STIRILE RADIO TRIB

24-05-2024

Ascultă Război Etern, noua piesă REȘIȚA ROCKS


 Proiectul REȘIȚA ROCKS, format din Toni Dijmărescu, Flavius Suciu și Adrian Nițulescu, a lansat un lyric video al melodiei Război Etern.

 Este vorba de o reinterpretare a piesei Război Etern, apărută în 1994 pe albumul Exces Morbid al trupei  reșițene de death metal NECROTICISM. Componența trupei în acea perioada era: Cosmin ‘Sodom’ Dan (voce și chitară), Flavius ‘Speedy’ Paun (chitară bas), Sorin ‘Gringo’ Grindean și Toni Dijmărescu (chitară).

 Pe noua versiune, părțile de voce au revenit invitaților Vlad Bușcă (membru al trupei L.O.S.T.) și Adrian ‘Molester’ Dan (ex. LOUDRAGE și fondator al casei de discuri Loud Rage Music. Ei apar și pe piesa Blestem, lansată de REȘIȚA ROCKS în anul 2020 pe albumul Născuți Din Foc.

 Despre această piesă, Vlad Bușcă a spus: „Anii '90 au reprezentat o perioadă de maximă inspirație și productivitate pentru majoritatea trupelor acelor vremuri, pentru multe a fost vorba chiar de apogeul carierei. Este oarecum valabil și pentru trupele romanești, mai ales pentru cele formate după căderea comunismului și care, evident, debordau de energie. Una dintre aceste trupe a fost NECROTICISM din Reșita. Faptul că a avut o istorie scurtă este o altă poveste, important este că povestea se rescrie cumva acum, când încercăm să readucem în atenția publicului o altă piesă de-a lor, Război Etern, cu siguranță ridicând întrebari de genul ‘ce-ar fi fost daca ...? ’.”

 Adrian ‘Molester’ Dan a adăugat: „Mă bucur să particip din nou la acest proiect inedit, un nou tribut adus trupei reșițene de death metal NECROTICISM. Război Etern este o piesă care, chiar dacă a fost compusă în anii '90 și reînregistrată acum, fără să fie modificată structural, sună cât se poate de actual. Sper să vă înspăimânte!”

 Proiectul REȘIȚA ROCKS a fost înființat de muzicienii Toni Dijmărescu, Flavius Suciu și Adrian Nițulescu, care și-au propus să reînregistreze piese din repertoriul trupelor reșițene din anii '80 și '90, în scopul promovării  rockului din Banatul Montan.

 

Accept cookies from this site

This website uses cookies to track your behavior and to improve your experience on the site.

You can always delete saved cookies by visiting the advanced settings of your browser.

Do not accept cookies Only accept functional cookies Accept all cookies