21-11-2017
Ron „Bumblefoot” Thal vine în Yellow Club
Chitaristul Ron „Bumblefoot” Thal va susţine un Masterclass, luni, 27 noiembrie, de la ora 20:00, în Yellow Club (strada Lucrețiu Pătrăscanu nr.1, Bucuresti).
Ron „Bumblefoot" Thal a fost chitaristul principal în Guns N’Roses, perioada 2006 – 2014, la recomandarea lui Joe Satriani în anul 2004, chitaristul Litei Ford. Actualmente este fondatorul și chitaristului supergrupului Art Of Anarchy, unde îi găsim pe Scott Stapp (voce) și pe basistul John Moyer de la Disturbed. Primul album Art Of Anarchy l-a avut la voce pe regretatul Scott Weiland de la Stone Temple Pilots și Velvet Revolver.
Într-un interviu acordat radio Trib în luna septembrie, Ron „Bumblefoot" Thal ne spunea despre relația sa cu chitara: „Ooooh … Este o chestie extraordinară. Sunt din nou eu când vreau să spun ceva… Stii, muzica e un limbaj. Așa cum vorbesc eu în acest moment, același lucru se întamplă când pun mâna pe chitară. Doar că schimbi felul de a comunica. Vorbești prin intermediul ei. Și, în general, poți spune mult mai multe, deoarece nu mai gândești și lași totul să iasă din tine. Este limbajul a ceea ce simți. Chitara este tot ceea ce am nevoie. Am cântat fretless aproape 20 de ani. Și aveam nevoie de o chitară specială care să spună cu exactitate ceea ce voiam să comunic, un singur grif nu îmi ajungea. Aveam nevoie de un instrument care să îmi dea posibilitatea să nu mai schimb chitarele. Și am această chitară a mea care îmi permite acest lucru.”