13-02-2018
REȘIȚA ROCKS a lansat piesa Blestem, alături de Vlad Bușcă si Adrian “Molester” Dan
Cel de-al patrulea single al proiectului REȘIȚA ROCKS este o noua interpretare a piesei Blestem, o compoziție a trupei reșițene de death metal, NECROTICISM, care a activat intre anii 1991-1994 și a înregistrat albumul intitulat Exces Morbid.
Componența trupei în acea perioada era Cosmin “Sodom” Dan (voce și chitară), Flavius “Speedy” Păun (chitară bas), Sorin “Gringo” Grindean (baterie) și Toni Dijmărescu (chitară).
Pe noua versiune parțile de voce le-au revenit invitaților Vlad Bușcă (basist și vocalist al trupei L.O.S.T. și o persoană foarte implicată în undergroundul romanesc) și Adrian “Molester” Dan (ex. LOUDRAGE și fondator al casei de discuri Loud Rage Music).
Vlad Bușcă: „Aș vrea să evidențiez faptul că o melodie veche de aproape 25 de ani, compusă în Reșița pe scule improvizate, dar adusă cu ajutorul tehnologiei în 2018, nu sună cu nimic mai prejos decât producțiile actuale. Și când auzim muzicieni români mai în vârstă spunând că altfel ar fi stat lucrurile dacă s-ar fi născut în altă țară sau în altă decadă, să ne gândim că poate această afirmație conține și o doză de adevăr.”
Adrian “Molester” Dan: „Urmăresc proiectul Reșița Rocks de la început și mi se pare o idee deosebit de interesantă, unică aș putea spune; e de lăudat câtă pasiune și dăruire au pus în acest proiect inițiatorii lui, tocmai de aceea sper să aibă parte de cel puțin la fel de multă apreciere a muncii lor. În legatură cu piesa Blestem, sunt sigur că rezultatul final va impresiona fanii thrash și death metal autohtoni.”
Mixajul a fost efectuat de Flavius Suciu în studioul sau, DadiuStudio, aflat în localitatea Alcossebre din Spania, iar proiectul grafic este realizat de artistul Radu Damian, cunoscut pentru colaborările cu trupa BUCIUM pe albumul Miorița sau cu GOODBYE TO GRAVITY pe albumul Mantras Of War.
Proiectul Reșița Rocks a fost înființat de muzicienii Toni Dijmărescu, Adrian Nitulescu și Flavius Suciu, care și-au propus să înregistreze piese din repertoriul trupelor de referință ale rockului reșițean din anii ’80-’90, cum ar fi TRANSROCK, SCREAMING HEADS, ARGOTIC, ATTIS, KRATER sau RAMSES. Scopul proiectului este promovarea rockului din Banatul Montan și sprijinirea artiștilor și al trupelor din regiune.