La povești cu Grimus

Kirk: Grimus o poveste începuta de 3 bistrițeni. De fapt, din prima variantă de Grimus mai ești tu și Bogdan. Cum ați început?
În cor, adică Vali, Bogdan și Cristi: Nu, toți trei! Toți trei. Aștia trei, ăștia trei.
Kirk: Așa, cum ați început voi? 
Bogdan Mezofi: Deci, să-ți spunem, Vali, Bogdan și Cristi. Noi chiar avem 20 de ani.
Vali Rauca: De fapt, tu ziceai trei bistrițeni, dar era și Paul Pătraș la început. Deci erau patru. 
Bogdan Mezofi: Cei rămași, noi suntem cei cu 20 de ani Grimus. 
Vali Rauca: Ideea este că am început la ‘Bunii’, la bunica lui Cristi. Era un apartament gol, pentru că bunica lui locuia cu ei. Și acolo am tras pe un calculator super prăfuit, piesa Solitude. Nu știam, n-aveam habar ce trebuie făcut, dar cumva am dres-o să facă un mix. Și tot atunci l-am dus pe Bogdan, cu care mă întâlnisem într-un bar local din Bistrița. Și mi-a cântat la ureche, într-o mare gălăgie. Și mai îmi zicea că el vrea să cânte. Și asta a fost proba. 
Bogdan Mezofi: Eu i-am zis: ‘Eu cânt, mă!’
Kirk: Deci Solitude e din perioada în care voi erați în Bistrița? 
Cristi Csapo: Solitude e făcută în Bistrița. Ceea ce ai promovat tu la City. Piesa aia a fost făcută la ‘Bunii’. Așa trebuie să se știe. La ‘Bunii’ am facut melodia.
Vali Rauca: Ăla era produsul. Deci acolo a fost făcut. Paul a făcut ce a știut. Eu m-am apucat să fac versuri. Nu știam că știu să fac asta. Pur și simplu a ieșit ceva... Apoi văzând ce reacție au persoanele care ascultă melodia, am zis: ‘bă, poate chiar e ceva de piesa asta’. 
Kirk: Vali, tu erai basist la început. Erai de conjunctură sau cum? Bogdan clar era cu ‘gâtul’.
Cristi Csapo: Iar eu eram la locul stabilit, la chitară!
Vali Rauca: Eu am trecut la chitară bas pentru că și Paul Pătraș era chitarist. Mie îmi plăcea să compun pe chitară acustică și nu-mi păsa la ce cânt. Dar după ce am trecut la chitară bas mi-am dat seama că poate n-a fost cea mai bună decizie. Adică au fost câteva concerte în care mi-a plăcut. După care am zis: ‘bă, poate nu mai vreau să fac asta neapărat’. Dar situația s-a ușurat, pentru că Paul a plecat la un moment dat. A plecat la studii în străinătate. Așa că eu am revenit la chitară, Cristi la chitară, Bogdan cu vocea și Cristi Boțan la tobe. Și mai era... Titus a a venit mai târziu. 
Bogdan Mezofi: Da, Titus a venit mai târziu. Ișvan a fost la bas
Vali Rauca: A fost și Adriana Stan. Da, am avut și-o fată la un moment dat. Deci cu basiștii a fost o cautare mare. Până am dat de Titus în Bistrița, la un concert, și am zis, e ce trebuie. Și ca look… Placebo style… Mi-a plăcut! 
Bogdan Mezofi: Trebuie să recunosc că e destul de... cum să zic, așa... Așa e soarta că tu ne iei interviul, că tu ai fost primul care a crezut în noi, dintre realizatorii de radio. 
Kirk: Păi da, mi-a plăcut... Astăzi mi-am adus aminte... sau ieri când anunțam concertul, îmi spuneam: ‘ia uite băi, câți ani au trecut de la Solitude’. Cum în doar doi ani, din momentul în care ați apărut, ați ajuns să urcați pe scena a cam tot ce era festival în România atunci. Pentru că a fost foarte repede trecerea. Sau cel puțin așa am perceput-o eu. 
Vali Rauca: Cred că au fost două lucruri importante. A fost Ernesto, care ne-a observat și ne-a expus. Ernesto ne-a dat o șansă, ne-a dus la Doru Ionescu în emisiune.  Din momentul acela a zis: ‘da, hai să facem treabă’. Faptul că Ernesto a crezut în noi și faptul că publicul a reacționat super pozitiv a făcut să se grăbească tot procesul ăsta. 
Bogdan Mezofi: Eu cred că pe vremea aceea festivalurile de abia începeau să prindă aici, la noi în România. Așa am impresia. Nu erau cum sunt acum. Așa de mari, așa de organizate. Și eu am impresia că și noi am crescut împreună cu acele festivaluri. Cred că intrarea a fost una firească. 
Vali Rauca: Cred că cea mai tare chestie, ca prim festival mare a fost Stufstock, la care am fost noi. A fost și televizat. Eram că**ți pe noi. Foarte tare! 
Bogdan Mezofi: Am sacrificat nunta fratelui meu pentru Stufstock-ul ăla.
Kirk: Da, da, uite că a meritat. După 20 de ani vorbim și noi aici, la masa asta. 
Vali Rauca: Nunta rezistă, trupa rezistă. 😊
Kirk: Care a fost momentul în care fiecare din voi a apucat să zică: ‘Bă, vreau să fac muzică, să urc pe scenă, să spun povești muzicale și să transmit niște idei sau sentimente oamenilor’. 
Cristi Csapo: La mine a fost dintotdeauna povestea cu ‘copilul muzical’ din familie. În sensul că am început să cânt de la... Eram la grădiniță și am cerut să mă duc la cor. După care am cerut să fac pian, după care am cerut să fac chitară, acustică în prima fază, din asta de cântat Bob Dylan și alte asemenea și ulterior chitară clasică. Apoi, cred că eram în clasa X-a când eram decis 100% că vreau să fac conservatorul. Nu s-a întâmplat! Am ajuns dentist! Și cumva, da, din momentul ăla, în care visul ăsta pe care l-am avut nu s-a realizat și mi-am dat seama că nu putea fi realizabil așa, am zis că vreau neapărat să fac ceva cu talentul ăsta. Toată lumea zicea că ‘bă, ești ok, ești bun’. Mai cântam și un pic cu vocea. Îmi plăcea să fiu pe scenă, îmi plăcea să fiu în fața oamenilor, îmi plăcea să cânt, îmi plăcea să fac chestii. 
