Kirk: Pana la urma ce veti lansa? O piesa de pe Melancolic sau una de pe viitorul album?

Dan: Sa stii ca am intrebat si eu, la randul meu, si am aflat ca vom lansa o ultima piesa de pe Melancolic, ceea ce nu stiam. Este vorba de un lyric video la cantecul Cu Sange Rece.

Kirk: Deci de abia la toamna ne vom intalni cu piesele noi?

Dan: Ideea e ca la inceput de august vrem sa lansam urmatorul single de pe viitorul album. Prima piesa se va numi The Sea si o sa aiba si o varianta in romana.

Kirk: Piesele de pe urmatorul disc au fost compuse in urma cu 3-4 ani. De ce le-ai tinut atat de mult timp la sertar? Care e povestea lor?

Dan: Sa incep cu inceputul. Cantecele le-am scris in 2011. Am facut un exercitiu cu mine, am tot felul de exercitii cu mine. Asta a fost unul in care am scris o piesa pe luna, timp de un an de zile. Piesa trebuia sa fie despre luna respectiva sau bazata pe feeling-ul meu din luna respectiva. 

Fie ca era mai cald si avea o stare, fie se intampla ceva cu mine. În acelasi timp, piesele se bazau pe miturile sau intamplarile lunii respective. In septembrie, de exemplu, te bazezi pe intamplari. Luna septembrie e corespunzatoare unui numar, ca restul lunilor pana la sfarsitul anului. 

Cantecele nu le-am lansat pentru ca nu am avut timp. Eu le-am scris in 2011, dar erau deja pe vine alte melodii. Le-am compus in anul in care am lansat Perfect, anul urmator a aparut Live Underground si apoi a venit, in 2013, albumul 30 De Secunde De Faima, care a fost un alt exercitiu despre cum compui un album intr-o luna. In fine, cateva erau compuse in afara lunii respective, dar cea mai mare parte din cantecele de pe 30 De Secunde au fost scrise intr-o luna. 

Kirk: Referitor la genul asta de exercitii de care spui tu si tinand cont de faptul ca esti pasionat de fotografie, la un moment dat auzisem de unul in care trebuia sa faci poze in fiecare zi a anului.

Dan: Pe instagram exista un challenge care are loc odata pe an, care este mult mai dur. 24 de ore, 24 de fotografii, una pe ora. Si e nasol ca n-ai voie sa dormi. Greu!

Kirk: Revenind la discul nou. Cum se va numi?

Dan: Eternal Return.

Kirk: Caracterizeaza-l! Cum il vezi comparativ cu celelalte discuri ale voastre? 

Dan: E un disc foarte unitar. Practic e un album concept, daca ne gandim la cum a fost scris. E foarte unitar ca stare. E si un pic schimbat stilul, aduce chestii pe care noi nu le abordam asa cum o sa auziti pe acest material. E un pic mai jazz ca linii vocale, ca abordare. Din cauza asta o sa fie foarte greu in romana pentru ca jazz-ul cantat in romana nu are pulsul ala. Dar pentru single-uri nu a fost o mare problema sa facem niste texte in romana la 3 cantece. Ar fi fost insa tare complicat la tot albumul, asa cum s-a intamplat la 30 De Secunde. Este pulsul ala de jazz, iar limba noastra e mult mai dreapta. 

Din alt punct de vedere eu am ramas chitaristul principal in grup, dupa ce a plecat Costin, am abordat altfel chitara electrica. Si e mult mai metal. Ma rog, poate nu metal, dar e mult mai dur. Costin era mult mai finut. El era cu blues-ul, eu sunt altfel. Eu am crescut cu Nirvana si imi vine sa “dau” altfel in chitara. Imi suna bine cand e agresiv tonul. 

Asa ca, fazele astea doua, plus muzica de dinainte pe care il faceam noi au dus la un bulgare mai mare.

