La povești cu Jurjak despre muzică și nu numai

Kirk: Băi, clar trebuie să te întreb: Și cum erai tu mic, cotrobăind prin casă ai dat peste niște chestii mari și multe și ai început să dai în tobe și cinele?

Jurjak: Cred că da. Îți dai seama, mă împiedicam de ele.

Kirk: Cum s-a creat gașca asta, Jurjak? 

Jurjak: Păi,  povestea e mai lungă. Din anul întâi de facultate la drept, la prima coadă cu actele în brațe, mi-am dat seama că nu am ce să caut în zona asta Aici, în cartier, era Urban Records, cu Proiectul Verde, cu toți băieții iar K- Gula voia să-și facă trupă hip hop Live. Și cum eram și prieteni și frecam menta împreună pe acolo, am zis hai mă să încercăm. Și am bătut toba cu el. Primul proiect hip hop live de la noi a fost, în 2004. După aia am zis: ‘Ah, ce bine! Am scăpat de drept!’, și am început să dau cu toba. După aia am rămas împreună câțiva ani așa cu K-Gula. 

Kirk: K-Gula And Confusion?

Jurjak: K-Gula And Confusion, exact. Vreo trei ani și după aia n-a mai mers proiectul, dar am rămas prieten cu colegii de trupă și ne-am mai făcut noi un proiect, ce se chema Virtual Picnic. Și acolo am început să am un sampler, un pad de percuție cu efecte și am început să prind gustul și de producție. Și după am început să fac piese. 

Kirk: Dacă tot ai amintit de K-Gula And Confusion și Virtual Picnic, ai de gând să trece prin cap să te întorci la ele? 

Jurjak: Nu! Nu!

Kirk: Jurjak e un amestec de rock, pshihedelic, electro, blues... Mai urmează să adaugi sau te rezumi la atât?

Jurjak: Anul ăsta, la albumul 5, adăugăm niște funk, că nu prea a fost funk-ul.

Kirk: În vara lui 2015 sigur aveai mai multe piese gata. De ce ți-ai ales melodia Șoapte pentru debut? 

Jurjak: Păi, Șoapte a fost cumva un exercițiu… Eu am mai cântat și tot ca Jurjak, cu Chelsoi la chitară și Sofian la sax. Și deja făceam negative și cântam împreună. Tot așa, era un electro-bluz. Proiectul se chema Lemon Blues. Și de acolo am apărut numele primului album. Și am început să mă joc cu chitara, făceam niște negative, scriam poezii, aveam niște versuri și mi-am înregistrat versurile alea peste negativul, care era de la viitorul Șoapte. Și am început să scriu, să-mi trag. Și piesa după aia am arătat-o lui Beavis și a zis: ‘Mamă, ce tare e!’. Am intrat cu el în studio, am lucrat, am făcut piesa și vreo 2-3 ani a stat pe desktop așa. Până când făceam un clip, pentru o piesă, cu Hypno. Altă piesă! Era un trip-hop, down-tempo, dar ‘bluziș’, e adevărat. S-a filmat mult la clipul ăla. Și în a treia noapte sau nu mai știu când, zice Hipno: ‘Bă, nu vrei să schimbăm piesa?’. Mă uit așa la el și spun: ‘Cum adică să schimbăm piesa?’. Și el îmi răspunde că n-avem la sincron cu versurile pe piesa aia. Nici nu avea, erau niște versuri de Păunescu făcute sample, adică erau o dilimandreală. Și el știa piesa Șoapte. Și a zis: ‘Hai să o punem pe asta, că asta sigur o să prindă!’ Așa că la editare am schimbat piesa și de acolo a luat-o. Am zis: ‘Bă, asta e direcția!’ 

Kirk: Pentru mine, e una din cele mai mișto piese de debut. Pac, te izbea! Pe mine unul cel puțin m-a izbit. Mă gândesc că avocatura e o meserie căautată, știi? Mă întorc un picuț și la chestia asta. Cum de ai zis pas și te-ai dus în zona în care activezi? Regie, film, muzică, sculptură, acum și cu pălăriile. Mi se pare că sunt multe moduri de exprimare artistică. De unde vin și crezi că unele completează ce nu poți spune din punct de vedere muzical? 

Jurjak: De unde vin? Clar, din interior! E o dilimandreală la mine în cap. Practic, ce să zic? E o neliniște constantă care se domolește doar prin actul creației și satisfacția durează puțin. 

Kirk: Te plictisești repede?