Kirk: Să înțeleg că e o urmă de invidie pe Vali si Bogdan că ai zis mai devreme: ‘îmi plăcea să cânt cu vocea’. 
Cristi Csapo: Ah, nu, nu, nu, nu. 
Vali Rauca: Dar și acum cântă cu vocea, are piesă pe care cântă. 
Bogdan Mezofi: I-am dat și lui piesă. E ok! La mine, cumva, treaba cu cântatul a pornit de la mama. Ea a cântat în cor încă de tânără, la Corul Appassionata, din Bistrița. S-a mai schimbat de atunci numele, dar în principiu e același cor. Iar în clasele I-VIII, m-a dat la școala de muzică. Vioară și pian. Și după aceea, liceul și facultatea au fost de alt profil. Chimie! Dar a rămas cu mine chestia asta și cumva, când am ajuns la liceu, am fost tot timpul curios cum ar suna vocea mea cu trupă în spate. Și mi-am făcut o trupă. Mai știam niște colegi care cântau și am făcut trupa Manifest. Chiar făceam repetiții. Am făcut și vreo 2 cântări. Apoi am venit la facultate. Și undeva prin anul doi, a fost cum a zis Vali. La un party, noi ne știam oricum, dar ne-am întâlnit...
Vali Rauca: Dar tu de unde știai? Adică ți-a zis cineva că eu cânt? Că ai venit și ai zis hai că... 
Cristi Csapo: Parcă Pătraș…
Bogdan Mezofi: Da, a fost o conjunctură în care am aflat. Noi ne știam mai mult de pe terenul de baschet. Eu eram la baschet, el era la fotbal. Iar terenurile erau unul lânga altul. Și ne binoclam unii la alții.
Vali Rauca: Da, da, și fiecare îl disprețuia pe celălalt. 😊 Fotbaliștii spuneau că: ‘Ăștia joacă baschet numai pentru gagici’.
Bogdan Mezofi: Exact!😊
Vali Rauca: Cred că sunt singurul care a avut șase crize existențiale când am făcut albume. Adică prima a fost o criză existențială că nu eram neapărat mulțumit de ce facultate începusem, eram la veterinară. Eram super bun. Al doilea pe an sau primul. Și a venit un moment care combinat și cu niște chestii care au fost și în familie, m-am lăsat. Dar m-am lăsat și în paralel începusem să scriu chestii. Scriam în cămin, în oficiu. Ăștia faceau 
cartofi prăjiți, eu scriam Elephants, de exemplu, pe geam. 
Bogdan Mezofi: Atunci s-a născut Panikon.
Vali Rauca: Pur și simplu la mine a fost un pic mai... mai brutală această treabă cu vocația. A fost aproape terapeutic să-mi scriu chestiile în momente mai grele. 
Kirk: Acum mă prind, scuze că te întrerup, dar voi trei aveți, hai să zicem, un fel de numitor comun extra muzical. Pe toți trei vă unește chimia. Cristi a făcut stomatologie, sigur a dat la facultate chimie. Bogdan, tu ai făcut chimie?
Bogdan Mezofi: Chimie-biologie în liceu și la facultate chimie și inginerie chimică.
Kirk: Deci ai dat chimie. Și tu, Vali, dacă ai dat la medicină, și tu ai dat examen la chimie.
Vali Rauca: Bine, medicină-medicină, dar am revenit la facultate și acum predau biochimie ‘as we speak’. 
Kirk: Deci, un fel de ‘științele naturii sunt ale voastre’. 
Vali Rauca: Și ne place și Breaking Bad la toți.
Cristi Csapo: Breaking Bad e luat de acolo! 😊
Bogdan Mezofi: We are secretly... 
Vali Rauca: ‘Breaking Bads’.  😊 Revenind, tot timpul mi-a plăcut să cânt. De fapt, dacă e s-o duc mai în spate, cred că prima ieșire live din istorie a fost cu Paul Pătraș la Liceul Liviu Rebreanu, de unde eram toți, la Zilele Pământului. Am cântat ceva la chitară, dar cu profa de engleză, în sală de festivități. Aia a fost prima dată când am făcut ceva. Două persoane m-au influențat foarte. De fapt, trei. Că se făceau tot felul de chefuri chitaristice în liceu. 
Cristi Csapo: Ghici unde? Te las să ghicești.
Kirk: La ‘Bunii’?
Cristi Csapo: La ‘Bunii’, măăăă!
Vali Rauca: La ‘Bunii’ lu’ Cristi și după aia la bunii lui Brus. (n.r. credeți-ma râd foarte tare băieții) Și acolo era foarte mișto. Era foarte mișto pentru că se asculta muzica mișto, se cânta, veneau tot felul de oameni, se combinau oameni. Erau... chestiile faine pe care le citești în cărți, știi? Era…
Kirk: Un soi de cenaclu... 
Vali Rauca: Un cenaclu, să zicem. Și acolo ne-am format în felul ăsta. Și eu am început prin a cânta ce cântau ei, la voce. După care o dată am fost cu Bogdan, m-a învățat să cânt la chitară niște acorduri și el m-a învățat un pic... La Bogdan Rusu mă refer. Brus adică.
Bogdan Mezofi: Ca să ne înțelege, Brus are o legătură veche cu noi.
Vali Rauca: Și încet, încet, eu m-am distanțat, dar nu mult, pentru că îmi plăcea foarte mult ce cântau ei. Dar Sorin și cu mine am adus... De fapt, Sorin a adus muzica, eu am adus Radiohead cântat în grupul ăsta, care era ceva nou pentru ei. Ei erau cu King Crimson, cu Lenny Kravitz, cu Led Zeppelin, cu Doors. Se cânta John Lennon. Se cânta foarte mișto. Clapton foarte mult. 
Kirk: Mișto la voi la Bistrița…
Vali Rauca: Bă, deci a fost un grup inimitabil. 
Cristi Csapo: Foarte șmecheră a fost perioada aceea. 
(La masa a apărut și Lehel Kiss – clape)
Kirk: Și la tine Lehel, cum a fost treabă?
Lehel Kiss: La mine, nu a depins de mine. M-au dat... 
Kirk: Ai fost obligat? 
Lehel Kiss: Da, am fost dat la liceu de muzică la șase ani și de acolo... 
Cristi Csapo: El a intrat direct la liceu. Ăsta, e cel mai șmecher. 😊
Lehel Kiss: Deci, am făcut pian de la șase ani. Am făcut 12 ani la liceu, după care 6 ani la facultate. Adică 4 ani plus 2 ani la master. Și de atunci sunt profesor de pian și între timp am intrat și în trupă. Viața mea, practic, era axată pe muzica clasică în prima parte. Am mai fost într-o trupă cu fostul tobosar din Grimus, cu Tamás. Și Tamás, după ce a intrat în Grimus, m-a chemat și pe mine la un moment dat.