Kirk: Cum ati ajuns in Dublin intr-un studio in care au tras atat de multe nume mari din muzica? 

Dan: Cum se intampla de obicei in viata. Soarta! Un prieten vechi de-al meu, foarte tarziu (sarise de 30 de ani) a hotarat ca nu-i place ce face. S-a gandit ce i-ar placea. Si-a dat seama ca ar vrea sa faca sunet, sa traga intr-un studio, sa fie producator. Initial a dorit sa faca scoala aici, pentru ca se infiintase o scoala la noi. Se interesase deja cum sa o achite, pentru ca e scump un astfel de curs. Noroc cu un prieten de-al lui, un irlandez, care l-a intrebat daca nu ar vrea sa mearga in Dublin, pentru ca e mai ieftin, iar scoala este foarte buna. Asa ca omul meu a ajuns in Dublin la Pulse College. Aici se studiaza doi ani de zile, fiecare intr-un alt studio. Si este vorba de doua studio-uri istorice, prin care au trecut niste nume foarte grele in muzica. Prietenul me e pe cale sa termine al doilea an si trebuia sa aiba un material cu cineva. M-a sunat pe mine si m-a intrebat daca nu vreau sa facem un album. Mi-a spus ca ar putea face rost si de o reducere (nu foarte mare), am lucra impreuna, iar studioul e foarte misto. Eu i-am zis ca ar fi foarte mult comparativ cu Romania, dar ma gandeam ca am dori sa tragem intr-un astefel de studio. 

Am avut bafta de niste oameni care s-au implicat. Unii au fost cei de la Universal Music Romania, carora le-a suras ideea. Au percutat si cei de la Sony, care se pregatesc sa lanseze noua linie High Resolution Audio si aveau nevoie de material. Cu toate astea am reusit sa depasim cu mult bugetul la care ne gandisem initial si o sa vedem cum facem sa acoperim diferentele aparute.

A fost o aventura tare faina. Iti dai seama, am fost cu masina pana acolo. 

Kirk: Care era programul unei zile in Dublin? S-a schimbat ceva in viziuanea voastra despre album dupa ce v-ati apucat de lucru?

Dan: Nu prea s-a schimbat. Asta-i primul disc Byron la care facem aranjamentele impreuna,  de la prima la ultima idee. Si la Forbidden Drama am incercat ceva asemanator, dar am venit si cu multe idei de acasa. La asta am facut totul impreuna. Asa ca stiam fiecare din noi foarte bine ce e de facut, iar in studio nu aveam timp sa inventam. Am stat trei saptamani, iar vocea am terminat-o abia in ultimele zile. 

Stateam in studio minim 12 ore pe zi. E foarte faina faza asta la ei. Ei nu inchiriaza la ora studiourile. Ei nu inchiriaza decat cu ziua. In ziua aia esti numai tu. Daca tu ti-ai inchiriat o zi poti sa te duci numai o ora. Treaba ta! Dar nu mai vine altcineva. Au alte conceptii despre asta. 

Asa ca la 8 ne trezeam. Pana la 9 mancam, beam cafeaua, iar la 10 ne prezentam la studio si ne apucam de treaba.

Kirk: De cand exista trupa voastra ati lucrat cu Victor Panfilov.  Asta-i primul disc al vostru fara el. Cum ati luat decizia, cum i-ati zis si care a fost reactia? Stiu ca ati avut o relatie tare buna.

Dan: Cu Victor am lucrat genial si avem in continuare o relatie foarte buna. Numai ca, intr-un fel obosisem si noi si el. Adica ne trebuia macar un album pauza, in care sa vedem cum este sa lucrezi cu altcineva sau sa ne aducem aminte cum este sa lucrezi cu altcineva. Si el trebuia sa mai ia o pauza pentru ca de abia terminase proiectul cu Electric Marching Band si era terminat. Nu mai putea. Daca ne vedea dupa o luna la el in studio cred ca ne batea. Si-am zis: Hai sa facem acum asa. L-am sunat si i-am spus uite ce avem de gand. El s-a bucurat foarte tare pentru ca el stie cum este sa lucrezi la nivelul de acolo si probabil in viitor vom lucra din nou impreuna pentru ca avem o relatie foarte speciala.