Jurjak: Da, foarte repede. Dacă se complementează, da, clar, cel mai mult muzica s-a complementat cu partea vizuală. Acum, într-adevăr, și cu pălăriile, că eu oricum purtam pălării și logo-ul meu e cu pălării. Când fac pălării, îmi consolidează cumva brand-ul și am o lejeritate și o libertate să-mi fac ce pălărie vreau, pentru ce piesă vreau, pentru ce eveniment vreau. 

Kirk: Am înțeles! Oricum, mi se pare fantastică faza cu: ‘Dă-o naibii de avocatură! Mă duc la regie!’ Nu te gândeai încă să te îndrepți clar în zona muzicală când ai făcut regia? 

Jurjak: Făceam deja muzică... dar nu eram convins. Era o joacă în continuare. Scriam poezii. Trebuie să mai fac ceva pentru că nu pot să rămân cu facultatea asta și să mă joc cu versuri și cu muzică, așa degeaba. Și mi-am zis: ‘Bă, regie, film! Ce poate să fie și creativ și mișto?’

Kirk: Pe albumul Hoții De Vise ai avut o melodie Orașul unde ai colaborat cu Bucharest Jazz Orchestra. Pe Blues Berry a fost Nici O Șansă. Cum de ai optat pentru o chestie mai greu de realizat, în contradicție cu joaca de care vorbeai, mai ales că instrumentele de la orchestră în ziua de azi pot fi foarte ușor reproduse ca să nu te chinui foarte tare. 

Jurjak: Păi, culmea, a fost un eveniment drăguț în față la Biblioteca Națională, pe Dâmbovița. Nu mai știu cu ce ocazie exact. Și noi am cântat pe un ponton. Nu mai știu, chiar nu mi-aduc aminte, cum i-am abordat pe băieții de la București Jazz Orchestra. Eram prieten cu Burneci și am zis că evenimentul ăsta trebuie să-l facem cu ei. Și am cântat cu ei pe pontonul ăla plutitor. După aia mi-am dat seama că a fost super mișto și pentru noi și pentru toată lumea. A fost ceva destul de fresh și cool. Și mi-a rămas ideea în cap! Și când am avut piesa cu Orașul... De fapt, cred că Orașul a fost după Nici O Șansă. Deci am simțit că intră niște suflători și l-am sunat direct. 

Kirk: Bai, mă gândesc că deși, mai devreme, ai spus de acea lejeritate și joacă în muzică. Chestia asta a devenit serioasă, dar tot joacă, mi se pare mie, că e câteodată la tine. 

Jurjak: Trebuie să te joci, că altfel nu... 

Kirk: Și brusc trebuie să lucrezi cu oamenii ăștia din orchestră, care sunt un picuț mai altfel decât muzicienii din trupe.

Jurjak: Cred că a existat între noi și o compatibilitate ca oameni. Ca și gașcă. Am mai stat la șprițuri împreună, ne-am mai povestit și ei oricum sunt o gașcă de jazz-iști deschiși și au vrut să exploreze și ei altceva. 

Kirk: Urmează cumva să mai colaborezi cu ei? 

Jurjak: Posibil, posibil. Nu e în plan, dar posibil. 

Kirk: Care sunt influențele tale și cum le incorporezi în ceea ce faci?

Jurjak: Influențele mele? Păi, astea pe care le-am menționat mai devreme, clasice. Plecând de la blues, un pic de electro, că mai avem niște synth-uri, niște chestii, niște tobe electronice pe dedesubt, așa ca să fie frumos frumos. Și folk-ul l-am abordat. Dar folk-ul mai mult ca mesaj, ca text decât ca stil muzical. Am mai cochetat și cu un pic de trip-hop așa. Au mai fost piese. Cum e piesa Fiecare, sau Timpul, care au puțină zeamă de hop, să-i spunem așa, ca beat și ca tempo. Acum am zis că la albumul 5 o să mai piperăm cu niște funk.

Kirk: Cum se vede zona asta underground? Deși, și la tine, pentru mine ești deja într-o categorie de muzicieni care nu ar mai trebui să fie numiți așa, dar asta e situația în România. 

Jurjak: Păi, underground nu cred că mai există, părerea mea. Totul e pe net și poate să asculte și să vadă oricine. Poate underground-ul să fie așa, o chestie necomercială în care poți să zici ce vrei, cum vrei și în ce manieră vrei să te exprimi, fără să conteze, să zică cineva nu așa, nu așa. Faci ce vrei, practic. Dar nu mai cred că e de actualitate termenul de underground.

