05-02-2025
Ascultă Buscando La Luz, noua piesă Como Asesinar A Felipes

Como Asesinar A Felipes, prestigiosul grup din Santiago (Chile), a lansat melodia Buscando La Luz, avându-l ca invitat pe Billy Gould din Faith No More, care a înregistrat chitare și percuție pe piesa.
Cântecul se va găsi pe viitorul album al formației, al XI-lea disc de studio al trupei formate în 2007.
Vorbind despre această experiență, bateristul Felipe Metraca a declarat: „Deși lucrăm cu Billy de mai bine de unsprezece ani, aceasta a fost o experiență cu totul nouă. Pentru prima dată ne-am confruntat cu aspectul compoziției muzicale, deoarece înainte era mai mult despre mixaj și producție. Acum a participat puternic la compoziție și a făcut sugestii creative care mi-au schimbat total punctul de vedere. Ritmic, Billy a contribuit cu idei care nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap, iar agresivitatea basului dă piesei puterea necesară. Buscando La Luz are esența Como Asesinar A Felipes, dar în același timp propune ceva cu totul nou pentru noi.”
Referitor la această colaborare, Billy Gould a spus: „M-au întrebat dacă vreau să cânt la bas pe Buscando La Luz. Evident, știam multe despre muzica lor, am lucrat la multe dintre albumele lor anterioare și îmi place ceea ce fac ei, cred că au propriul lor limbaj. Deci, de obicei, când cânt cu ei, învăț acea limbă, fac lucrurile în felul lor. Dar în acest caz mi-am adus tonul și abordarea ritmului pe piesa lor. Cred că a ieșit destul de bine... Vocea lui Koala și felul în care funcționează groove-ul tobei cu basul în fundal, da, este destul de bine. Încă este Como Asesinar A Felipes, evident, foarte Como Asesinar A Felipes, dar sper să fi adăugat ceva diferit și interesant.”