Kirk: Eu am intrebat despre Victor pentru ca de cand v-ati apucat de Byron el a fost alaturi de voi. 

Dan: Victor a inteles foarte bine cum sta treaba si despre ce este vorba. Sunt sigur ca el asteapta acum sa auda si ce am facut noi acolo. 

Kirk: V-am vazut recent la o cantare in parc. Sixfingers (Sergiu) era in avion, iar voi ati cantat cu Alex Nuca. Cum ati ajuns la el? Va aparea in formula trupei de acum inainte?

Dan: Pe Andi, cum ii zic eu, il stiu din 1996. L-am cunoscut atunci in formatia Krypton, unde am cantat si eu o vreme fara sa apar in public. Adica am facut repetitii cu Krypton un an de zile. Bine, eu credeam ca sunt in trupa, dar dupa aceea mi-am dat seama ca nu prea eram. In fine. Ideea e ca eu cu Andi m-am imprietenit foarte tare, am si facut niste piese impreuna, dupa care am pierdut legatura, mai ales ca eu m-am mutat in Cluj-Napoca. In perioada aia se comunica mai greu. Daca schimbai numarul de telefon era foarte greu sa reiei o legatura. In toti anii astia, parca ne-am mai vazut o singura data in metrou. Ne-am regasit pe facebook la un moment dat. Am reluat legatura, ne-am dat seama ca nu se schimbase nimic si ca ne intelegem la fel de bine ca inainte. Parca nici nu a trecut atat de multa vreme fara sa comunicam. Am inceput sa comunicam mai mult, schimbam carti, interviuri si ne sugeram concerte pe care sa le urmarim. Dupa ce am pus concertul din parcul Cuza, ne-am dat seama ca Sergiu e in vacanta si nu am mai vrut sa schimbam data cantarii. Eu stiam ca Andi isi cumparase un bandoneon foarte misto si am zis ce-ar fi sa facem cu bandoneon si alta chitara, pentru ca oricum Andi canta la chitara de intepenesti. Am repetat la mine acasa eu cu Andi 2 zile, ocazie cu care am aflat mai multe despre bandoneon si am ramas socat. Eu sunt ascultator de Piazzolla, dar nu stiam cat de nebun este instrumental acesta. 

In plus, inainte de chestia asta ii propusesem sa cante cu noi pe scena pentru ca eu unul simt nevoia unui chitarist care sa ma suplineasca, iar eu sa ma pot desfasura pe toata scena aia mare. Dar asta este o idee care s-ar materializa daca o sa apara un sir de festivaluri. Asta este un proiect de viitor, insa eu cu el probabil o sa facem un duo pentru ca e tare fain. Avem timbre diverse, el stie sa cante la chitara, eu pot canta la flaut in timpul asta. 

In concluzie, Byron suntem cei patru, dar probabil ne va ajuta in anumite situatii. 

Kirk: Ne intoarcem la perioada petrecuta in Dublin. Ai apucat sa mergi prin cluburi sa vezi cantari?

Dan: N-am apucat sa ajung nicaieri. Am avut trei zile libere la sfarsit. In prima seara am fost in zona de pub-uri si vreau sa spun ca n-am inteles nimic. 

