STIRILE RADIO TRIB

13-02-2023

Celelalte Cuvinte pleacă în turneu


 Trupa Celelalte Cuvinte pornește într-un turneu de lansare a noului album, intitulat Lumea Asta. Celelalte Cuvinte vine cu un spectacol complet nou, care va cuprinde cea mai mare parte a pieselor de pe noul disc de studio. 

 Albumul Lumea Asta va fi disponibil pe toate serviciile de streaming din 17 martie 2023, având și ediții limitate CD și vinil, pentru colecționari. Pe lângă piese de pe albumul Lumea Asta, din concertele turneului nu vor lipsi nici hiturile care au consacrat trupa și nici alte piese din repertoriul ei de-a lungul timpului. Turneul se va întinde pe parcursul mai multor luni. 

 Călin Pop, solistul vocal și chitaristul trupei Celelalte Cuvinte, a declarat: „Scena este locul unde ne simțim cel mai bine și orice reîntâlnire cu fanii noștri este un prilej de imensă bucurie. Bucuria va fi cu atât mai mare cu cât de data aceasta vom putea să împărtășim cu ei noile piese Celelalte Cuvinte, de pe albumul „Lumea Asta”, un album la care am lucrat foarte mult și de care suntem mândri. Vom încerca să ajungem în toate orașele voastre si vă așteptăm să ne bucurăm împreună de noile piese.”
 

 Datele turneului sunt:

• 17 martie - Hard Rock Cafe București
• 18 martie - Cafeneaua Artiștilor Buzău
• 19 martie - Club Doors Constanța
• 24 martie – TBA
• 25 martie - Casa Tineretului Timișoara
• 26 martie - Hardward Pub Cluj
• 31 martie - Art Rock Cafe Suceava
• 1 aprilie - Soho Music Hall Bistrița
• 2 aprilie - Beer Biblioteca Târgu Mureș
• 6 Aprilie - Club Hush Pitești
• 7 aprilie - Curtea Berarilor Timișoreana Ploiești 
• 8 aprilie - Live Club Câmpina
• 21 aprilie - Oldies Pub Sibiu 
• 22 aprilie - Aby Stage Bar Rm. Vâlcea
• 23 aprilie - TBA 
• 28 aprilie - Rockstadt Brașov
• 29 aprilie - TBA 
• 30 aprilie - Rock 'N' Roll Center Zalău

 

Accept cookies from this site

This website uses cookies to track your behavior and to improve your experience on the site.

You can always delete saved cookies by visiting the advanced settings of your browser.

Do not accept cookies Only accept functional cookies Accept all cookies