31-05-2021
Urmărește Who, noul clip Lucia

Lucia a lansat videoclipul melodiei Who.
Cântecul se va găsi pe viitorul material al artistei, un EP care se va numi Immersia.
Despre noua piesă, Lucia spune: „Născută pe parcursul unui an din întâlnirea dintre un demo instrumental de care m-am îndrăgostit, compus de producătorul Alexei Țurcan, și liniile de voce și textul compuse de mine, Who apare acum în forma ei finală ca prim single scos la înaintare de pe EP-ul Immersia. Piesa spune povestea ‘animalului’ - ăla pe care îl avem cu toții pe umăr, care îți stă pe creier și-ți spune că nimic nu e bine, care te face să te îndoiești de tine, de deciziile tale, de motivația ta și a celorlalți din jur. Înregistrată și mixată de Dan Georgescu și masterizată de Emil Dragomirescu, Who e o fărâmă din starea EP-ului Immersia, care urmează să fie lansat în toamnă. Noi ne-am distrat scriind Who și asta sper să facă și ceilalți ascultând-o: să danseze cu ea în căști prin casă, să se bălăngăne, să dea din cap și să se bucure de ea la viitoarele noastre concerte, unde o să fie cireașa electro-pop extravagantă din vârful setlist-ului nostru.”