STIRILE RADIO TRIB

26-01-2018

Înscrie-ti trupa la MMB Live Showcase 2018


 Mastering The Music Business, prima conferință dedicată industriei muzicale din România, a ajuns la cea de-a treia ediție și se va desfășura în perioada 20 – 21 martie 2018, la București. Acest eveniment le aduce participanților numeroase oportunități de relaționare cu persoane-cheie care activează în industria muzicală și în industriile adiacente.
 
 Prin intermediul unei serii de workshop-uri și dezbateri la care vor participa peste 50 de speakeri din România și din lume, Mastering The Music Business aduce informații relevante atât pentru artiștii care participă la conferință, cât și pentru echipele lor.
 
 Printre subiectele ediției de anul acesta se numără modalitățile prin care muzica poate aduce profit, strategiile de marketing online, plasarea melodiilor în mediile specifice. Nu vor fi ocolite nici poveștile de succes legate de muzica indie, festivaluri, conținutul muzical de la radio, jurnalismul muzical, exemplele de bune practici și multe altele.  
 
 Ediția din acest an, își îndreptă atenția asupra pieței internaționale de muzică dintr-o nouă perspectivă, iar show-urile live, MMB Live Showcase, nu puteau lipsi. Sesiunea de spectacole live este o oportunitate pentru artiștii debutanți care își pot contura astfel prezența pe scena muzicală românească și pot performa în fața unui public format din profesioniști ai domeniului de pe plan local si european, ceea ce le poate aduce viitoare colaborări.
 
 Există un total de 10 sloturi libere. Artistii si trupele selectate se vor bucura de oportunitatea de a-și prezenta recitalurile în unul dintre cele mai cunoscute spații destinate muzicii live din București, dar vor primi și bilete de acces gratuite, valabile toate cele 3 zile, la toate dezbaterile, prezentările și workshop-urile planificate pentru această ediție. Pe lângă acest aspect, cazarea pe durata evenimentului, mai exact pentru două nopți, poate fi asigurată contracost la cerere.
 
 Pentru cei interesați, înscrierile se fac până la data de 18 februarie 2018, completând rubricile de mai jos și trimițând formularul la adresa ask@masteringthemusicbusiness.ro.
 
Nume artist/trupă*:
Membrii trupei:
Website*:
Pagină Facebook*:
Canal YouTube*:
Instagram:
SoundCloud*:
Scurtă biografie*:
Link-uri către interpretări live* (cel puțin 3 link-uri):
Single(uri) și/sau videoclip(uri) oficial(e):
Fotografie oficiala a trupei:
 
 Campurile marcate cu * sunt obligatorii.
 Lista celor selectați va fi anunțată până la data de 22 februarie.
 
 Mastering The Music Business ediția a treia are loc din 20 până în 22 martie, 2018 între orele 10:00 - 18:00. 
 Showcase evenings au loc pe 20 și 21 martie, începând cu orele 20:00.
 Mastering The Music Business se desfășoară în Bulevardul Unirii, nr. 22, etaj 2, Sector 3, 030833 București (în Sala AULA din incinta Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale - intrarea din Bulevardul Mircea Vodă) 
 Taxa de acces la conferința este - în funcție de data achitarii - între 35 și 99 euro.
 Taxa de acces la workshops este - în funcție de data achitarii - între 99 și 160 euro.
 Programul detaliat al conferintei va fi afisat pe www.masteringthemusicbusiness.ro
 

Accept cookies from this site

This website uses cookies to track your behavior and to improve your experience on the site.

You can always delete saved cookies by visiting the advanced settings of your browser.

Do not accept cookies Only accept functional cookies Accept all cookies