Kirk: Este în continuare folosit. Pe mine mă doare că sunt piese foarte bune, care ar putea să ajungă pe radio-urile de mainstream, dar le ignoră complet. 

Jurjak: Da, nu știu în ce zeamă exact mă scald.

Kirk: E o zeamă ‘jurjakă’. 

Jurjak: Da, e o zeamă ‘jurjakă’, dar este comestibilă și are și mesaj frumos și plăcută. Are și momente agresive și mai puțin agresive și dulci și amare. Mai băgam și niște distoarse... așa ca vibe, știi? Nu scăpăm de rock. Dar nu știu de ce. Habar n-am! Cumva, cred că ăsta e drumul meu.
 
Kirk: Cum arată o zi de-a ta? Nu de sâmbătă, ca cea de azi. Una din timpul săptămânii.

Jurjak:  Păi, ce să zic, nu e mare diferență. În weekend doar că e mai liniște. În rest, nu știu. De exemplu, m-am trezit la 5 dimineața, culcându-mă ce-i adevărat la 10 jumătate. Adică mi-am făcut somnicul, la 7 deja mă plictiseam total. Așa că m-am dus la sală și după aia am început să încerc să lucrez la o piesă nouă. Nu pot să stau mai mult de 2-3 ore la calculator că mă apucă bâțul așa că acum am venit să mai fac o pălărie. 

Kirk: La pălării cum ai ajuns? Ce îți mai dorești să faci, ca să știm la ce să ne așteptăm? 

Jurjak: Pantofi!

Kirk: Vrei să faci și pantofi? 

Jurjak: Așa m-am gândit. 

Kirk: Ai făcut vreodată? 

Jurjak: Nu. 😊

Kirk: Ah, deci continui să explorezi.

Jurjak: Da, da, da. Clar! Dar de faza cu pălăriile nu o să mă las, pentru că îmi place atât de mult și e atât de palbabilă satisfacția că faci o pălărie și o pui în cap și ieși cu ea pe stradă. Adică, nu e ca atunci când faci o sculptură, și ok, n-a ieșit sau stă acolo și n-o cumpără nimeni. Cu pălăria poți să ieși în oraș.  

Kirk: Deci cum ai ajuns la pălării? 

Jurjak: Păi, îi purtam de mic tot ce înseamnă șepci, băști, căciuli. Pălării port de vreo 15 ani. 

Kirk: E un semn de eleganță.

Jurjak: Este un accesoriu de cap, știi? Am un prieten care face pălării, Octavian, ‘head butcher’, și la el îmi făceam pălările. Și la un moment dat mi-a zis: ‘Nu vrei, Georgele, să te învăț să ți le faci singur?’ Și am zis: ‘Bă, da!’ Și ușor, ușor am învățat și... 

Kirk: A durat mult? 

Jurjak: Bă, mi-a explicat, mi-a arătat așa un pic și apoi am încercat eu să fac, dar nu mi-a ieșit.

Kirk: Câte ai greșit până ți-a ieșit?  

Jurjak: Vreo două, trei și m-am lăsat! Și la un moment dat am mai comandat niște materiale când a luat și el. Și mi-a zis: ‘Hai să facem împreună două pălarii pentru tine, în același timp, amândoi. Și a fost altceva, am prins mai repede și de când mi-a ieșit prima pălărie, nu mai m-am oprit.

Kirk: Ți-a plăcut rolul ucenicului? 

Jurjak: Da, da. Foarte tare. 

Kirk: E vreun moment când faci o pălărie și simți băi, merge în direcția bună pălăria asta. Că la început e doar materialul...

Jurjak: Da. Poți să te trezești că vrei să faci ceva și îți iese altceva și la un moment dat nu ți-a ieșit, dar nu știu cum, ai apăsat prea tare fetrul într-o parte și zici: ‘Opa, e mișto așa mai strâmb’. Și poți să schimbi direcția. 

Kirk: Și schimbi direcția, ca în concert la o melodie.... E vreo diferență  între o pălărie manuală și una de serie?

Jurjak: Absolut, absolut, absolut. În primul rând sunt 100% handmade, au personalitate și sunt unice.

Kirk: Dacă vezi o pălărie de-a ta pe stradă, nu când o porți tu, când treci pe lângă o vitrină cum te simți? E aceeași stare că atunci când vezi că un cântec de-al tău a prins la public foarte tare. 
 