Kirk: Deci, tu ai cochetat doar cu clasica, să zicem. 
Lehel Kiss: Da, da, da. Și... Da, din așa-zisa muzică ușoară eu știam doar mainstream-ul. Deci nu cunoșteam absolut deloc trupe ca Nine Inch Nails sau Muse. Deci, Grimus este a doua mea trupă. Ți-am zis, mai fusesem cu Tamás într-o trupă numită Lex din Cluj. Mă rog, și acolo aveam niște piese proprii. Nu era mare lucru. A fost un singur an din câte țin minte.
Kirk: Înainte de Grimus, a fost Revers sau pe unde ați mai fost, ce cântați când luați chitara și stăteați cu prietenii? 
Vali Rauca: Fiecare diferit, cum ziceam.

Cristi Csapo: La chefurile astea, la care mergeam, băgam... de la, nu știu, Guns N’ Roses, Clapton, Doors, R.E.M.. O grămadă. Și Dylan-uri, multe.
Vali Rauca: Dar... un episod interesant legat de asta, după ce am învățat să cânt la chitară, că eu veneam și cântam mai mult cu vocea cu ei. Ascultând o trupă care a fost o revelație pentru mine atunci, la Radiohead mă refer, și având o chitară în casă, a fost prima dată când am scos singur, notă cu notă, o piesă. Fade Out sau Street Spirit. Am stat pe ea două zile. Ascultam, puneam caseta, opream și așa mai departe.
Bogdan Mezofi: Pentru mine, prima piesă la care am scris, într-un carnețel, versurile a fost Coolio, Gangsta's Paradise. 
Kirk: Se simte clar în ce cânți acum 😊
Bogdan Mezofi: Aia a fost prima, mă… Ce s-a întâmplat după… 
Cristi Csapo: Eu, Mark Morrison… Am făcut același lucru. Scriam versurile, opream... Mi-am cumpărat casetă... 
Bogdan Mezofi: A, nu de pe casetă, eu de pe calculator.
Cristi Csapo: Eu aveam casetă. Casetă cu Mark Morrison, albumul ăla al lui (ne cântă ceva cu ta-ta-ta). Nu, tată. Erau niște piese foarte faine, astea de R&B, era un șmecher ăla, nu era prost. Stăteam, opream și scoteam versurile, pentru că pe coperta de la caseta nu erau versurile. 
Kirk: Băi, eu chiar o să scriu asta. Că ascultai Mark Morrison.
Cristi Csapo: Să scrii asta neapărat. Dar să spui si că primele chestii pe care mi le-am cumpărat de muzică, în afară de chestiile astea pe care le ascultam și le aveam acasă, adică Europe, Iron Maiden sau Metallica. Deci pe lângă astea, a fost Notorious B.I.G., albumul ăla negru și Mark Morrison. Și… Ești pregătit? Antichrist Superstar al lui Marilyn Manson. Astea trei au fost. Jur! 
Kirk: Cum începe o melodie Grimus? De la o linie de chitară, o idee, de vers, o atmosferă? Ce vă inspiră când compuneți? Și cum se prepară? E mai degrabă democratic sau cineva conduce această direcție artistică? 
Vali Rauca: Au variat perioadele foarte mult. Multe începeau de la chitară cu voce, ne întâlneam la sală și după aia devenea filtrată prin șase oameni și evident se transforma, acolo la sală. E ușor când prezinți o linie pe chitară și o linie de voce, ca oamenii să devină creativi în jurul ei. Cam așa ne porneam. Dar se putea ajunge în locuri în care eu nici nu-mi imaginam în momentul în care prezentam ideea.
Cristi Csapo: Și aici apărea crizele existențiale, că se profilau piesele și ieșeau într-un mod în care el nu-și imaginase, cred. 
Vali Rauca: Da, uneori nu mă regăseam în asta. Dorin Țifrea, fostul nostru clăpar, îmi zicea că... El n-avea nicio idee ce voia să cânte atunci, la început, dar știa că voia să cânte. A înțeles mai târziu, pentru că pe el îl enerva foarte tare de ce eu țineam să fie într-un fel. Și a înțeles mai târziu, când și-a făcut el trupă în Germania și a devenit el așa. De tipul: ‘vreau să fie așa, așa și așa’. Dar acum nu se mai întâmplă asta, pentru că fiecare are maturitatea lui.
Cristi Csapo: Cred că a fost un moment, vreau să vă zic, a fost un moment în care ne-am găsit fiecare, un stil, să zic așa, care cumva a fost acceptat de toată lumea. Era, cumva, o discuție legată de: ‘bă, asta cântă Vali, asta cântă Bogdan, asta cântă Csapo, asta cântă nu știu care’. Înțelegi? Adică știu că la mine, de exemplu, știu concret ce s-a întâmplat la mine. A fost când am descoperit liniile cântate în octave. Asta a fost o chestie de care știu că lui Vali îi plăcea foarte mult. 
Vali Rauca: Era super mișto, da. Și era în stilul acela ce ne plăcea nouă, erau The Killers atunci. Erau extraordinari. Multe trupe care cântau așa. 
Cristi Csapo: Pe Cristi Boțan încercam să-l ducem mai spre ritmuri de astea mai alerte, cumva. Genul ăsta de piesă cum este Confused, în care voiam să bată mai, ‘nu știu cum’, înțelegi? Până la urmă ne-am reglat. A fost un pic de fine tuning, în primii ani, în primii doi ani. Dar după aia ne-am reglat. 
Vali Rauca: Dar și ne plăcea tot timpul să spunem că suntem șase persoane foarte diferite. Dar acum, revizuind ideea asta, mi se pare că aveam un fond de la care, foarte ușor, ne înțelegeam până la urmă ce trebuie să cântăm. Nu eram extreme opuse, dar fiecare aducea o nișă în trupă pe care o asculta doar el, sau o trupă ‘avea ceva’. 
Cristi Csapo: Trebuie să ne mai întâlnim, să mai vorbim că ne face bine.  
Vali Rauca: Terapie cu Kirk. 
Bogdan Mezofi: Și măsline pane…
Kirk: Bogdane, tu ce părere ai? 
