19.06.2026

Urmărește Dă-mi Inima Mai Tare, noul clip Kumm

 Grupul Kumm a lansat videoclipul melodiei Dă-mi Inima Mai Tare.

 Despre noul cântec, trupa a spus: „Noul single Dă-mi Inima Mai Tare vorbește despre acel spațiu inconfortabil dintre ‘da’și ‘nu’, dintre apropiere și ezitare, dintre ceea ce simți și ceea ce alegi să faci. Este vocea celui care așteaptă un semn clar după prea multe răspunsuri pe jumătate. Cu un groove care te pune în mișcare, o chitară care împinge piesa înainte și un refren care rămâne cu tine mult după ce s-a terminat, Dă-mi Inima Mai Tare transformă nesiguranța emoțională într-o explozie de energie pop-rock. Piesa vorbește despre dorința de a simți ceva real, chiar și atunci când adevărul doare. Pentru că uneori indiferența lasă urme mai adânci.”

 În 2021, trupa Kumm a fost prezentă în ROMTOP cu melodia Different Parties cântată live împreună Lucia și Muse Quartet la aniversarea de 15 ani a albumului Different Parties. Piesa a urcat cel mai sus pe locul 7, la ediția din 19 iunie 2021. O nouă ediție puteți asculta sâmbătă de la ora 11:00.