07.08.2026

Urmărește I Hope It Hurts, noul clip Arankai

 Arankai a lansat videoclipul melodiei I Hope It Hurts.

 Cântecul se va găsi pe albumul The Shape Of Blue, care urmează să apară pe 30 octombrie.

 Descriind noua piesă ca „un amestec de arome între riff‑uri și vocalize hardcore, combinate cu elemente punk și pop”, Arankai a spus: „Pentru mine nu e suficient ca o piesă să fie heavy — am nevoie de un impact care să mă facă să mă îndrăgostesc de ea. Melodia asta vorbește despre ideea de a te desprinde de oamenii care au profitat de tine. Prea des rămânem în același cerc al familiarului, chiar dacă ne face rău.”

 Vorbind despre album, el a adăugat: „The Shape Of Blue, la fel ca predecesorul său A Portrait Of Red (n.r. disc de debut, apărut anul trecut), acoperă o gamă largă de experiențe umane: rebeliune, mândrie, sacrificiu — doar câteva dintre cele care ies în evidență. De obicei mă inspir din experiențe personale, dar cu acest album m-am trezit scriind piese care reflectau situații specifice trăite de alte persoane; uneori nici măcar nu eram implicat în acele momente, pur și simplu erau atât de puternice încât m-au inspirat. Mi-am dorit cu adevărat ca acest album să fie ceva special. Am făcut multe lucruri pe care nu le mai încercasem, am scris piese în stiluri noi pentru mine; am vrut să ofer oamenilor o experiență proaspătă și incitantă. Cred că The Shape Of Blue, ca album, este o lucrare puternică și profund emoțională. Și sper ca oamenii să se bucure de el la fel de mult cum m-am bucurat eu creându-l.”