Jurjak: Da, cred că e cam aceeași fază, da. E mișto. Am văzut, am văzut. Și fără să vreau. În trafic, în altă mașină. Am mai primit poze de la alții din mașină când au văzut pe cineva cu pălărie făcută de mine.
 
Kirk: Joaca ta cu lutul, unde a început? De unde a început? 

Jurjak: Păi m-am jucat în urmă cu vreo 20 de ani cu puțin lut. A ieșit ceva și după aia o pandemie. Când stăteam în casă n-aveam ce să fac și am sunat un prieten când aveam și COVID că nu puteam să ies de-n casă. S-a dus la magazin să-mi ia niște lut. Și mi l-a lăsat la poartă frumos și mi-am băgat mânuțele în el și tot a ieșit ceva din prima și de atunci am avut vreo trei ani în care m-am jucat zilnic.

Kirk: Se lasă și cu expoziții? 

Jurjak: Ar trebui. Nu știu când. Ar trebui. Ar trebui făcut și un vernisaj.

Kirk: Ai fost vreodată în situația să te prinzi că una din melodiile tale noi la care nu te așteptai, prinde bine de tot la public și care a fost cea mai mare surpriză? 

Jurjak: Păi, cea mai mare surpriză a fost Vântul, care chiar are cele mai multe vizualizări și nu credeam neapărat în ea, dar am zis: ‘Hai să o facem pe asta acum ca single!’ Și într-adevăr, aia o știe toată lumea și a prins cel mai bine. Dar sunt și piese în care am crezut tare și am zis mamă, are tot ce-i trebuie, toate ingredientele și n-a funcționat.  

Kirk: Un fel de ‘unde dai și unde crapă’. Lemon Blues, Bluesberry, Hoții De Vise și Casa Din Pădure. Albumul de single-uri nu îl punem la socoteală... La care din astea patru discuri te-ai străduit cel mai mult? Ai muncit cel mai tare? La care ai simțit că trebuie să dai mai mult ca să ajungă melodiile pe material? 

Jurjak: La toate s-a muncit, părerea mea, da’ în ritm diferit. A durat mai mult până am strâns piesele la un album, au fost vreo șase piese, după aceea cred că a durat vreo un an jumate până am mai scris încă șase, credeam că nu mai pot să scriu, dar diferit. Dar s-a muncit.

Kirk: Faptul că ai studiat regia te ajută în relația pe care o ai tu, artistul Jurjak în relația cu publicul? 

Jurjak: Nu pot să zic că în relația cu publicul. A ajutat să pot să-mi exprim mai bine și mai ușor gândurile și să le transpun și în imagine. 

Kirk: Nu mă refeream strict la videoclipuri. 

Jurjak: La comunicarea? Nu, nu. 

Kirk: Mai degrabă la ce o să faci pe scenă.

Jurjak: Dacă era actorie, da! Ajuta! Așa nu, că și profesia de regizor e destul de introvertită și stai tot timpul în spate și zici cuiva să zică altcuiva. 

Kirk: Dar îți place să faci să regizezi clipuri?

Jurjak: Mmmmm! Depinde...

Kirk: Sau doar dacă te roagă cineva apropiat... 

Jurjak: Dacă e o idee care nu îmi dă pace. Îmi și place, dar e o chestie tot de stare...

Kirk: Dacă Jurjak din vara lui 2015 s-ar vedea cu Jurjak de la început de an 2026, ce i-ar spune? 

Jurjak: ‘Ți-am zis eu că nu ești prost?’ 😊

Kirk: Ai piese de pe albumele anterior pe care le-ai face diferit acum? 

Jurjak: Da, da! Mă mai bântuie din când în când piesele. De multe ori există un deadline și o simți într-un fel și când trece timpul îți dai seama că nu a ieșit chiar ce voiai... Dar până la urmă așa am simțit, așa am putut la momentele respective, când am făcut piesele. Dar clar ți se schimbă percepția și viziunea și acum aș fi făcut poate puțin altfel piesele celelalte, dar nu toate. Unele îmi plac mult, altele nu-mi plac. Acum nu prea mai îmi place cum interpretam cu vocea înainte. Cântam cu vocea foarte jos.  

Kirk: Când știi că o melodie a ajuns să fie gata? 

