03.02.2026
Urmărește Starlight, noul clip Cannons
Cannons a lansat videoclipul melodiei Starlight.
Cântecul se va găsi pe albumul Everything Glows, care urmează să apară pe 27 martie.
Trio-ul a scris și înregistrat LP‑ul în timp ce Joy se recupera după epuizare, un diagnostic de anemie, o operație și un divorț. Cântăreața, care a fondat trupa în 2013 alături de chitaristul Ryan Clapham și Paul Davis (chitară bas/clape), și-a dat seama că se forțase prea mult ca să urce pe scenă pentru a promova Heartbeat Highway, albumul grupului din 2023. De aceea, ea consideră Everything Glows drept o reflecție a modului în care și-a reconstruit viața.
„Everything Glows găsește frumusețe în momente care par haotice sau nerezolvate”, a declarat trupa celor de la revista Rolling Stone. „Piesele trec prin dor, amintiri și nopți târzii, dar se întorc mereu la lumină — o stare pe care am vrut să o introducem cu noul nostru single, Starlight. Este un album despre a rămâne deschis și a‑ți permite să simți totul.”