Bogdan Mezofi: Depinde de album. Pentru că încă de la început, mai ales pentru Panikon, prima întâlnire era: eu cu Vali. Cumva, să știu eu, linia, versurile. Apoi ne întâlneam la sală unde restul băieților își aduceau contribuția. Și cam tot așa am continuat până în momentul în care am început și eu să contribui ca și compozitor. 
Vali Rauca: Perioada de aur când săteam împreună cu el. 
Bogdan Mezofi: Am început să simt. Te pui pe tavă, în sensul ăla și ești ‘dezbrăcat’ cumva. Eu, de când mă știu, am așa o intuiție emoțională mare și vedeam cum era consumul pentru Vali. Și cumva când am ajuns și eu să fiu în situația aceea, eram cumva pregătit pentru că-l văzusem pe el. 
Kirk: Lehel, de la tine cum se vede?
Lehel Kiss: Cum spunea și Bogdan, e diferit procesul de la album la album. 
Eram venit din zona clasică. La început a fost un pic mai greu, dar am contribuit și eu cu ce am putut. 
Bogdan Mezofi: Oare te referi la ieșitul de pe portativ? 
Lehel Kiss: Nu neapărat. Mai mult la sound design. Să fac tonuri. Până atunci, pentru mine asta niciodată nu a fost importantă. Aveam un singur ton, care era tonul de pian. Acum, la ultimele albume, e altfel. Acum pornim foarte multe piese, de la tonuri de clape și sintetizatoare. Mai ales la ultimul album. 
Kirk: Prin 2007 ați ajuns la GBOB, unde ați fost și pe podium, în Londra. Cum ați perceput voi, atunci, experiența? Pentru că erați prima oară, practic, afară. Și ați văzut și alte chestii decât ceea ce se întâmpla pe scena muzicală de la noi.
Bogdan Mezofi: În primul rând, îmi amintesc acel sentiment de ‘am învins’. Aia nu pot să o uit. Când a fost etapa aia la Cluj, în care am câștigat, a fost așa... Prima dată când mi-am dat seama cum te simți să ridici mâinile în sus în urma unei victorii. Când au zis numele noastru, eram toți așa: ‘Da, mă, da’... Aia am simțit eu! După aceea a fost toată aventura aia fenomenală. Am mers la Londra unde am ajuns să cântăm în World's End. Un pub istoric! 
Vali Rauca: În Camden…
Bogdan Mezofi: Multe trupe au trecut pe acolo și fix lângă... Era Electric Ballroom, unde, dacă bine-mi amintesc, acolo a pornit și Radiohead. Și pentru noi a fost ceva să vedem localul ăla, îți dai seama. 
Kirk: Mi-am dat seama că Solitude nu este pe un disc oficial. E doar pe Demo. Nu v-ați gândit totuși să o puneți?
Cristi Csapo: Ba da. Și am și înregistrat-o. Atunci când a fost momentul de album Panikon. Solitude am compus-o în 2004, acolo la ‘Bunii’. Dar cu trecerea timpului s-a modificat și direcția și percepția în legătură cu ceea ce ne doream să facem și unde vrem să ajungem și cumva nu s-a mai încadrat. N-am mai reușit să o facem să se încadreze. Era atât de bine întipărită în mintea noastră varianta și versiunea aia, încât... Să o aducem la starea la care eram în anul 2008 când am făcut albumul ăsta a fost, se pare, imposibil. 
Vali Rauca: Discutam cu Lehel treaba asta, pentru că noi am încercat, chiar am încercat, pentru că n-am vrut să o lăsăm în uitare. Dar cred că elementul principal care a contribuit la faptul că n-am mai reușit să o facem a fost că noi ne-am schimbat toboșarul. Deci, după Cristi a venit Tamás care avea niște concepții foarte, foarte stricte despre ce vrea să bată și ce nu vrea. El nu voia să bată ritmul pe care Ionuț, un prieten foarte bun de al nostru, îl făcuse pe calculator sau nu știu cum. Îi suna foarte mecanic, dar erau tobele de pe Solitude care au prins. Și când a venit Tamás a zis, bă, nu, facem așa, hai să mai încercăm. Dar nimic din ce am mai încercat parcă n-a mai avut magia aia. Nu mai suna bine nici pentru el, nici pentru noi.
Kirk: Din câte știu, prima voastră piesă de sală a fost o melodie în limba română, cea cu ‘omul recent’ dacă nu îmi joacă memoria niște feste. Apoi ne-ați dat numai melodii în engleză până la Umbre, făcută cu Adam. Unde vă e mai ușor să componeți sau cum se întâmplă? Mă amuz într-un fel și că prima voastră melodie trasă în limba română ați făcut-o cu un englez.
Vali Rauca: Deci Omul Recent… A fost una mai înainte, poate ți-o dau cândva. Aia n-am mai făcut-o niciodată. Aia este în arhiva mea și cred că o are și Ernesto. Făcută cu Paul, o chestie foarte dreamy, chiar o să-ți o trimit.
Kirk: Te rog frumos.
Vali Rauca: După care Omul Recent a venit pe un balcon din Căminul de la Politehnica din Cluj și apoi ținând cont exact de modul în care se făceau piesele. Mă puneam la o chitară, vedeam cum sună, nu știam note. Nici acum nu știu. Îmi plăcea ce suna mai bine și simțul meu estetic spunea o linie de genul ăsta sună bine în engleză sau în română. Niciodată nu mă deziceam de ceea ce îmi suna mie estetic. Deci ăsta era primul filtru al creațiilor. Dacă suna bine în engleză, nu mă mai interesa nimic. Bineînțeles, aveam foarte multă influență în engleză când a venit Radiohead, dar eu nu ascultam nici măcar la ei versurile. Mie îmi plăcea melodicitatea liniei vocale mai mult. După aceea au fost multe povești, că de ce nu cântați în română, că nu știu ce. Albumul ăsta va fi din nou o ‘zacuscă’, pentru că ce a sunat bine în engleză a fost în engleză, sau ce am trăit în engleză, că am fost și plecat, am scris în engleză, ce am trăit în română, am scris în română. 
Kirk: Ce mă amuză în momentul ăsta e că foarte multă vreme pe mine mă întreba lumea despre muzică, și cum ascult. Și spuneam: ‘bă, prima oară nu mă interesează foarte mult neapărat versul, pentru mine vocea încă un instrument’.
Vali Rauca: Exact. Aici suntem exact la fel, eu aflu după 5 ani ce cânta ăla. Dacă-mi place piesa, ascult mult. Dacă mă întreabă cineva, dar ce cântă acolo spun: ‘trebuie să caut, că nu știu’.