Jurjak: Bă, simt, dar e o luptă grea. Și la un moment dat trebuie să te oprești că tot îți vin idei și apar nemulțumiri peste nemulțumiri. Pentru mine e gata când când o termin ca demo. Apoi începe lupta la studio și cu mix și cu master și cu alte tonuri și se schimbă. Și se schimbă și starea piesei și acolo e lupta. De aia mi-a fost mai simplu să fac singur totul și să dau la mix master ce vreau. Când încep să lucrezi cu mai mulți oameni se poate întâmpla să-ți schimbe vibe-ul. Câteodată în bine, câteodată nu neapărat... 

Kirk: Nu lucrezi cu producători care să zică hai să mai punem sunetele astea sau nu? 

Jurjak: Din când în când, da, dar tot eu iau decizia, îți dai seama. Sunt foarte deschis la orice, dar decizia finală tot la mine rămâne.

Kirk: Cât de des te izbești de faza să începi să supralucrezi la un cântec? 

Jurjak: Nu am răbdare. Îl duc în zona de demo, nici nu apuc să termin zona de demo și mă apuc de mai multe piese deodată și după aia mă reîntorc la ele câte un pic, câte un pic, câte un. 

Kirk: Câte seturi de tobe și câte chitări ai? (nr. nu mă certați că spun așa, dar dacă mai spun o dată ‘chitare’ când vorbesc cu artiștii ăla sunt😊)

Jurjak: Am un singur set de tobe. Primul set de tobe, a lu’ tata, din ’78. Atât! La chitări am ceva, stai să mă gândesc... Deci am așa: un Fender Meteora... un Shergold portocaliu... am un Telecaster turquoise, am un bass - un Mustang alb short scale, am o acustică Lava, o acustică Epiphone și cred că mai am una... Cam asta sunt!... Aaah! Și mai și un Firebird, epiphone. 

Kirk: Ocupă ceva loc. E inutil să te întreb la care ții cel mai mult?

Jurjak: Îmi plac toate! 

Kirk: Nu, mă refeream și la tobe acum.

Jurjak: Tobele, alea sunt! Alea nu o să dispară niciodată! Și la chitări îmi place cel mai mult turquoise-ul telecaster-ul, nu știu de ce, m-am obișnuit cu el îmi place și sound-ul lui, e și comodă și plăcută. Dar chitări aș vrea oricâte, oricând. În primul rând îmi plac ca obiecte. Obiecte să le ai în casă și dacă și pe scenă sunt frumoase, dau bine și în clip și normal, sunt cântabile...

Kirk: M-ai spart! Realizezi că tobele tale, peste 2 ani fac 50 de ani. Le spun tobele tale...

Jurjak: Ale mele sunt acum!

Kirk: Și mai vine fostul proprietar pe la ele? 😊

Jurjak: Dă în ele! Sunt aici în atelier și mai vine tata să dea în ele. Și spune: ‘Mamă, ce bine sună astea!’ 

Kirk: Cine a fost mentorul tău spiritual și care a fost cel mai bun sfat pe care ți l-a dat sau pe care l-ai primit tu?

Jurjak: Nu cred că nu pot să-ți dau răspuns acum la întrebarea asta. Uite, un sfat mișto, mi-aduc aminte, Silviu Sanda mi-a zis: ‘Georgele, să nu te apuci de studiat prea tare. Las-o așa cum o faci tu, pe băjbâite, că asta îți dă o oarecare originalitate, că dacă știai multă muzică, sunai ca toată lumea.’ 

Kirk: Ai vreun cântec din setlist-ul tău de concert care îți face maximă plăcere să îl interpretezi live, care îți dă o altă stare comparativ cu restul melodiilor. 

Jurjak: Există momente, perioade în care sunt piese care-mi plac mai mult decât altele. Dar așa cu voce și chitară mi-a rămas în suflet și o simt mișto... Se cheamă: Două Povești! 

Kirk: Când nu faci absolut nimic din ce faci tu de obicei, ce-ți place să asculți? Aici la atelier sau la tine în cameră.  

Jurjak: Seasick Steve!

Kirk: Care crezi că este ‘quelque chose’-ul care te-a făcut să fii printre artiștii de la noi, dintre cei mai solicitați în spectacolele de cluburi și festivaluri? 

Jurjak: Cred că sunt vreo trei elemente Unul a fost vocea, clar, timbru grav și jos, credea lumea că sunt bătrân și mare. Și cumva, cred că amprenta asta de bâjbâială între blues și electro. De fapt amprenta e foarte importantă.  

Kirk: Practic, ai adus... 

Jurjak: Ceva nou, cumva, din inconștiență, din neștiință.

Kirk: Realizezi că un bluesman probabil că ar zice: ‘Băh, ce faci bă!?’

