Kirk: Cum a venit chestia asta? Ați fost la Soveja și apoi ați venit aici, la malul mării să trageți discul.  

 Doru Pușcașu: Cred că a fost o întâmplare. O întâmplare fericită.  Am găsit locul ăsta minunat dintr-o întâmplare fericită și am spus, băi, cum ar fi să facem următorul disc la mare? Noi patru, ca de fiecare dată.  A fost absolut o întâmplare fericită.

 Kirk: Diferențele care sunt la tine? Diferențele între a lucra, a compune un disc la poalele muntilor și apoi să-l compui la malul mare?  

 Doru Pușcașu: Cred că locul în care suntem ne influențează creativ, cu siguranță. Ce pot să spun este că discul ăsta, odată compus, are un gust, are un miros. Poți să-l simți, poți să-l pipăi, poți să-l înțelegi, în felul în care a fost el compus aici, la Corbu. Mi se pare că e ceva foarte, foarte, foarte personal. Dar, în același timp, poți să pui mâna pe el.  

 Kirk: Care au fost provocările tale ca instrumentist pentru acest nou album?  

 Doru Pușcașu: Ne-am întâlnit cu niște instrumente noi, pe care le-am descoperit așa ca niște băieți mari, cu mare curiozitate și bucurie și nerăbdare. Și am descoperit că pot să cânt la ceva nou, ceva neobișnuit sau ceva la care nu am cântat până acum,  cu aceeași mare bucurie și cu aceeași mare nerăbdare, ca pe vremuri.  E foarte drăguț, așa, să descoperi, după niște ani de cântat, de fapt, după mulți ani de cântat și de descoperit sunete și muzici, că mai poți să descoperi sunete și muzici și mai poți să mai găsești lucruri care să te facă curios sau să te facă fericit.

 Kirk: Știu că toate aceste treisprezece melodii sunt ale voastre!  Spune-mi, te rog, trei la care te-ai simțit cel mai implicat și la care ai simțit nevoia să pui mai mult de la tine, să simți că poți să scoți mai mult din tine.  

 Doru Pușcașu: Norii Negri, Răgaz și Poate E Timpul Să Ne Întoarcem Acasă.  După serpentine?  După serpentine, da.  Asta era așa.

 Kirk: O să vreau acum de la tine, o propoziție sau două despre fiecare piesă a albumului. Sau cât vrei tu! E foarte interesant cum le vedeți fiecare din voi.

 Doru Pușcașu: La Libelule Dansează eram pe malul ăsta unde am stat două săptămâni întregi, pe malul abrupt, și au început să zboare, din dreapta în stânga, au început să zboare libelurile.  Câte două, câte două, erau legate între ele, probabil că era perioada de împerechere sau ceva, dar zburau câte două, câte două, câte două, câte două. Și erau mii de libelule care zburau din dreapta în stânga, pe malul ăla unde stăteam. N-am văzut în viața mea așa ceva. A fost ceva suprarealist. Și în timp ce stăteam și mă uitam la el, două sau trei zile s-a întâmplat treaba asta. Nici înainte, nici după nu s-a mai întâmplat. Dar e ceva ce nu știu dacă am trăit sau am inventat. Acum dacă stau și mă întreb, nu știu dacă e real. Deci treceau mii de libelurile, câte două, câte două, zburând, dansând, prin fața mea și zburau, zburau, zburau, zburau. Și la un moment dat,  în timp ce stăteam acolo și mă uitam la ele, a apărut o libelulă singură. Singură! Și zbura și s-a așezat pe o frânză, jos, la nivelul solului.  Și a stat acolo! Și mă uitam la libelulă aia, care e singură, în timp ce toate celelalte zburau. Era un dinamism acolo, o întortocheare… Zburau, și era una singură care stătea acolo, în continuare dădea din aripi și parea că se uită la celelalte. Era ceva absolut complet diferit de tot ceea ce se întâmpla în jurul ei. Era singură, nu știu dacă e bine sau rău, dacă nu și-a găsit perechea, sau dacă e, nu știu, pe invers. Dar era, băh, o libelulă singură care dea din aripi și stătea. Și îmi imagineam, doamne, ce-o fi în sufletul libelulei ăleia.  În timp ce celelalte zburau.  Libelulă Dansează e un cântec pe care eu l-am scris stând pe malul ăla. Eu nu prea scriu despre ceea ce văd, mai degrabă scriu despre ceea ce simt. Dar exact despre asta e vorba. E o barcă pe care niște oameni și-o duc în larg. În partea aia farul se mișcă și luminează. Acolo zboară niște pescăruși. E ceva foarte, nu știu, explicit. Vezi ceea ce se întâmplă și vorbesc despre ceea ce se veze.

