07.03.2026

Alexandra Căpitănescu și Stea Căzătoare – locul 1 în ROMTOP

 Alexandra Căpitănescu și Stea Căzătoare revine săptămâna aceasta pe locul 1 în ROMTOP, clasamentul muzicilor românești de la Radio Trib.

 În momentul lansării piesei, Alexandra declara: „Stea Căzătoare este una dintre cele mai personale piese pe care le-am scris până acum. Am trăit pe pielea mea tot ce am pus în melodia aceasta și inițial nu am crezut în ea. Era doar o altă înregistrare din telefon de care nu ar fi știut nimeni, însă m-am dus în studio și fiind în pană de idei, am luat această înregistrare și am construit în jurul ei. Inițial aveam doar titlul - Stea Căzătoare, fără alte versuri. Instrumentalul l-am construit împreună cu Cosmin (producătorul piesei) și Bogdan (chitaristul din trupa mea). Avem un început (prima strofă), o declanșare a acțiunii (refrenul), un punct culminant (solo-ul de chitară) și finalul, în care se reia ideea din început (‘Vara iar a trecut/ A venit toamna și am crezut/ Că vara asta voi fi mai mult’). Deci, această piesă a fost excepția de la regulă. Oamenii au libertatea de a interpreta mesajul piesei așa cum își doresc ei, fiindcă experiențele noastre sunt diferite și cu toții avem multe povești de spus. Prin Stea Căzătoare mi-am spus și eu o parte din poveste și cred că fix acesta este rolul muzicii: când îți este greu să vorbești despre anumite lucruri, probabil e mai ușor să le cânți.”

 Pe 8 martie, Alexandra cântă în Galați, la Union Jack. Biletele se pot achiziționa de aici.

 Săptămâna aceasta, Alexandra Căpitănescu și noul ei single, Choke Me (melodia cu care ne va reprezenta la Eurovision 2026), a urcat pe locul 19. O nouă ediție puteți asculta sâmbătă de la ora 11:00.