Kirk: Cum reușiți să păstrați identitatea trupei după atâția ani, dar să rămâneți în același timp, eu așa văd, am ascultat și noua ‘nebunie’ (n.r. Spre Lumi Neumblate), să rămâneți și relevanți, și proaspeți.  
Cristi Csapo: Pentru mine, cel puțin, treaba asta se întâmplă pentru că refuz să rămân în aceleași lucruri pe care le ascult. Adică, de-a lungul timpului, cum ziceam și mai devreme, am ascultat de la Notorious B.I.G. până la Marilyn Manson și Nine Inch Nails. Și Backstreet Boys. Și la mine, exact pe aceeași poveste, cea cu linia de voce, dacă mi se părea că suna frumos, și dacă mi se părea că linia era frumoasă, nu mă interesa că era rap, hip-hop, dance sau metal. Și cred că făcând treaba asta, eu personal am refuzat să rămân în aceleași tipare, să zic așa, sau ‘pattern’-uri.  În plus, mi-am dat seama de o chestie foarte importantă, că atunci când ești muzician, ai nevoie de pauze. Pauze în care efectiv să nu mai pui instrumentul în mână, și să te rupi cumva de toată povestea și de toate tiparele. Pentru că atunci când vei repune mâna, o să fii poate influențat de tot ceea ce ai mai ascultat până la momentul respectiv și o să iasă alte chestii. Cel puțin la mine așa este.
Bogdan Mezofi: La mine, vreau să zic că are legătură foarte mare și cu ce instrumente sau ce software am.  
Cristi Csapo: Da, da, da. Echipamentul pe care îl ai contează. Uite, acum de un an, mi-am cumpărat pentru prima dată o chitară ‘strat’. Până acum cântam numai pe chitară Les Paul. Și odată ce mi-am cumpărat ‘strat’-ul ăsta, o să auzi pe albumul ăsta nou că sunt ‘bucăți’ care sunt specifice cântatului pe ‘strat’, twang-ul ăla. Asta a fost o chestie care ține de instrument. A venit așa ca o chestie naturală și firească, înțelegi? Aveam un instrument nou în mână care suna altfel, îmi dădea alte armonice, îmi dădea alte vibrații. 
Kirk: Tu, cu microfonul ăla al tău, n-ai efecte foarte multe. 😊
Bogdan Mezofi: Din punctul ăsta de vedere, vocea nu prea e versatilă. Din alte puncte de vedere, e versatilă. În general, vocea, fiind o chestie care vine din tine, e foarte dependentă de ce livrează instrumentiștii. De acolo îmi iau energia asta diferită pe care o vezi la fiecare album. Deci, cumva, merg în cor cu ei.
Cristi Csapo: Versatilitatea în voce, cred că, poate să vină doar dacă există mai mulți compozitori care să-ți facă liniile de voce. Pentru că nu intră în ‘pattern’-urile care îți sunt ție confortabile. Cred că cel mai la îndemână, dintre toate la care mă gândesc, este, uite, Queen's Of The Stone Age. Vocalul de la Queen's Of The Stone Age cântă în aceleași ‘pattern’-uri, de la început, de când a început și până în momentul ăsta. E clar că el își compune singur. Probabil că dacă ar veni unul din ceilalți și i-ar zice: ‘bă, uite, cântă și tu linia asta’, probabil că ar fi diferită de ceea ce face el de obicei sau l-ar da afară.
Kirk: Vali, ia spune și tu cum reușiți să vă păstrați identitatea trupei după atâta vreme? 
Lehel Kiss: Scuze. Auzi! Eu vreau să zic că, din punctul meu de vedere, faptul că Vali compune majoritatea pieselor, noi putem să facem orice pentru că piesele au o caracteristică aparte. Sunt liniile vocale, armoniile și sentimentele pe care le evocă. Cred că alea ne fac sound-ul să fie cum este. 
Bogdan Mezofi: Stai să mai spun și eu ceva! Fiecare album a ținut de un anumit context, diferit.
Vali Rauca: Le-am și trait! Le-am trăit aspru, adică nu m-am dat în spate de la nici o nebunie pe care am scris-o. Că de-aia am scris-o, Înțelegi? Dar... Eu cred că e un pic mai nuanțat de atât, după 20 de ani. La el (n.r. Lehel) este extraordinar că face tonuri acum și rearanjează idei pe care eu le cânt simplu. Cristi e super chitarist. El are super voce. Deja fiecare știe cum să contribuie ca să nu transforme piesa în ceva care nu mai este ideea inițială. Prin asta se păstrează proaspătă trupa, că nimeni nu vrea să se repete. Nimeni nu vrea să... să cântăm ACDC că au sunat bine, înțelegi? 
Kirk: Le-a ieșit un pic... 
Vali Rauca: Le-a ieșit un pic și au făcut și o grămadă de bani, știi? Și asta zic, că nu numai eu nu doresc asta, ci și restul. Deci asta e un argument super important. 
Kirk: Panicon, Egreta, Emergence, Unmanageable, Abandonic. Dacă ar fi să le descrieți, ce ați spune despre fiecare? Demo-ul îl pun și pe el sau nu? 
Vali Rauca: Eu sunt foarte subiectiv pe tema asta, adică... Panikon a fost, cum ziceam… Au fost niște crize prin care am trecut. Am descoperit primul meu atac de panică în acea perioadă și m-a făcut… Să văd cum este treaba asta. Am descoperit și multe alte lucruri, ți-am zis. Eu am schimbat facultatea, mi-am schimbat viața, am început să văd totul foarte... nu neapărat cu cuțitul la os, dar cumva intens. În sensul că am zis: ‘am luat nebunia asta în brațe, ne facem trupă, mergem cu ea’. Eu chiar credeam atunci că se poate și în România să fii nebun încât să te duci cu nebunia asta până la capăt. Și ei credeau asta, doar că, ulterior, nu putea fiecare să meargă în același ritm. Deci Panikon e un album, exact așa cum e, e foarte dur pentru mine. 
Egretta îl văd ca o amintire faină pentru că noi ne-am stabilizat și a fost în cea mai bună perioada trupei, zic eu, în care aveam concertele alea faine, entuziasm, festivaluri, nu neapărat ca și calitatea produsului, dar eu le văd așa, mai subiectiv. 
Emergence a fost cu piese pe care le-am ignorat pentru Egretta, multe dintre ele, dar mi-am dat seama ulterior că rău am făcut și am făcut un nou material în care pe lângă piesele noi am adăugat piese mai dure. După Panikon mulți au considerat că e un album prea pop după ce am livrat prima chestie. 
