STIRILE RADIO TRIB

18-10-2023

Urmărește Kippah, noul clip Cuibul


 Grupul Cuibul a lansat videoclipul melodiei Kippah (acoperire de cap purtată de bărbații evrei).

 Despre noul cântec, grupul a declarat: „Piesa Kippah este un simbol și o reprezentare a pierderilor și speranțelor eterne. În timp ce pierdem ceva, suntem în căutarea ceva nou și în acest timp se întâmplă evenimente. Videoclipul piesei arată povestea unui înger cu kippah, care găsește pe pământ ceea ce oamenii visează să găsească în ceruri. Mesajul poate varia pentru fiecare ascultător și poate fi interpretat în mai multe feluri, însă pentru Cuibul, piesa reflectă autoironic o parte din schimbările din societatea Basarabeană în perioada de după destrămarea Uniunii Sovietice. Odată cu deschiderea granițelor au început să plece în masă evreii din Basarabia spre Israel. S-a întâmplat că și mulți dintre cunoștințele membrilor trupei, prieteni și muzicieni, au folosit oportunitatea de a pleca, poziționându-se ca evrei, deși știau puține despre viața și cutumele Israelului.”

 Videoclipul piesei a fost filmat în Republica Moldova. Regia și scenariul sunt semnate de Serghei Sîrbu, iar directorul de imagine este Evgheniy Dedkov.

 Cei din Cuibul continuă să lucreze în studio la noul lor album și se pregătesc să-l lanseze în februarie 2024. Pe album va apărea și single-ul Doina Rock’n’Roll, lansat în comun cu Zdob şi Zdub.

 Componența trupei este: Igori Dînga (chitară, voce), Andrei Boico (chitară bas), Ghenadie Barbu (tobe) și Serghei Vatavu (chitară).

 

Accept cookies from this site

This website uses cookies to track your behavior and to improve your experience on the site.

You can always delete saved cookies by visiting the advanced settings of your browser.

Do not accept cookies Only accept functional cookies Accept all cookies