05.11.2026

Urmărește Azi Am Să Vă Ies În Drum, noul clip om la lună

 om la lună a lansat videoclipul melodiei Azi Am Să Vă Ies În Drum.

 Cântecul se va găsi pe viitorul album al formației, al cincilea disc de studio,care urmează să apară în primavala anului viitor.

 Despre noul cântec, trupa a spus: „Există pentru fiecare dintre noi niște mari întâlniri. Întâlniri care ne schimbă traiectoria și viața. Ne scot din locul de unde suntem, ne pun adevărul în față, ne indică un alt nord față de cel pe care îl știam pe busolă. Și ne zguduie. Marile întâlniri pare că nu sunt niciodată întâmplătoare. Nu apar mereu la momentul potrivit și cu atât mai puțin la momentul dorit de noi, dar apar. Se întâmplă din senin, uneori atunci când nu mai știi încotro să o iei sau când ai obosit să te tot învârți în același cerc, dar alteori se întâmplă chiar și atunci când ai impresia că ți-e bine. Pentru că de multe ori drumul cunoscut e preferat călătoriei care stă să înceapă. Întâlnirile acestea nu sunt neapărat plăcute, pot să te zguduie mai degrabă decât să te îndrume pașnic, dar sunt extrem de importante și valoroase. Marile întâlniri sunt cu oameni-semnal. Oameni care văd în tine ceva ce tu nu ai văzut încă, care cred despre tine lucruri pe care tu nu le crezi și care, dacă ai mintea deschisă, pot să îți indice drumul cel nou. Să-l semnaleze pe o hartă sau chiar pe pielea ta, să ți-l cânte sau să ți-l povestească, să te facă să îi crezi cu adevărat și să îi urmezi. Oamenii-semnal îți schimbă viața. Deși e posibil de cele mai multe ori să nu știe că au făcut-o. Dar ceva din ce au spus sau au sădit în tine a crescut mare și a căpătat sens. Și te-a împins mai departe. Prin fiecare loc, cât de întunecat ar fi el, va pătrunde mai devreme sau mai târziu lumina. În fiecare loc, cât de izolat ar fi el, va veni mai devreme sau mai târziu semnalul.”