23.10.2026

Ascultă Foc, noua piesă NIDAL

 NIDAL a lansat melodia Foc.

 Cântecul se va găsi pe albumul îngeri, care urmează să apară pe 11 noiembrie.

 Discul este structurat în două părti și va conține 14 piese care vorbesc despre exilarea omului din Paradis și despre călătoria inițiatică de reîntoarcere prin care își redescoperă natura divină.
îngeri este cel de-al patrulea album concept al artistului și este o reinterpretare modernă a poveștii lui Adam și Eva și exilarea lor din Eden.

 Despre acest disc și turneul de promovare, NIDAL a declarat: „Am vrut ca în turneul de lansare al albumului ca singurii care au acces la album să fie și cei care participă la concerte. Muzica este tratată ca un bun, ca marfă, pe când ea are un scop esențial în viețile noastre. Ne ajută să dăm sens sentimentelor profunde, să ne conecteze atât la noi înșine cât și la cei din comunitate dar și cu ceva ce se află deasupra noastră. În universul meu cel puțin, a fi aici și acum, starea de prezență este centrală și consider că nu avem nimic mai mult de împărțit decât frumusețea eternă a momentului prezent."

 NIDAL este un artist român cu rădăcini arabe, cunoscut pentru stilul său inovativ și pentru abilitatea de a îmbina genuri muzicale diverse precum alternative, folk, rock și electronic.  

 Iată și datele următoarelor sale concerte:
- 23 octombrie – Târgu Mureș, Antigalerie Cactus
- 24 octombrie – Cluj-Napoca, Bruto
- 25 octombrie – Sighișoara, Citadela Bistro