08-03-2024
Judas Priest a lansat Invincible Shield

Grupul Judas Priest a lansat un lyric video al melodiei Invincible Shield.
Cântecul dă numele noului disc, apărut astăzi, primul de la Firepower, lansat în 2018.
Despre noul material, Rob Halford a declarat: „Face parte din călătoria mea și în care suntem toți, eu și colegii mei. Am dobândit înțelepciune, cunoștințe și o perspectivă cu totul altfel decât atunci când aveam 15 sau 20 de ani. Acesta nu este un album solo Rob Halford. Toate aceste melodii se referă la Judas Priest și la felul în care ne-am simțit toți. Atunci când fanii vor auzi cuvintele unei melodii precum Escape From Reality, care este despre dorința să poți da timpul înapoi și să-ți remediezi greșelile, ei vor spune: ‘Da, ăsta sunt eu’”.
Judas Priest face parte din lineup-ul Metalhead Meeting 2024 care va avea loc între 17 și 20 iulie la Romexpo.