Eu oricum eram nauc dupa doua saptamani si jumatate de stat in studio, inclusiv duminica. Iar intr-una din duminici am stat 17 ore in studio. E super in studiourile alea. Studioul celalalt era facut pentru ca sa poata inregistra o orchestra clasica. Pot trage 80 de oameni concomitent. Si acolo aveau un pian Steinway, cu coada, foarte misto. Si normal, voiam sa avem pian pe album. Pian de-adevaratelea! Am tot vorbit cu managerul studioului care ne spunea ca o sa fie mai scump. Stiam asta, dar il voiam pe inregistrarea noastra. Nu reuseam insa sa gasim o zi. Si l-am prins eu intr-o sambata si l-am intrebat cand se poate totusi sa inregistram. S-a uitat pe program si a spus ca urmatoarea zi e liber, dar e duminica. Si-am stat 17 ore pentru ca trebuia sa terminam. Chiar daca noi eram dispusi sa mai platim sa stam o zi in plus in studio, nu se putea. Venea altcineva la rand.

Misto ca pianul asta avea rupta o coarda. Nu se auzea nasol si oricum nu prea te prinzi. Ma gandeam cum dracu’ sa rupi o coarda la pian. Si mi-a spus managerul ca a rupt-o Ben Folds. Cu o saptamana inainte cand noi eram in celalalt studio, el a avut ceva de tras si atat de tare a dat in pian incat a rupt coarda. Asta si in legatura cu faza aceea cu ce nume din muzica inregistreaza acolo, oameni pe care tu ii asculti acasa la tine de multa vreme.

Kirk: Cat e de fain sa-ti vezi mama in primul rand la concert?

Dan: E foarte tare! E foarte tare! Maica-mea tot vine. Anul trecut a fost o faza foarte tare la Folk You. Au facut o editie si in Bucuresti, la care am cantat si noi intr-o seara. Maica-mea era in fata mea si eu ii puneam pe oameni sa cante. Nu mai stiu. Parca refrenul de la Perfect.  Si ma uit la ea si ea nu canta. Si la sfarsit, cand chiar comunicam cu toata lumea, si toata lumea canta, m-am uitat direct la ea si i-am spus la microfon: Hai mama canta, ca nu te vede nimeni. Si ea saraca s-a rusinat. Foarte tare a fost! Dar maica-mea vine la concerte, asculta si acasa si stie foarte bine ce cant eu. Electric Marching Band cred ca l-a vazut de 100 de ori! O sa iasa si DVD-ul asta in septembrie. 

Kirk: Ai vreun regret pentru ceea ce ai facut in cariera ta? Ai schimba ceva daca s-ar putea?

Dan: E foarte discutabil. Intr-un fel mi-as fi dorit sa fac trupa asta mai devreme. Dar e gresit pentru ca eu nu as fi putut sa-mi fac trupa asta mai devreme. Nu as fi avut knowledge-ul si know how-ul necesare sa-mi fac trupa asta. Fara sa fiu in Kumm si fara sa fiu in Urma nu as fi stiut sa fac trupa asta. Eu pot sa imi doresc, dar nu avea cum sa se intample. Mi-ar fi placut sa fie trupa asta mai repede, sa fie de atunci. Era altceva!

Kirk: Pasii v-au iesit bine insa.

Dan: Da, dar si pentru ca aveam o experienta. Trecusem prin niste momente. In multe aspect trupa asta am facut-o ca sa-mi demonstrez ca nu gresesc. Sa-mi demonstrez ca se poate si prin chestii absolut normale si ne putem intelege. 

Kirk: Cat de greu e sa fii muzician la noi?

Dan: Daca nu esti inconstient este extrem de greu. Trebuie sa fii inconstient. Adica sa-ti placa atat de mult ce faci, incat sa nu mai conteze conditiile de care ai parte. Daca te uiti la conditii inseamna ca nu esti suficient de pasionat. Pe bune! Nu reusesti sa ajungi nicaieri. O trupa care acum incepe, daca nu are parghiile necesare va fi auzita de mai multa lume peste niste ani. Si atunci, in intervalul asta, daca te uiti cat de mult ai produs si te impiedica niste chestii de genul asta, inseamna ca nu are sens. Trebuie sa poti trece peste niste praguri.