22.09.2026

Sabaton a lansat o nouă versiune a piesei Templars

 Sabaton, a relansat piesa lor din 2025, Templars, într‑o versiune complet nouă, alături de Leigh Kakaty, vocalistul celor din Pop Evil.

 Despre noua versiune, vocalistul Sabaton, Joakim Brodén, a spus: „Templars a fost un hit pentru fanii noștri când l-am lansat anul trecut, ca introducere pentru cel de-al 11-lea album de studio, Legends. Anul acesta am vrut să facem ceva puțin diferit cu piesa, iar colaborarea cu colegii noștri de turneu din America de Nord, Pop Evil, a fost alegerea firească. Faptul că un vocalist fantastic își pune propria amprentă pe melodie adaugă o nouă dimensiune și îi dă o energie proaspătă, pe care abia așteptăm ca toată lumea să o audă. Este și o modalitate excelentă de a-i pregăti pe fani pentru turneul nostru din America de Nord. Va fi o adevărată plăcere să plecăm în turneu cu Pop Evil, iar speranța noastră este ca fanii să se bucure de această nouă interpretare a piesei.”

 Basistul Pär Sundström a adăugat: „Întotdeauna ne-a plăcut să găsim noi moduri de a ne reinterpreta muzica, iar Templars a părut piesa perfectă pentru a experimenta. Când a apărut oportunitatea de a colabora cu Pop Evil, datorită faptului că ni se alătură în viitorul nostru turneu din America de Nord, decizia a fost una foarte ușoară. Interpretarea lui Leigh aduce o atitudine diferită piesei. E incitant să vezi cum una dintre melodiile noastre evoluează în felul acesta.” 

 „Când Sabaton m-au abordat pentru a contribui la Templars, am fost imediat intrigat”, a spus Kakaty. „Am apreciat mereu felul în care trupa reușește să aducă istoria la viață, iar această piesă respectă pe deplin acea forță. Melodia ne-a oferit ocazia să explorăm loialitatea, scopul și provocările care apar atunci când rămâi fidel convingerilor tale. Templars surprinde triumful și diversitatea — exact acel tip de energie și emoție pe care îl căutăm cu toții în muzică. A colabora la o piesă cu un storytelling atât de puternic a fost un adevărat privilegiu. Iar faptul că vom pleca împreună în turneu în toamnă face ca această melodie să fie și mai specială pentru mine.”