STIRILE RADIO TRIB

07-12-2018

Urmărește Icar, noul clip Coma


 Grupul Coma a lansat videoclipul noului single Icar, regizat de către Vasile Alboiu, care îi prezintă în rolurile principale pe Marius Manole (Icar, Minotaur) și pe Cristina Diatcu (Ariadna).
 
 Despre noua produscție, Dan Costea a declarat:„Pentru piesa Icar ne-am dorit mult să revenim la atmosfera clipurilor făcute de Vasi... așa că am preferat să nu lansăm videoclipul odată cu piesa și să mai așteptăm până când acest lucru o sa fie posibil. A durat un pic până s-au aliniat astrele și am reușit să facem asta cu un plus pe care nu l-am fi crezut posibil. După ce Vasi a ascultat Icar, a venit cu idei de scenariu și ne-am decis împreună la una care avea să rămână cea finală. Povestea clipului ne-a facut pe toți să ne gândim că ar fi super cool dacă în el ar juca Marius Manole, pentru că era fix omul potrivit în personajul descris de Vasi. În opinia mea este unul dintre cei mai buni actori de la noi, cu o energie fabuloasă și o carismă fantastică. Nu ne cunoașteam cu Marius, dar ne-am făcut curaj și am îndrăznit să îi propunem colaborarea. A ascultat piesa, a vorbit cu Vasi și ne-am bucurat tare mult când ne-a zis că se bagă!”  
 
 Videoclipul single-ului „Icar” a fost prezentat în premieră în cadrul unui concert sold out, care a avut loc în Expirat, pe 5 decembrie. cronice, dar și ale nebuniei alimentate de speranță.
 Referitor la povestea videoclipului, regizorul Vasile Alboiu a spus: „Icar… A venit prin telefon … de la Dan. E al 8-lea clip… Cred … la care am lucrat împreună cu Coma. Am scris mai multe scenarii, după care le-am rescris… și, într-un final am ajuns la varianta reinterpretată a legendei grecești. Nu ne-am dorit (atât eu, cât și trupa) o variantă “înaripată” a lui Icar, sau cel putin nu în sens clasic. Așa că am început să săpam ceva mai adânc. Am dat la o parte o mulțime de interpretări posibile și, până la urmă, am combinat mitul Minotaurului, monstrul însetat de sânge, cu povestea lui Dedal si Icar. Asa că, dintr-un personaj care-și topește aripile când se apropie de soare, Icar devine o combinație între erou și anti-erou. Legătura dintre cele două părți ale personajului e făcută de Ariadna (tot parte din mit). Lumea e distorsionată (l-am dat afară pe Tezeu, adevăratul erou pentru că…pur si simplu nu-și avea locul…), poveștile sunt distorsionate și măstile sunt imagini ale interiorului. Aripile nu mai cresc și nici nu se topesc. Ele există de fapt prin mișcările personajelor. Nu contează însă până la urmă dacă privitorii o să știe ce se ascunde în spatele poveștii, mitului si metaforele... Într-un final, videoclipul este despre o luptă interioară, despre cădere și ridicare. Vizual, întregul clip e un soi de întoarcere la minimalismul cromatic de acum 5-6 ani. Ne-am bucurat cu toții să-l avem pe Marius Manole în clip – Minotaur și Icar în același timp. Cristina Diatcu e Ariadna.”

 Videoclipul single-ului „Icar” reprezintă o dovadă solidă a unui talent incontestabil și a unei viziuni inedite, pe care trupa Coma este dispusă a le împărtăși cu fanii de pretutindeni. Dincolo de ideea din spatele materialului video și a regiei excepționale, scenografia și costumele au fost asigurate de Oana Radu, iar imaginea este semnată de Adi Dinu.

 Coma înseamnă: Cătălin Chelemen, Dan Costea, Răzvan Albu, Sorin Petrescu, Răzvan Hefe Rădulescu și Matei Tibacu. 

 Coma și noul single Icar este săptămâna aceasta pe locul 3 în ROMTOP, clasamentul muzicilor românești de la radio Trib, unde figurează de 6 de ediții. O nouă ediție puteți asculta sâmbătă de la ora 11:00.

 

Accept cookies from this site

This website uses cookies to track your behavior and to improve your experience on the site.

You can always delete saved cookies by visiting the advanced settings of your browser.

Do not accept cookies Only accept functional cookies Accept all cookies