurca bine, dar cred ca mai mult hip-hop in mainstreamul din Romania ar fi de laudat. Vorbesc dintr-o perspectiva limita desigur, sa fiu bine inteles. Urmaresc online radiourile, in cea mai mare parte a timpului. In America, nu as mai avea prea mult ce sa invat despre scena muzicala.

 

Kirk: Ce sfat ai da trupelor de la noi aflate la inceput de drum?

Andrei Busuioceanu: Intotdeauna am avut doua reguli care am considerat ca ar fi bine sa fie respectate de oricine face muzica. Prima: Sa nu fii slab din punct de vedere muzical. A doua: ramai loial. Foarte simplu. Asigura-te ca muzica ta e buna si nu te opri niciodata! E o formula cat se poate de simpla. Mai este important cateodata locul si momentul unde te gasesti la un moment dat. In Romania, spre exemplu, Bucuresti este probabil orasul de unde sa incepi, apoi poti incerca si piete mai mari, ca Londra sau Berlin. Poti sfarsi devenind un pestisor intr-un lac mare, dar asa incepe toata lumea. O faci pentru ca iubesti ceea ce faci si continui sa o faci. Poate vei fi chiar tu urmatorul la rand si vei avea rezultate. Daca asta esti tu cu adevarat, ar trebui sa te simti bine in fiecare zi in care canti sau inregistrezi. Am fost concediat de peste tot unde am muncit pentru ca intotdeauna am pus muzica pe locul 1. Actiunile tale iti vor determina viitorul, nu tot felul de planuri de rezerva.

 

Kirk: De cand RDGLDGRN a dat lovitura v-a contactat cineva din Romania sa va invite la vreun concert sau festival?

Andrei Busuioceanu: Nu inca!  Am sentimentul ca acest lucru se va schimba in curand. Lucrurile merg bine in Germania si daca totul merge asa cum ne-am propus, se va raspandi si in celelalte tari din Europa. 

 

Kirk: Merci mult Andrei.

Andrei Busuioceanu: Multumesc pentru acest interviu, capitane Kirk!

foto: Alexandru Busuioceanu