 La Răsărit! Eu sunt foarte influențat de locul în care sunt, care chiar așa se cheamă. Răsărit înseamnă viață, înseamnă o nouă zi, înseamnă o nouă încercare. Și cred că e un loc în care putem să ne întâlnim noi, cei care suntem poate neadaptați sau poate... Nu știu, care nu ne găsim locuri în celelalte zone din lumea asta.  Dar cred că aici la răsărit ne găsim noi, cei care avem curajul să facem saltul ăla în gol, înspre, nu știu… înspre ceea ce...  Nu știu, știi că când sari fără plasă? Când sari fără prasă, e posibil să cazi în cap și să mori sau...  De asemenea, e posibil să zbori cum n-ai zborat niciodată în viața ta.

 Pescărușii Zboară... Tot aici s-a născut!  În timp ce pescărușii zburau și eu mă uitam la ei, tot e foarte legat de ceea ce am simțit și trăit aici.  Adică e foarte pictorial așa, e foarte explicit.  Am scris în urma unor emoții pe care le-am simțit fix aici. Și știi că stai pe malul ăla și e liniște și e pace și vezi lucrurile cum se întâmplă și-ți dai seama de măreția vieții și lumii ăsteia și faptul că tu ești un mic, mic, mic, mic, mic pion așa în tot ceea ce există, de fapt, pe lume și vezi că, de fapt, lucrurile se întâmplă  indiferent ce faci tu, dacă vrei să mai stai puțin sau vrei să mai tragi un pic, lucrurile se întâmplă în timp real și tu ești doar un mic, mic, observator în uriașa asta lumea.  

 Din Senin este despre viața noastră, despre parcursul nostru. Știi cum se întâmplă lucrurile din senin? Se întâmplă și alea bune și alea rele, se întâmplă fără să te aștepți. Poate dorindu-ți-le cu siguranță, dar uneori se întâmplă fără să te aștepți. Se întâmplă lucrurile din senin și așa mi se pare că s-a întâmplat toată povestea asta noastră. S-a întâmplat fără să fie provocată de ceva sau împinsă de ceva sau forțată. S-a întâmplat absolut din senin.

 Răgaz este despre lupta mea cu timpul, sau nu. De fapt, este despre relația mea cu timpul. Pentru că se întâmplă de foarte, foarte multe ori să simt că ceea ce trăim noi astăzi e atât de frumos, atât de minunat, atât de deosebit, încât aș vrea să se oprească timpul. Să mai avem puțin timp, încă puțin timp. Dacă se poate încă puțin pentru ceea ce  simțim și trăim astăzi, dacă se mai poate să mai obțin încă un mic răgaz în a trăi ceea ce trăiesc astăzi, și după aia, nu știu… Mai vedem noi, dar încă un pic, încă un pic din frumusețea asta a timpului și a vieții noastre pe care o trăim azi.  

 Ruine este un cântec despre lucrurile care nu merg, de fapt. Despre punctul în care îți vine să-ți bagi picioarele în tot. De fapt asta este, totul albumul este despre frumos și urât, despre bine și rău, despre viață și moarte, despre...  Știi, când îți vine să pleci de tot și să-l lași, nu știu, să nu mai conteze nimic, pentru că… Clar am pierdut lupta cu răul și nu merităm să mergem mai departe.  

 Kirk: Nu o fi și din vina noastră?  

 Doru Pușcașu: Cu siguranță ești din vina noastră, dar când stai și te uiți, cum funcționează lucrurile și ce se întâmplă cu copilul ăla care a murit, cu fetele alea care au sunat la salvare și nu le-a găsit nimeni, cu doamna aia care a murit pe caldarâm când urma să nască și tot așa.  Îți dai seama că suntem într-un loc în care suntem pierduți. De fapt, acesta este un punct în care am căzut. Am căzut și nu mai găsesc, nu știu, sensul sau scopul. Și despre asta, cred că despre asta este albumul. Este despre lumină și întuneric. Este un cântec despre întuneric. 

 Serpentine este ceea ce vrea eu să rămână din mine mai departe. Ce aș vrea să transmit copilului meu, ce aș vrea să-i spun, ceea ce n-am avut eu și poate o să aibă el, ce n-am fost eu și poate o să fie el.