Unmanageable Species a fost o experiență senzațională cu Jan (n.r. Jan Kerscher – invitat la voce pe piesa Illusions Have No Flaws), tipul din Germania. Aș repeat experiența asta cândva, dar o să vedem. 
Abandonic, o perioadă petrecută în Germania, o perioadă lungă care a prins și pandemia, un album compus într-o bucătărie de doi pe doi în cea mai mare parte a lui și comunicat la distanță, trimis idei. Și la care oamenii reacționat, și au făcut partea lor. Deci, din punct de Vedere logistic, a fost cel mai complicat album. Și am ajuns șase, la ultimul album, Spre Lumi Neumblate…
Cristi Csapo: Foarte scurt îți zic eu. Panikon a fost mai degrabă așa… Uin fel de ‘pășit pe gheață’ să vedem cam ce ar merge, ce nu merge. Mă refer, la mine, din punct de vedere a creativității. 
Al doilea, Egretta… Foarte mult entuziasm și multe-multe aripi și asta se și aude. Mie mi se pare că e mai pozitiv, poate din muzică neapărat, nu neapărat din versuri. 
La Emergence o dădeam deja spre o trupă matură, o trupă deja care cam știa în ce direcție trebuia să meargă. Și în ciuda faptului că ni se sugera să facem cam tot același lucru. Adam (n.r. Adam Whittaker) ne tot bătea la cap să încercăm să facem lucrurile cam tot în stilul de pe Egretta, noi totuși ne-am dus pe drumul nostru. 
La Unmanageable Species deja eram destul de bine versați în toată povestea asta și am avut parte și de prima noastră experiență adevărată despre ce înseamnă să ai un producător adevărat care s-a și implicat extrem de mult în procesul de compoziție, aranjament și toată povestea. 
Vali Rauca: Un producător-artist! 
Cristi Csapo: Iar cu Dănuț (n.r. Dănuț Georgescu) mi s-a părut că albumul Abandonic a ieșit, până la momentul ăsta, cel mai bine din punct de vedere sonor.
Kirk: Băi, el e un tip tare special.
Cristi Csapo: Asta vorbeam când m-am întâlnit cu Răzvan Ristea, fostul baterist de la Luna Amară. Fix exact despre chestia asta vorbeam și spunea că are o ureche de aur, are ceva în el… Știi vorba: ‘esențele tari vin în sticluțe mici!’.
Kirk: Pe Dănuț cred că la voce nu l-am văzut cântând, dar în rest cred că l-am văzut cam pe la toate instrumentele.
Vali Rauca: Și nu în orice trupe.
Cristi Csapo: Iar ultimul album, Spre Lumi Neumblate, pentru mine, a fost un pic pe fugă, alergat. Poate mai puțin așezat așa din punct de vedere psihic și emotional. Mai alergat cumva, și care, până la urmă, cu ajutorul băieților s-a așezat, adică m-am așezat și eu mai bine în locul ăla. Dacă era să să fiu unic participant în toată povestea asta cred că ieșea un mare amalgam, total de neînțeles, pentru că eram într-o fază din viață care era destul de greu de dus.
Kirk: La tine Bogdan?
Bogdan Mezofi: Permite-mi să nu completez nimic pentru că s-a cam zis tot. O singură chestie vreau să adaug. Odată cu Abandonic simt că Dănuț ‘is our man’.
Kirk: Lehel, tu ce spui?
Lehel Kiss: Pentru mine ultimele două albume, alături de Panikon, sunt cele mai bune discuri ale noastre. La Spre Lumi Neumblate eu am fost cel mai implicat din toate discurile și e preferatul meu din cauza asta.
Vali Rauca: E prima dată când Lehel mă suna de pe stradă, asculta în căști master-ul și îmi spunea: ‘ce bine sună!’ Aah! Eu mai voiam să zic de Emergence ceva. Cristi spunea că noi ne-am găsit drumul nostru pe Emergence, care a fost după Panikon și după Egretta. Cred că e important de menționat faptul că ni s-a propus să ne mutăm la București în perioada aia. Și noi am zis: ‘NU!’. Adică în sensul că o parte dintre noi au zis da, alții nu. Aș spune că a fost mai mult despre ‘găsit drumul nostru’ sau ‘whatever, facem ce vrem noi’. Nu știu ce ar fi fost foarte mai bine, habar n-am, dar nici nu mai contează. Dar dacă ar fi să fac o paralelă cu o trupă care de la început m-a mai influențat, e cum a fost la Radiohead când au făcut Kid A când nu a mai înțeles nimeni absolut nimic, după niște albume și oameni care le ziceau faceți piese tip Creep și faceți chestii comerciale în continuare. 
Kirk: Cu Salmar cum a fost? V-a surprins cu ceva? Ce i-ați spus?
Vali Rauca: În primul rând a fost super tare că am cântat la lansarea de carte. Asta a fost ceva ce nu ne imaginam. Faptul că după aceea a stat cu noi la masă și a fost el foarte mișto și avea niște povești senzaționale, petreceri cu Muse, cu toate trupele, era foarte mult pe partea muzicală. Deci partea mișto e că a zis și mi s-a părut foarte ironic și foarte drăguț, cum a zis, când a auzit că există o trupă în România numită Grimus, că speră că suntem mult mai buni decât cartea lui. De care el nu era foarte mândru. Dar, da, i-a plăcut acusticul nostru foarte mult. Un om atât de vast încât nu mai îmi amintesc neapărat ce a zis dar ne-a vrăjit câteva ore și ne-a lăsat practic intr-o stare extraordinara. 
Bogdan Mezofi: Era vocea de bunic cu engleză perfecta…
Kirk: Queen, chiar și cu Lambert, Placebo, Red Hot Chili Peppers. Care este experiența care v-a plăcut cel mai mult și cu cine, să zicem, ați avut cea mai mișto trăire în backstage?
Bogdan Mezofi: Pentru mine sunt două lucruri diferite. La Red Hot a fost cel mai fain, multă lume, 40-50 de mii de spectatori. Cea mai faină a fost cu cei de la Queen deși nu am interacționat deloc. Pur și simplu erau în cortul lor, se încălzeau… Cred că aveau un pian acolo în backstage, cântau la pian și se armonizau... Și eu închideam ochii și-mi imagineam că-i Freddie…
Kirk: Complicat…
Bogdan Mezofi: Nu că nu-mi place Adam, dar nu mi se pare puternic. Freddie avea o voce… Lambert e prea subțire pentru ceea ce livra Freddie.  Freddie livra și bas și medii și avea un range acolo…
Vali Rauca: Uite că la Linkin Park le-a ieșit cu fata (n.r. Emily Armstrong)…Mie mi-a plăcut Placebo uitându-se la noi, de pe margine, dând din cap și din picioare. Brian Molko și cu Stefan Olsdal! Dacă Queen și Red Hot Chili Peppers n-au fost de găsit și nu puteam să ajungem la ei, cei din Placebo au fost super misto și au venit pe margine când noi cântam.