Jurjak: Da! ‘Ai stricat blues-ul!’ 😊

Kirk: Cum ies melodiile la tine? Este o temă în cap? Te vezi cu colegii? Am tema asta și am versurile? 

Jurjak: Am un folder cu versuri și la un moment dat îmi vin teme. Teme de chitară. De exemplu, și pe trotinetă, mergând, îmi cântau chitarile în cap și m-am tras pe dreapta, am scos telefonul, am registrat (n.r. aici cântă ceva ce nu pot transcrie) și după aia am ajuns acasă, am luat chitaruța, am scos la chitară ideea de pe drum și de acolo m-am dus mai departe. După ce am dat un sens la fraza de chitară, cu un pic de tobă, cu un pic de bas și atmosferă: ‘ce să facem, ce să facem?’ Deschidem folderul cu versuri și vedem ce se potrivește. Și de acolo dacă se potrivește ceva luăm câteva bucățele și scriem mai departe. 

Kirk: Am înțeles. Apropos de chestia asta cu melodiile, sunt diferențe de abordare a ta între cele patru discuri ale tale. 

Jurjak: Cred că ceva diferențe există și puncte comune de stilistică. Seamănă multe între ele. Dar din punct de vedere al modului de lucru e destul de freestyle. Însă o evoluție și o oarecare maturizare există de la album la album. 

Kirk: Piesele au legătură, la texte mă refer, cu viața reală sau sunt doar stări ale compozitorului? 

Jurjak: Au legătură și cu viața reală și dacă nu ‘mot a mot’, ca subtext, clar sunt niște transpuneri ale unor stări care indiferent că n-au fost, e o neliniște, e o nemulțumire dintr-un ceva care naște un text într-un fel. Poate n-are legătură cu ‘buba’ respectivă dar ‘buba’ a fost declanșatorul.
 
 
Kirk:  Ai avut până acum, sper că am numărat eu bine, patru coveruri. Cum de s-au ales? Și încă o dată, mulțumesc pentru varianta ta de Să Nu Uităm Nicicând Să Iubim Trandafirii, deși și celelalte sunt tare mișto făcute.

Jurjak: De multe ori ascultăm niște piese despre care zic: ‘Mamă, ce tare e asta și aș face-o și eu!’ Sau îți pară rău că nu le-ai făcut tu. Sau vrei să fii și tu parte din ele cumva. Și atunci le le încerci să le interpretezi, să spunem așa. Să le dai o altă ‘față’.

Kirk: Ce e cu noul tău single și ce ne poți spune despre viitorul tău album? 

Jurjak: Păi, Zeița Fără Nume, primul single 2026, o să apară pe 5 februarie la Control. Eu aveam piesa făcută acum vreo 2 ani, era un blues clasic, R’n’B, așa ‘dulcel’ și nu mă dădea pe spate. Și nu știu cum, la un moment dat am zis, tot căutând prin foldere, și am găsit piesa asta și am avut o inspirație, să o mut într-o zonă mai dark rock. Poate neabordată, să zicem, până acum. Și textul s-a potrivit bine cu vibe-ul ăla și am zis: ‘Hai să o facem așa!’. Cântarea era deja pusă, nu mă gândeam să lansez single.

Kirk: Era doar o cântare! 

Jurjak: Da, și am zis, ia, deadline forțat! ‘Hai să facem și un single, dacă tot...’ 

Kirk: Și dacă vine deadline-ul ăsta forțat, te forțează și la disc acum? 

Jurjak: Teoretic e posibil să-l lansez în noiembrie anul ăsta, dar mai important e să fac multe lucruri, piese și clipuri și să fiu prezent decât să pun suma unor piese pe un suport. Poate în primăvară, poate în noiembrie, cine știe?

Kirk:. Ce ți-ai dorit în urmă cu 10 ani și încă nu s-a întâmplat sau ce ce ți-ai dorit atunci când te-ai apucat cu K-Gula?

Jurjak: S-a cam întâmplat, ca să-i spunem așa. Din fericire, da. Dar știi cum e, niciodată nu suntem mulțumiți și vrem mai mult, mai mult, mai mult.

Kirk: Și ultima? Unde se termină George și unde începe Jurjak?

Jurjak: Cred că acum e o luptă între ei. George vrea să fie mai mult Jurjak. Dar Jurjak e destul de obositor e destul de obositor. Și când obosește Jurjak apare George. Și când nu mai poate George vine Jurjak.