 Norii Negri este tot despre ceea ce nu merge uneori, ceea ce ne face să ne pierdem speranța, să ne pierdem drumul, să ne pierdem busola. Tot un fel de gând bun este, pentru că în spatele unui gând rău, în spatele unui nor negru întotdeauna o să fie un pic de soare, un pic de senin, un pic de gând bun. Norii Negri sunt doar niște nori. Ei sunt ca oricare alți nori. Până la urmă, când or să treacă ei, or să vină cei buni și o să fie din nou senină.  
Spre Lumină este de fapt misiunea albumului ăstuia. Este tot ceea ce suntem noi astăzi. Este vorba despre gândul nostru, despre direcția noastră. Noi încercăm mereu să găsim gândul bun, drumul bun, direcția bună. Și este lupta asta mereu între lumină și întuneric. Și spre lumină este de fapt miștunea noastră. Să mergem înspre lumină, nu înspre întuneric. Să alegem binele, nu răul. Să alegem curajul, nu lașitatea. Și tot așa este misiunea noastră.  
 
 La Mine În Peșteră! Dragostea capătă foarte multe forme.  Capătă foarte multe forme, foarte multe direcții. Fiecare își găsește bucuria sau liniștea sau dragostea în ceva. Cred că La Mine În Peșteră este despre: indiferent ce simți, ce iubești, ce ești, e în regulă. 

 Descântul Apei este un cântec despre ceea ce am crescut noi, am devenit noi într-o lume mistică și neobișnuită pentru ceea ce înseamnă zilele noastre. Dar e posibil să fie ceva mai presus de noi, care să ne ghideze sau care să ne dea lumină sau să ne dea un pic așa de ajutor.

 Greieri Și Furnici este ce am simțit tot sejurul nostru de la Corbu, ce am simțit eu. Cât de mici și neînsemnați suntem de fapt în tot acest mare univers, în toată această mare lucrare care există. Cât de mici suntem și cum se întâmplă lucrurile, independent de noi. Lucrurile se întâmplă și au sens. Oamenii se nasc, și mor, și iubesc și sunt triști. Și toate lucrurile astea, independent de noi, toți ceilalți, se întâmplă fără ca noi să putem să le schimbăm. Lipsa asta a controlului are o frumusețe incredibilă în ea. 

 Poate E Timpul Să Ne Întoarcem Acasă este ceva ce am simțit după o vreme petrecută împreună aici, numai noi patru, în care am fost foarte apropiați și foarte multă dragoste între noi și foarte multă lipsă. Am fost noi patru. Ți-am zis! Eu am început să plâng la un cântec. Ne uitam pe plajă și vedeam, nu știu, o fată mergând. Și ziceam, mama, ce frumoase e!  Vedeam doi căței care se jucau. Doamne, ce frumusețe! Se distorsionează realitatea în timpul în care tu nu mai ești ancorat în ea. Absolut se distorsionează. Si ziceam… Poate e prea mult! Ce am făcut noi aici, noi patru, cele două săptămâni, a fost o super-vulnerabilizare. Adică ne-am dat pe tava, unii altora. E prea mult la un moment dat! E prea mult!  

 Kirk: Voi sunteți așa! Când vă ascult, se simte că vă puneți sufletul pe tavă.  Din punctul meu de vedere, ce ați făcut cu discul ăsta este și faptul că, ați legat și ați dus relația între voi patru și mai departe, să vă destăinuiți și mai mult. Chiar mă amuz câteodata, la anumite piese ale voastre, înainte de a începe să cânți prima strofă, tu inspiri, tragi aer în piept, parcă îți tragi sufletul și te descarci.