Bogdan Mezofi: Eu n-am menționat momentul ăsta, pentru că nu l-am văzut Vali Rauca: Știu că i-a văzut Titus și era să leșine.
Kirk: Din punctul vostru de vedere care au fost cele mai importante momente ale voastre în parcursul vostru artistic?
Bogdan Mezofi: Eu aș zice aniversarea de 10 ani, când au cântat o mie de oameni ‘la mulți ani’, în Arenele Romane. 
Cristi Csapo: Eu cred că primul album cu Adam (n.r. Egretta) a fost revoluție pentru noi și pentru capetele noastre. Albumul pe care l-am făcut cu Jan (n.r. Unmanageable Species) a fost revoluție în capetele noastre. Și albumul făcut cu Danuț (n.r. Spre Lumi Neumblate). Nu știu dacă neapărat în ordinea asta. Și a existat un moment în care trupa a ajuns într-o postură… Am trecut de la nivelul de Club A și Lăptăria lu’ Enache la faza în care eram ‘headlineri’. Ăla a fost un moment culminant. Nu mai știu prin 2011-2012. 
Kirk: Ați avut piese cu Dan, Alexandra, Ana, Ada și Raul. Care au fost criteriile prin care ați ajuns la aceste colaborări și cum de nu s-a întâmplat încă nimic înregistrat cu George Gâdei?
Vali Rauca: Cu Dan Byron este prietenie, dar mai mult decât asta, cum să nu-ți dorești așa o voce pe un album. Am avut niște experiențe foarte faine cu Dan, dar acum am zis să facem ceva nou. În sensul în care pe albumul ăsta nu am mers neapărat cu oameni care sunt aripa consacrată, ci aripa tânără. Am mers cu Raul care e un tip de o sensibilitate aparte și care are o voce foarte bună nu numai pe hip hop. El acum se caută, se găsește… Am mers cu Ada care pentru mine a fost o voce-pansament când am auzit-o într-o seară, random, pe YouTube. Iar ea a livrat și are o sensibilitate aparte. Alexandra a fost, din nou, o colaborare foarte faină, s-a potrivit perfect. Ana Coman e o voce care are o amprentă proprie. Am rezonat cu ce a cântat ea în momentul în care am lucrat la albumul Abandonic.
Bogdan Mezofi: Ea a fost fanul nostru de multă vreme și când a intrat pe emisiunile de la Guerilla dacă nu greșesc și a început să cânte piesele la Ana Are Cântec sau cum se numea rubrica…
Vali Rauca: Aaah, și atunci ea a făcut cover după piesele noastre și i-am scris. Da, exact!
Bogdan Mezofi: Cumva a tras de noi… Nu direct. Indirect…
Vali Rauca: În general am colaborat mai des cu partea feminină decât cu partea masculină pentru că mereu am considerat că ideile se pretează pe o complementaritate de tipul: voce masculină, voce feminină. Referitor la George, eu m-am împrietenit cu el foarte bine, avem o relație bună. A venit la Cluj, la invitația mea, să facem colaborarea de la Electric, dar George are planurile lui mai departe și nu este acum momentul să detaliem asta. 
Kirk: Cât de mare e fascinația de a urca pe scenă și acum după 20 de ani? Seamănă cu ce vă închipuiați voi când ați început gașca asta la ‘Bunii’? 
Cristi Csapo: Nu, deloc! Am trăit atât de multe fericiri și dezamăgiri în același timp, încât cumva am ajuns la o stare în care vedem realitatea foarte obiectiv. Nu mai suntem genul ăla de trupă care să mai aibă speranțe irealizabile. 
Vali Rauca: Era un idealism acolo, la început. Cumva eu chiar credeam că dacă faci totul bine, este un parcurs ascendent constant. Dar de la, nu știu… Din vara lui 2012, de la festivaluri cu zeci de mii de oameni în public, te reîntorci la același turneu de cluburi cu, zece oameni, în anumite locuri,, e puțin ‘mindfuck’. 
Kirk: Ce ați învățat despre voi prin muzica pe care ați făcut-o? 
Bogdan Mezofi: Să știi că am mai primit o intrebare în sensul ăsta de la life.ro, sau ceva adiacent. 
Vali Rauca: Faci plasare de produs la Kirk? 😊
Bogdan Mezofi: Eu cred că ne-a completat ca oameni. Cumva, înveți ceva când trebuie să ai anumită disciplină. Orice activitate de genul ăsta necesită disciplină, începi să studiezi, te organizezi pentru a face un lucru mai bun. Cred că era nevoie de un asemenea ghidaj, consider că trupa a fost un fel de... al treilea părinte. O familie unde am învățat… Un fel de 7 ani de acasă.
Vali Rauca: Eu cred că am învățat să nu ‘go all the way’… De fapt, nu știu dacă am învățat asta, să fiu sincer. ‘I go all the way’, mă uit la asta și îmi dau seama că poate nu e bine să fie tot timpul. Dar... Cred că și din cauza asta, sau din acest motiv am făcut muzică, pentru că sunt un gen de om care când începe o chestie, ‘goes all the way’, într-un mod care e bine sau rău câteodată. Și asta e o luptă continuă. Am învățat să fiu mai echilibrat un pic, atât. 
Kirk: Ați vrut să renunțați la trupă? Și ce v-a ținut totuși pe drumul ăsta? 
Vali Rauca: Au fost super multe momente delicate, dar... 
Cristi Csapo: Eu personal nu am vrut să renunț niciodată la chestia asta. Pentru că aveam nevoie și de ceva pe lângă viața asta de om matur, tată, familie, job, și toate astea duse la extrem. Asta era cumva gura de aer curat, pe care o mai aveam și care mi-a rămas, într-o viață foarte agitată. 
Bogdan Mezofi: Trupa poate fi și un sac de box foarte eficient și foarte sănătos. Vali Rauca: Perfect. Adică nu știu dacă pot să renunț, fiind o parte atât de mare din mine. Tot timpul vor veni, probabil, sau va fi nevoia asta… Adică îmi vin idei, și o să vreau să le pun undeva, să le registrez. Și e fain când o fac cu oamenii ăștia cu care mă știu de atâta vreme. Și văd ideile alea crescând. 
