19-03-2025
Interviu cu Cătălin Constantin (om la lună)
Kirk: Deci cum a venit chestia asta: am fost la Soveja, acum mergem la mare să compunem un disc, pentru că sunt două zone total diferite.
Cătălin Constantin: A fost o chestie foarte naturală, cred că și Adi a a zis chestia asta, atunci când am venit prima oară aici, în locul ăsta, fiecare din noi a simțit că ar fi foarte tare să facem următorul album aici. Adică a fost o chestie din interior, așa, pe care am simțit-o toți. Nu a fost ceva plănuit, nu a fost ceva gândit înainte. A venit de la sine.
Kirk: Cum se văd la tine diferențele între a lucra la poalele munților și a lucra aici, la malul mării?
Cătălin Constantin: Locul ăsta ne-a oferit, cumva, o libertate mai mare, pentru că în pauzele de muzică aveam kilometri de plaje doar pentru noi. Și chestia asta a ajutat enorm. Fugeam pe plajă, făceam baie, fiind sfârșit de septembrie, început de octombrie, erau câteva ore de soare, între două și patru, și aveam o fereastră de care profitam la maxim. Adică erau niște ritualuri, asta am simțit. Cel puțin pentru mine a fost o libertate foarte mare, ca spațiu.
Kirk: Din punctul tău de vedere ca instrumentist, care au fost provocările tale pentru acest album comparative cu precedentele?
Cătălin Constantin: Ca instrumentist... Sunt câteva piese la care am renunțat la bas, și cânt exclusiv la synth. A fost un pic ciudat pentru mine să las linia de bas să fie făcută de colegi și eu să fac altceva. A fost o provocare care și ea a venit natural, nu ne-am propus chestia asta, dar fiind la synth și căutând chestii, a fost natural ca cineva să preia basul și a fost interesant.
Kirk: Știu că în toate melodiile astea sunteți voi, dar spune-ne trei la care te-ai simțit mai implicat, la care ai simțit să pui mai mult din punctul tău de vedere. Să dai mai mult!
Cătălin Constantin: E greu să aleg trei pentru că la tot albumul am fost... ‘all in’, implicați. Dar uite trei care sunt mai apropiate de stilul meu, de trip-hop, downtempo. Poate Norii Negri, Greieri Și Furnici și poate Ruine, care e cea mai post-punk piesă de pe albumul ăsta.
Kirk: Spune-mi acum, o propoziție, două despre fiecare melodie de pe disc.
Cătălin Constantin: Libelule Dansează, deși nu ne-am gândit de la început, e piesa care te introduce în starea albumului, în starea acvatică.
La Răsărit, pentru mine e o piesă de suflet și e cel mai potrivit single, cel mai reprezentativ single pentru acest album.
La Pescărușii Zboară chitara lui Dragoș mă duce spre Depeche Mode și deschide un spațiu larg și foarte frumos de explorat. Din Senin e un teritoriu nou și o provocare ritmică pentru noi, dar în același timp e și aportul solar și marin al versurilor lui Doru.
Răgaz, cred că e piesa de pe album care mă duce în starea cea mai joasă și profundă iar prin repetitivitatea ei are o frumusețe și o gravitate aparte.
Ruine... E o piesă care îmi place mult, că se duce în post-punk și iubesc asta.
Serpentine e frumoasă că vorbește de libertate.
Norii Negri e o piesă specială pentru mine că explorează o direcție downtempo pe care nu știu dacă am explorat-o până acum, dar e o direcție care mi se potrivește și mi-ar plăcea să o mai explorăm.
Spre Lumină... E amuzant vorbeam cu Doru de curând și mesajul la care s-a gândit el e total opus față de ce mă gândeam eu, dar e o piesă cu un arhaism și un lirism aparte.
La Mine În Peșteră e o provocare pentru mine, pentru că e una din piesele care nu cânt la bas și cânt strict la synth și pian și e interesant pentru mine.
Descântul Apei cred că e piesa care a suferit cele mai multe transformări, față de celelalte piese care și-au păstrat în mare parte forma de la Corbu. La piesa asta am simțit cumva să o explorăm și mai mult și i-am dat cumva o direcție mai electro la București.
Greieri Și Furnici e una din piesele speciale pentru mine pentru că am compus linia de bas la Soveja în urmă cu câțiva ani. Și cum am creat linia de bas m-am gândit că trebuie să o lucrez cu băieții.
Poate E Timpul Să Ne Întoarcem Acasă e piesa care mă face să mă gândesc la Adrian.
Kirk: Celor care pun urechea prima oară pe disc, cum ai recomanda să-l asculte și de ce?
Cătălin Constantin: De ce? E greu de zis, dar... E bună întrebarea. (n.r. pufnește în râs) E un album care te trece prin multe stări, pornind de la peisajul ăsta marin și solar de aici, de unde suntem, de la Corbu. Dar e interesant că explorează multe zone cu care nu eram foarte familiari ca trupă. Și e interesant că ai zis că starea generală e downtempo și e un album care te bagă într-o stare, nu e un album de dansat sau un album rock.
Kirk: Din punctul de vedere al tău, care a fost cea mai mișto zi când ați compus discul? Din cele petrecute aici la corbu.
Cătălin Constantin: E greu să aleg o zi pentru că nici nu mai am amintirea lor clară în cap. Poate... În toate zile, având un ritual cu muzică și baie în mare și alergat pe plajă, aș spune, poate… Prima zi când am ajuns aici și ne-am instalat instrumentele sus pe terasă și se deja se înoptase și vedeam marea cum se lumina și valurile și ne întrebam unii pe alții dacă și ceilalți văd ce vedem și noi.
Kirk: Cum se vede de la tine acum, când ai împreună cu băieții patru albume de studio gata și unul live care și ăla este foarte mișto?
Cătălin Constantin: Cum se vede unde suntem acum? Da, e un loc unde ne doream dintotdeauna să fim, să ajungem să scoatem albume și să explorăm direcții și momente ale vieții noastre. În plus, sunt câțiva ani care au trecut și ne-am cunoscut mai bine, am explorat direcții și altele în afară de cele inițiale și e un loc în care simțim că ne-am maturizat și noi ca relație între noi și ne bucurăm mai mult de muzica pe care o facem.
Kirk: Ce te aștepți să vină? Nu mă refer la concerte, festivaluri Ce le poți spune celor care vă ascultă?
Cătălin Constantin: Promisiunea care îmi vine acum în cap e… Cumva, mă gândesc la ce zice Doru de obicei, că o să ne implicăm mereu până la ultima picătură de energie și o să dăm tot ce avem noi ca inspirație și ca energie, să profităm de încrederea pe care o simțim din partea oamenilor care ne ascultă și de o energia care s-a creat în jurul trupei și că ne dorim să explorăm împreună și să ne bucurăm împreună.
Kirk: Ce este Solar? Ca album?
Cătălin Constantin: Solar e un album fenomen pentru noi ca ce a reprezentat din momentul zero al creației și până am reușit să-l înregistrăm. Și post producția! Pentru mine personal, Solar reprezintă o amintire extraordinară pe care simțeam că o scriu, că o trăiesc în timp real. De obicei amintirile frumoase, majoritatea te gândești și îți amintești ce frumos era perioada aia. Dar atunci în timp real se întâmpla și eram fericit că sunt conștient că se creează niște amintiri minunate.