 Doru Pușcașu: Da! Da! Așa este. Chiar așa este, Kirk!  Chiar așa este! Ce mi se pare mie că avem noi patru, e ceva, nu știu dacă există sau a mai existat.  Băi, dar avem o conexiune și muzicală și umană incredibilă. Noi aici, două săptămâni, noi patru și am fost, efectiv, în ‘pielea goală’. Ăla e mai gras, ăla e mai slab, ăla plânge când vede soare… Am fost noi înșine, ceea ce e incredibil. E un soi de și vulnerabilizare și ne-am arătat așa cum suntem. Ceea ce e și bine și rău. E bine că am reușit să facem chestia asta împreună cu adevărat. E primul disc, mi se pare, care e chiar cu adevărat noi patru. Fiecare dintre noi a contribuit în mod egal la el, cu tot ceea ce suntem astăzi. Nu știu dacă e bun sau rău, dar asta a ieșit.  Nu e nimic forțat, e absolut curat, natural. Vulnerabilizarea asta uriașă, băh, te apasă la un moment dat. Că a fost foarte mult ce am făcut noi.  Cum a fost și în seara asta. Ne-ai văzut, vorbind, între noi.  Bah, ăștia suntem, nu e nicio șmecherie, nu e nicio chestie. E super, super, super pe bune. Cu asta nu dăm greș, că ăștia suntem. Dacă îți place, bine, dacă nu, nu.  Pe bune, ăștia suntem.  

 Kirk: Știu că în toate astea 13 melodii sunteți voi, dar spune 3 la care tu, Doru, te-ai simțit mai implicat sau ai simțit nevoia să pui mai mult?  

 Doru Pușcașu: Serpentine, Răgaz și Norii Negri. Pentru mine sunt cântecele cele mai grele, cele mai intense și cântecele pe care le-am… Nu știu! Le-am trăit, iubit și, nu știu, împins cel mai mult.  

 Kirk: Din punctul de vedere al tău, care a fost cea mai mișto zi aici la Corbu? 

 Doru Pușcașu: Cea mișto zi a fost una în care am ieșit cu toți și am jucat fotbal pe plajă.  Eram, jumătate în pielea goală. Nu era nimeni pe plajă.  Noi nu suntem sportive dar am ieșit cu toții cu o bere în mâna și am jucat fotbal, noi patru pe plajă. Și am jucat noi patru fotbal și mă gândeam, bă, ce frumos e! Patru oameni care joacă fotbal pe plajă. Călcam pe scoici, în picioarele goale, după ce compuseserăm niște cântece. Și mă gândeam: “Acum, stăm, bem o bere și jucăm fotbal pe plajă”. Deci pentru noi a fost o conectare și o conexiune incredibilă tot sejurul ăsta.  

 Kirk: Câte piese ați avut pentru el făcute aici, compuse aici? Ați renunțat la ceva?  

 Doru Pușcașu: Nu. Am ales să mergem cu absolut toate. Deci tot ce am scris aici, am mers cu ele. Nu am spus, băi, alegem din ele.  Mi s-a părut că toate cântecele astea în forma asta, au o poveste, au o rânduire și un sens așa că le-am pus pe toate.

 Kirk: Ați avut ceva melodii care ați venit aici?  

 Doru Pușcașu: Cred că au fost niște gânduri. Eu am avut niște idei, Cătălin a avut niște idei, uite, am ritmul ăsta, am tema asta,  sau eu am niște versuri, dar nu, totul a fost născut aici.

 Kirk: Cum se vede de la tine acum om la lună în acest moment și ai așteptări de la ce urmează?  

 Doru Pușcașu: Pai, n-am avut niciodată așteptări, asta mi se pare că ,pe mine personal, m-a ajutat foarte mult. N-am avut niciodată așteptări cu adevărat de la viitor. Am învățat și mi-am dorit să-mi trăiesc prezentul, să trăiesc cu adevărat ceea ce mi se întâmplă, fără un scop anume și doar bucurându-mă de momentul prezent. De discul ăsta, eu personal sunt cel mai mândru de el, pentru că e ceva foarte curat, ceva foarte onest,  și ceva ce a plecat din ceea ce suntem noi acum, toți patru.
Este discul nostru în egală măsură! Cred că este discul cel mai în egală măsură al fiecăruia dintre noi! Și cred că așteptările pentru viitor de asemenea nu le am. Mă bucur din suflet de ceea ce trăim astăzi, mi se pare că suntem super norocoși că putem să avem atât de mult public, oameni care vin după noi și pentru care suntem importanți. Mă bucur din suflet că pot să-mi cânt muzica pentru ei și n-am niciun fel de constrângere din punctul meu de vedere și așteptările mele sunt doar să fim sănătoși și să putem să mai facem asta încă o dată, să mai băgăm o fisă și să mai iasă. Poate nu la mare, dar la munte sau în altă parte, să mai putem să recreem ceea ce trăim astăzi.  

 Kirk: Ce e Solaar?  

 Doru Pușcașu: Solaar-ul este viață! Solaar-ul este curajul! Solaar-ul este gândul bun!