Kirk: Pe Spre Lumi Neumblate, călătoria asta a voastră, cât de interioară a fost? Cât este de interioară și cât este de imaginară? 
Vali Rauca: Există anumite versuri care pot să pară că tot ce e scris pe albumul ăsta e imaginar, dar, din punctul meu de vedere, este o călătorie foarte interioară, foarte trăită și care are inspirații directe pentru toate piesele. Bineînțeles că nu le-am divulgat sau le-am scris într-un mod prea demonstrativ, prea cu becul aprins, dar cred că e foarte interior, foarte real tot ce e scris acolo. 
Kirk: A fost o melodie care să fie un fel de punct zero? Sau au venit așa rând pe rând? 
Vali Rauca: O să spun că o piesă care are o încărcătură mai specială și care e extrem de fragilă ar fi Left Unsaid. A doua piesă de pe album. 
Kirk: Spre Lumi Neumblate, cum l-ați descrie? 
Bogdan Mezofi: Exact cum sună! Tot ce a apărut nou în viața noastră, tot ce a fost teren neexplorat, este redat acolo, atât interior cât și exterior. 
Vali Rauca: Cam tot în aceeași zonă… Mi se pare că vorbește atât despre lumi neumblate fizice, cât și despre lumi neumblate pe plan psihic sau sufletesc, unde ajungi să te lovești de niște stări care îți trebuie niște timp să ți le explici, tu ca persoană, dar după aceea e totul mai clar. Doar că, prima oară trebuie să vină furtuna ca să vezi din nou soarele. 
Kirk: Voi nu sunteți o formație care să  respectați niște tipare. Dacă ați dat lovitura cu o melodie parcă nu vă duceți în continuare în zona aia, vă e frică de clișee? 
Vali Rauca: Da. Adică nu frică, nu-i cuvântul ăsta, ci pur și simplu ne-am minți pe noi și ne-am plictisi noi ca trupă să facem aceleași lucruri mereu. Frica nu este neapărat cuvântul potrivit. Dar faptul că noi avem o complexitate în modul în care vedem viața, în modul în care ne-am propus să vedem muzica, e oglinda faptului că nu ne mulțumim să mergem cu aceeași rețetă mereu. Și mai ales într-o nișă cum este la noi, în care dacă nici tu nu ești mulțumit de ceea ce compui, dacă nici asta nu ai, atunci beneficiul este cu atât mai mic. 
Kirk: Există un moment dintr-un studio sau o repetiție care a schimbat complet direcția unei piese?
Bogdan Mezofi: La piesa Soarele Răsare Și Singur. E momentul acela: ‘n-are nevoie de nimeni’. Deci inițial piesa aia era la tonalitatea aia, știi? Cum să zic... Volum mai mic, cântată linistit... Și atunci, Dănuț a zis: ‘după ce se cântă secvența aia de 3-4 ori, hai la doilea refren să fie... să fie urlat frumos, cât mai sus. Și aia a făcut dintr-o piesă cuminte, o piesă care explodează. A fost o sugestie destul de simplă.
Kirk: Cam ce ar trebui să facă un producător. 
Bogdan Mezofi: Da, da, da. Cred că era și în mintea noastră o asemenea chestie, dar nu ne gândeam exact cum, când, în ce parte a refrenului să fie așa. Ne gândeam că poate cântăm totul sus. 
Vali Rauca: De la ce a pornit? Eu îți dau un exemplu clar, care-mi vine în minte acum. E cu Dorin, că e unul dintre cele mai clare exemplu despre cum s-a schimbat complet o piesă și a devenit ce e acum. Aveam piesa Confused, care era o baladă. Era super lentă. Și m-am întâlnit cu Dorin la sală. Și mi-a zis: ‘băi, hai să încercăm să facem ceva complet aiurea’. Sau eu am zis… Nu mai contează. Și a început Dorin să butoneze clapa aia Korg. Și s-a schimbat sută la sută. Poate îți trimit și varianta asta. Era o baladă din asta, de anii 80. Și am schimbat-o, de ajuns să merite să fie prima piesă de pe Panikon. E total schimbată. 
Bogdan Mezofi: Eu atunci am aflat ce înseamnă arpeggiator. 
Vali Rauca: Și de atunci Dorin a prins această boală și el acum are un milion de arpeggiatore.
Kirk: Cea mai ‘underrated’ piesă Grimus și care credeți că a prins cel mai bine, deși nu ați fi zis asta niciodată? 
Vali Rauca: Eu cred că una dintre cele mai ‘underrated’ este Carelessly. 
Bogdan Mezofi: Sunt multe, dar ce zice Vali, da, e adevărat. E o piesă destul de melodioasă și chiar am crezut că o să gâdile mai multe urechi. 
Vali Rauca: Carelessly, care e pe Unmanageable Species, poate că nici n-a avut un suport vizual un pic mai sensibil în momentul ăla. In Your Eyes e piesa care, sincer, eu nu credeam că va prinde, și cred că nici restul trupei și nici Adam, când am făcut-o… Era undeva pe un loc 7-8 pe Egretta. Deci nu ne-am aștepta sa prindă In Your Eyes. Nimeni nu se aștepta să fie ‘bubuiala’ asta cu ea. 
Kirk: Și ce impact are!
Vali Rauca: Asta spun! De obicei piesele astea în care noi credem că o să fie mai cu priza la public, le punem între primele 3-4. Era undeva pe locul 8 pe Egretta. Și au început reacțiile. Dar total neașteptat pentru toți. Asta a fost, In Your Eyes. 
Kirk: Există vreo piesă Grimus care pentru tine are vreo semnificație aparte, fie prin mesaj, fie prin felul prin care a fost creată? 
Vali Rauca: Începând cu faptul că toate au o semnificație aparte, mă gândesc la una care are mai mult și ar fi Egretta. Care are, nu o să zic acum din nou prea multe despre mine în contextul ăsta, dar tu crezi că asculți versul despre ceva, dar de fapt este despre altceva. Despre o chestie mai fină care se află în noi. Pare despre o relație, mai mult sau mai puțin toxică, dar este despre ceva, din una și aceeași persoană. 
Kirk: Trei cuvinte care descriu spiritul Grimus. 
Vali Rauca: Aventură, haos, profunzime. 
Kirk: Merci frumos! 
Vali Rauca: Cu mult drag.